„Dacă se întâmplă asta, nu avem NICIO soluție!”** Cea mai mare problemă a lui Reghe, după ce a trimis lista UEFA

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a trimis lista UEFA, iar printre cei  23 de jucători (27 inculuzând și lista B) se numără doar trei fundași centrali.

În condițiile în care polonezul Lukasz Szukala e incert pentru dubla cu Ajax, steliștii nici nu vor să se gândească ce se va întâmpla în cazul în care Vlad Chiricheș sau Florin Gardoș se vor confrunta cu vreo accientare în perioada imediat următoare.

Reghe recunoaște că nu are nicio soluție pentru a acoperi absența unuia dintre cei doi.

Sunt multe regrete legate de transferuri, dar nu mai avem ce să facem acum, lista UEFA s-a trimis, aceștia sunt jucătorii, cu ei mergem înainte. Dacă se accidentează vreun fundaș central? Nu există nici o soluție, lista a fost dată. E o singură posibilitate, în cazul în care se accidentează un portar„, a declarat Reghecampf la Dolce Sport.

Lista completă trimisă de Steaua la UEFA

Portari: Răzvan Stanca, Ciprian Tătărușanu

Fundași: Cornel Râpă, Lukasz Szukala, Florin Gardoș, Iasmin Latovlevici, Daniel Georgievski, Vlad Chiricheș, Paul Pârvulescu

Mijlocași: Mihai Pintilii, Alexandru Chipciu, Lucian Filip, Cristian Tănase, Andrei Prepeliță, Iulian Roșu, Alexandru Bourceanu, Adrian Popa, Gabi Iancu

Atacanți: Mihai Costea, Raul Rusescu, Stefan Nikolic, Adi Rocha, Tatu

Lista B: Valentin Cojocaru, Valeriu Lupu, Cristian Pușcaș, Ionuț Năstăsie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…