Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Poliția îl anchetează pe Eden Hazard după ce a lovit un copil de mingi

Poliția îl anchetează pe Eden Hazard după ce a lovit un copil de mingi

Poliția din orașul galez Swansea a demarat
Poliția îl anchetează pe Eden Hazard după ce a lovit un copil de mingi

Poliția din orașul galez Swansea a demarat, miercuri, o anchetă după ce mijlocașul echipei Chelsea Londra, Eden Hazard, a fost eliminat în minutul 80 al partidei cu formația locală, contând pentru manșa retur a semifinalelor Cupei Ligii, deoarece a lovit un copil de mingi.

Poliția l-a interogat deja pe băiatul de 17 ani, dar și pe tatăl acestuia, însă potrivit presei britanice aceștia nu au dorit să depună vreo plângere, astfel că aceasta îi va pune întrebări și lui Hazard.

„Poliția din South Wales a luat la cunoștință incidentul în care a fost implicat un copil de mingi la stadionul Liberty. Ne respectăm dreptul de a-l interoga pe Hazard. Analizăm foarte serios această situație”, a declarat Josh Jones, șeful poliției locale.

Totuși, potrivit presei britanice, nu se va ajunge la un proces.

Jucătorul belgian a încercat să recupereze mai repede un balon care ieșise în aut de poartă, deoarece echipa sa mai avea doar 10 minute pentru a recupera deficitul de două goluri din partida tur. Hazard a șutat înspre mingea care se afla în brațele copilului, însă l-a lovit pe acesta în partea dreaptă a pieptului, iar arbitrul partidei, Chris Foy, a luat decizia de a-l elimina pe jucător.

Imediat după incident, clubul Chelsea a postat pe pagina sa de Twitter: „Fotbalul a înnebunit? Hazard a fost eliminat pentru că a lovit cu picorul mingea care se afla în posesia unui copil de mingi”, însă având în vedere amploarea pe care a luat-o cazul, deținătoarea Ligii Campionilor și-a cerut scuze: „Ne cerem scuze pentru tweet-ul în ceea ce îl privește pe copilul de mingi. Hazard s-a întâlnit cu acel copil și și-a cerut scuze”.

La solicitarea clubului londonez, adolescentul a fost invitat în vestiarul echipei Chelsea, unde s-a întâlnit cu Hazard.

„Ambele părți și-au cerut scuze. Băiatul știa că trebuie să câștige timp. Amândoi și-au cerut scuze și amândoi știu că este o greșeală. Nu mai putem schimba situația acum. Suntem dezamăgiți că am pierdut un jucător (n.r. – Hazard riscă o suspendare de trei meciuri), dar am trecut peste asta”, a spus managerul londonezilor, Rafael Benitez.

Învinsă cu 2-0 în turul de pe Stamford Bridge, Chelsea a fost eliminată din Cupa Ligii în urma remizei, 0-0, înregistrată la Swansea.

Managerul galezilor, Michael Laudrup, susține că adolescentul nu a încercat să tragă de timp, ci a fost împins și astfel a căzut peste minge. „Înțeleg că unii sunt frustrați și nervoși când sunt în dezavantaj, dar astfel de lucruri nu ar trebui să facă. Cred că Hazard este un jucător mare. Sunt convins că atunci când va vedea imaginile la televizor, va regreta ce a făcut”, a menționat Laudrup.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
PERCHEZIȚII în Germania pentru biletele la Campionatul European de Fotbal din 2024! Mii de bilete la prețuri preferențiale
Mediafax
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Experiența unei americance în Europa pe timp de caniculă: „Afară nu este chiar atât de rău”. Care este, de fapt, marea problemă
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Descopera.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Promotor.ro