Cine îl ține pe Fischer?** Jucătorul danez va fi adversar direct cu fundașul dreapta pe care Steaua îl caută

Antrenorul lui Ajax, Frank de Boer, l-a comparat pe Fischer cu Iniesta înainte de începutul sezonului.
Daniel Vlad
Cine îl ține pe Fischer?** Jucătorul danez va fi adversar direct cu fundașul dreapta pe care Steaua îl caută

Antrenorul lui Ajax, Frank de Boer, l-a comparat pe Fischer cu Iniesta înainte de începutul sezonului

Ovidiu Stângă le va face steliștilor o analiză amănunțită pe acest meci

Reghecampf n-a mai ajuns la Amsterdam din cauza ninsorilor abundente din Europa

„De Klasseieker”, episodul 166. Sau ceea ce trebuia să fie un duel echilibrat între Ajax și Feyenoord, cele mai titrate echipe din Olanda, s-a transformat într-un meci dominat clar de viitoarea adversară a Stelei. Un semnal de alarmă pentru Laurențiu Reghecampf, care va trebui să găsească soluția pentru a-l bloca pe playmakerul Eriksen ori pentru a deturna combinațiile rapide dintre mijlocașii și aripile lui Ajax.

Sistem ultraofensiv de joc

Prima lecție a olandezilor pentru steliști? Stilul de joc. Ca în fiecare meci din acest sezon, Frank de Boer a rămas fidel sistemului 4-3-3, un sistem ultraofensiv. În timpul meciului, „lăncierii” au trecut chiar și la un 3-1-3-3, introdus de Bielsa la naționala statului Chile și perfecționat de Guardiola la Barcelona, cu Poulsen în rolul mijlocașului „ancoră”, care face legătură între compartimente.

Maeștri în specularea greșelilor

În plan ofensiv, Ajax a fost periculoasă prin pasele filtrante și inteligența în joc a lui Christian Eriksen (omul cu pasa la golul de 3-0 al lui de Jong) și prin viteza aripilor Boerrigter și Fischer, care au destabilizat permanent defensiva oaspete. Și prin greșelile defensivei lui Feyenoord, în urma cărora danezul Fischer (18 ani) a realizat „dubla”. În ceea ce privește defensiva însă, Ajax a avut probleme tot pe partea dreaptă, acolo unde tânărul van Rhijn (21 de ani) a fost eliminat după ce l-a faultat în careu pe Pelle. Penalty-ul oaspeților a fost însă ratat cu seninătate de Immers.

Fischer, un Iniesta al lui Ajax

„Când l-am văzut pentru prima dată pe Fischer, mi s-a părut că seamănă cu Andres Iniesta”. Este declarația antrenorului lui Ajax, Frank de Boer, cel la insistențele căruia Ajax l-a transferat pe Fischer în vara lui 2011, de la FC Midtjylland, pentru 1,3 milioane de euro. Iar danezul de 18 ani nu l-a dezamăgit pe antrenor, înscriind ieri o „dublă”. A fost al cincilea gol în zece meciuri pentru Ajax în acest campionat, danezul fiind al doilea cel mai bun marcator al „lăncierilor”. Ceea ce trebuie să îi sperie însă pe steliști e că Fischer acționează exact în banda stângă, urmând să fie adversar direct pentru fundașul dreapta al „roș-albaștrilor”, postul cu probleme în echipa lui Reghecampf. Râpă sau oricine altcineva va juca pe 14 și 21 februarie trebuie să se uite atent la meciul de ieri!

Stângă: „Rezultat mincinos”

Fostul internațional și jucător al lui PSV Eindhoven, Ovidiu Stângă, ar fi trebuit să ajungă și el la meciul de ieri, de la Amsterdam, însă ninsorile din Europa i-au dat planurile peste cap. La fel s-a întâmplat și cu Laurențiu Reghecampf, care a renunțat să mai zboare după ce a aflat prognoza meteo. Stângă a văzut totuși derby-ul transmis ieri în direct de Sport.ro și, înainte să finalizeze analiza pentru staff-ul tehnic al Stelei, a punctat câteva impresii pentru ProSport: „Din punctul meu de vedere, rezultatul este mincinos. Ajax a înscris trei goluri, din trei ocazii. Lăncierii au marcat două dintre goluri după două mari greșeli individuale ale fundașilor adverși. Să nu uităm că Feyenoord a ratat și un 11 m dar a mai avut și alte ocazii de a înscrie”, a precizat Ovidiu Stângă.


Ajax este o echipă foarte bine organizată, compactă. Ai noștri nu trebuie să greșească, pentru că asta îi va costa scump
Ovidiu Stângă, fost internațional

Mi-a plăcut puștiul Fischer, autor a două goluri. Am văzut la el nebunia specifică tinereții sale, talentul și dorința de a demonstra că merită să joace titular la Ajax
Ovidiu Stângă, fost internațional

24 de ani a fost media de vârstă a primului „11” trimis ieri în teren de antrenorul Frank de Boer

27.8 ani a fost media de vârstă a titularilor Stelei în turul campionatului

4 meciuri oficiale mai are de jucat Ajax până la întâlnirea cu Steaua, trei în campionat și unul în Cupa Olandei


S-a rupt acoperișul!

Momente de panică pentru jucătorii aflați pe băncile de rezerve și pentru antrenorul Frank de Boer spre finalul partidei. Sub greutatea zăpezii depuse pe acoperișul stadionului „Amsterdam Arena”, o parte din acesta s-a rupt, iar o cantitate mică de zăpada a căzut direct pe cei aflați în apropierea băncilor de rezerve. După câteva momente de întrerupere, meciul s-a reluat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania