Armstrong critică lumea „haotică” a ciclismului: „Nici măcar generația lui Merckx nu a fost curată”!

După ce a mărturisit în fața telespectatorilor postului lui Oprah Winfrey că s-a dopat, Lance Armstrong își continuă tentativa de a-și curăța numele. Ieri, fostul ciclist a acordat un interviu site-ului „Cyclingnews.com", în care a mărturisit că sportul cu pedale nu a fost niciodată curat, nici măcar în epoca lui Jacques Anquetil sau Eddy Merckx.
Armstrong critică lumea „haotică" a ciclismului: "Nici măcar generația lui Merckx nu a fost curată"!

 

După ce a mărturisit în fața telespectatorilor postului lui Oprah Winfrey că s-a dopat, Lance Armstrong își continuă tentativa de a-și curăța numele. Ieri, fostul ciclist a acordat un interviu site-ului „Cyclingnews.com”, în care a mărturisit că sportul cu pedale nu a fost niciodată curat, nici măcar în epoca lui Jacques Anquetil sau Eddy Merckx.

*Armstrong a declarat că fiecare generație din istoria ciclismului a trișat
*Fostul rutier crede că fără o perioadă de amnistie generală, ciclismul nu poate fi curățat

„Credeți că generația lui Merckx a fost curată?”

Nu doar generația mea s-a dopat!”. Acestea sunt cuvintele lui Lance Armstrong. Mai bine spus, mecanismul defensiv prin care Lance încearcă să își curețe imaginea în fața lumii, după ce popularitatea sa a scăzut în Statele Unite până la 1%. Fostul sportiv, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu site-ului „Cyclingnews.com” că întreaga istorie a ciclismului a fost pătată. „În ani 1900, rutierii se urcau în tren în timpul cursei pentru a câștiga mai ușor și a nu obosi. Apoi a apărut dopajul. Credeți că generația lui Merckx a fost curată? Sau a lui LeMond? Indurain, Coppi? Peste tot au existat trișori. Iar asta derivă din faptul că sportul nostru este al naibii de greu”, și-a început Armstrong tirada. Una surprinzătoare, mai ales că Merckx, cvintuplu câștigător în Turul Franței (1969, 1970, 1971, 1972, 1974) i-a luat mereu apărarea texanului atunci când a fost acuzat de dopaj. Însă Lance nu s-a oprit aici. Convins că este omul care plătește pentru greșelile unui pluton întreg,  

Ciclismul e într-un adevărat haos

Conform fostului ciclist american, singura șansă pentru ciclism este crearea unei Comisii de Adevăr și Reconciliere, cu ajutorul căreia rutierii care s-au dopat în trecut își pot mărturisi greșelile. Însă cu o singură condiție: amnistie totală! „Absolut niciun rutier nu va mărturisi că s-a dopat în trecut dacă nu va fi iertat. Nimeni! Nu e vorba despre mine, ci despre un sport întreg. De fapt, toate sporturile de anduranță ar trebui controlate. Să fiu doar eu criticat pentru păcatele unui întreg sport e prea mult”, a mărturisit Armstrong pentru sursa citată, adăugând totodată că propunerea sa a fost respinsă imediat de Pat McQuaid, președintele Uniunii Cicliste Internaționale (UCI): „I-am spus lui Pat că aceasta e singura soluție. Nici nu m-a ascultat”. Totodată, Lance a adăugat că viitorul ciclismului este sumbru: „Tot mai mulți sponsori pleacă din ciclism. UCI a creat un haos din care cu greu se mai poate ieși”.

Lance Armstrong a câștigat șapte Tururi ale Franței între 1999 și 2005. Toate titlurile i-au fost retrase din cauza dopingului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]