Rapidiști pentru încă două zile!** Primii cinci fotbaliști care au depus memorii la LPF află vineri dacă scapă din Giulești! De ce s-a amânat verdictul

Comisia de Soluționare a Ligiilor din cadrul LPF nu a putut lua miercuri nicio decizie în ceea ce privește solicitarea a cinci fotbaliști de la Rapid de a fi declarați liberi de contract. Ovidiu Herea, Ștefan Grigorie, Cristian Oros, Mihai Roman și Rui Duarte sunt cei care au așteptat astăzi un răspuns favorabil din partea comisiei, însă verdictul a fost amânat pentru vineri. Motivul îl reprezintă situația actuală a clubului din Giulești, care nu mai poate fi atacat în nicio instanță, civilă sau sportivă, din momentul în care cererea de insolvență a lui George Copos a fost aprobată de Tribunalul București. În aceste condiții, Comisia de Licențiere va stabili dacă speța jucătorilor iese din încadrarea legală pentru cazurile de insolvență, astfel încât cei cinci rapidiști să poată fi declarați liberi de contract.
Rapidiști pentru încă două zile!** Primii cinci fotbaliști care au depus memorii la LPF află vineri dacă scapă din Giulești! De ce s-a amânat verdictul

Comisia de Soluționare a Ligiilor din cadrul  LPF nu a putut lua miercuri nicio decizie în ceea ce privește solicitarea a cinci fotbaliști de la Rapid de a fi declarați liberi de contract. Ovidiu Herea, Ștefan Grigorie, Cristian Oros, Mihai Roman și Rui Duarte sunt cei care au așteptat astăzi un răspuns favorabil din partea comisiei, însă verdictul a fost amânat pentru vineri.

Motivul îl reprezintă situația actuală a clubului din Giulești, care nu mai poate fi atacat în nicio instanță, civilă sau sportivă, din momentul în care cererea de insolvență a lui George Copos a fost aprobată de Tribunalul București.

În aceste condiții, Comisia de Licențiere va stabili dacă speța jucătorilor iese din încadrarea legală pentru cazurile de insolvență, astfel încât cei cinci rapidiști să poată fi declarați liberi de contract.

Ovidiu Burcă, Ionuț Voicu și Alexandru Ioniță au cerut doar plata salariilor restante.

Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii și față de alte societăți. La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro