Cer ajutor la Guvern!** Problema echipei de handbal Oltchim a ajuns din nou pe masa primului-ministru, la fel ca în toamna anului 2012

Șeful Guvernului încearcă să convingă Petromul să suplimenteze ajutorul la Oltchim Discuții se poartă și pe axa club - Sorin Oprescu
Cer ajutor la Guvern!** Problema echipei de handbal Oltchim a ajuns din nou pe masa primului-ministru, la fel ca în toamna anului 2012

Șeful Guvernului încearcă să convingă Petromul să suplimenteze ajutorul la Oltchim

Discuții se poartă și pe axa club – Sorin Oprescu

Câștigarea Ligii Campionilor la handbal feminin în acest sezon ar fi colacul de salvare pentru Oltchim (foto Aurelia Brădeanu, în albastru), astfel că blocajul în care a intrat clubul în aceste zile s-a transformat într-o problemă națională. Vestiarul echipei vâlcene (n.r. – în special jucătoarele străine) nu mai acceptă ușor alte întârzieri salariale, iar șefii clubului se văd nevoiți să reacționeze urgent pentru a nu periclita obiectivul. După o primă înfrângere „acasă” cu Ferencvaros, Oltchim a ajuns în fața unui meci decisiv cu Krim Ljubljana, programat duminică (ora 20:30, Slovenia).

Cum situația pare spinoasă, campioana României caută soluții pentru a ieși din impas inclusiv la nivel înalt. Problema echipei de handbal a ajuns ieri din nou pe masa lui Victor Ponta. Premierul a fost unul cel care, în 2012, a pus o vorbă bună la actualul sponsor Petrom, dar și la primarul Sorin Oprescu, care a promis în toamnă un sprijin financiar de un milion de euro. „Se poartă discuții pe două fronturi, și cu Petrom, și cu Oprescu. Am cerut și ajutorul lui Victor Ponta și sperăm să se rezolve urgent problemele financiare, adică săptămâna aceasta, altfel ar putea fi prea târziu”, ne-a declarat un personaj important în toată această acțiune de salvare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania