Viitorul lui Nicoliță a fost stabilit!** Anunțul făcut în L’Equipe de oficialii lui Saint Etienne

Viitorul lui Nicoliță a fost stabilit!** Anunțul făcut în L'Equipe de oficialii lui Saint Etienne
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănel Nicoliță va continua în Franța. Chiar dacă atât presa din Hexagon, cât și cea britanică s-au grăbit să vorbească în ultimele luni despre o iminentă despărțire a lui Saint Etienne de mijlocașul român, tehnicianul verzilor, Christophe Galtier și oficialii celei mai titrate formații din Franța s-au pus de acord ca în acest sezon să nu plece nimeni de la echipă.

După un an de coșmar, în care a fost sâcâit de accidentări, Bănel se aștepta să nu mai primească sprijin din partea staff-ului, iar o mutare la Fulham, formație despre care s-a scris în repetate rânduri că îl dorește, părea cea mai bună soluție.

Saint-Etienne chiar anunțase, la începutul lui ianuarie, că transferul unui mijlocaș dreapta e prioritar, însă, în cele din urmă au decis să îi mai dea o șansă românului, a cărui revenire la antrenamente este o chestiune de zile.

Anunțul a fost făcut de tehnicianul francezilor, într-un interviu acordat L’Equipe, în care a dezvăluit planul pe termen mediu discutat cu șefii.

Rezistăm bine ofertelor. Am discutat cu board-ul și am stabilit să nu mai plece nimeni de la echipă. Avem un lot extrem de bun și mă bucură atitudinea elevilor mei. Pierre-Emerick Aubameyang (n.r. fotbalist curtat insistent de Newcastle și golgheterul echipei) m-a impresionat prin loialitatea de care a dat dovadă în cadrul discuțiilor avute cu oficialii. La fel și Nicoliță. Au înțeles că nu suntem un club care să cedeze jucători pentru profit. Nu ne interesează asta, ci performanța (n.r. Saint-Etienne a ajuns după mai bine de 30 de ani într-o finală – va disputa ultimul act al Cupei Ligii împotriva lui Rennes). Nicoliță va reveni în scurt timp la potențial maxim și se va bucura de tot creditul nostru. La fel și Romain Hamouma. Faouzi Ghoulam și Max-Alain Gradel vor reveni și ei de la Cupa Africii, astfel că avem lotul complet. Nu se vor mai face transferuri, în nicio direcție„, a explicat antrenorul lui Nicoliță, într-un interviu acordat L’Equipe.

PROSPORT TE TRIMITE LA CELE MAI TARI MECIURI ALE PRIMĂ‚VERII:

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×