Trofeul Carpați la handbal feminin se va desfășura între 22 și 24 martie

Trofeul Carpați la handbal feminin, competiție organizată tradițional spre finalul anului, se va desfășura în 2013 între 22 și 24 martie, cu participarea echipelor Germaniei, Spaniei și două loturi ale României.
Trofeul Carpați la handbal feminin se va desfășura între 22 și 24 martie

Trofeul Carpați la handbal feminin, competiție organizată tradițional spre finalul anului, se va desfășura în 2013 între 22 și 24 martie, cu participarea echipelor Germaniei, Spaniei și două loturi ale României.

Naționala României are programată reunirea în 15 martie, iar stagiul de 10 de zile se va încheia cu meciurile din cadrul Trofeului Carpați. Antrenorul Gheorghe Tadici continuă procesul de verificare a cât mai multe jucătoare, astfel că va alinia două loturi ale României la Trofeul Carpați. Turneul s-ar putea desfășura la Craiova.

„Perioada în care s-a decis organizarea Trofeului Carpați este oficială, din partea EHF, pentru reunirea echipelor naționale. Astfel că, s-a considerat că e mai bine să procedăm așa, pentru că înaintea marilor competiții oficiale din final de an e foarte greu să găsim adversare de calibru. Cam toate au programul făcut, se mai feresc și de accidentări”, a explicat directorul naționalei, Narcisa Lecușanu, vineri, pentru MEDIAFAX.

Următorul stagiu de pregătire al reprezentativei, conform programului anunțat de FR Handbal, va fi între 24-28 aprilie, interval în care se dorește și perfectarea a două partide de verificare.
Echipa României se pregătește cu aceste teste pentru primele meciuri oficiale din 2013, din play-off-ul Campionatului Mondial din acest an, cu reprezentativa Slovaciei, în 1-2 iunie (în deplasare), respectiv 8-9 iunie (pe teren propriu).

Următoarele două partide oficiale din acest an vor avea loc în 23-24 și 26-27 octombrie, în preliminariile CE din 2014, urmate de cele de la Campionatul Mondial din Serbia, din luna decembrie, dacă România se va califica.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro