Vestergaard: „Sunt mândru de handbalistele pe care le antrenez”

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, crede că Europenele au fost reușite pentru elevele sale Katarina Bulatovici și Marija Jovanovici, care au câștigat finala, dar și pentru naționala României, chiar dacă nu a ajuns în semifinale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vestergaard: "Sunt mândru de handbalistele pe care le antrenez"

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, crede că Europenele au fost reușite pentru elevele sale Katarina Bulatovici și Marija Jovanovici, care au câștigat finala, dar și pentru naționala României, chiar dacă nu a ajuns în semifinale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem bucuroși pentru Marija și Katia, care au câștigat (n.r. – cele două au făcut parte din naționala Muntenegrului, câștigătoare a Campionatului European). A fost o finală foarte bună, dar cred totuși că și România s-a descurcat bine. Și-au jucat șansa împotriva Ungariei, dar acest meci nu a fost prea bun. Părerea mea e că dacă ar fi câștigat acea partidă și ar fi ajuns în semifinale și toată lumea de aici ar fi fost mulțumită.

Maria s-a accidentat încă de la început, de fapt așa a plecat de la Oltchim și asta nu prea a ajutat-o. Katia (Bulatovic n.r.) s-a descurcat foarte bine. A jucat foatre mult. Și Paula s-a descurcat foarte bine în poartă, deși circumstanțele nu i-au fost favorabile. Neagu a arătat de asemenea că are mari șanse să redevină cea mai bună jucătoare a lumii. A avut câteva momente în care ne-a arătat că putem avea mari așteptări de la ea. Dar cam atât pentru că vreau să discut cu jucătoarele despre ceea ce putem să folosim aici la Oltchim.

E însă normal să apară anumite nemulțumiri față de unele jucătoare atunci când aproape toată echipa merge și la echipele naționale. În momentul de față suntem mulțumiți că nicio handbalistă nu este rănită serios adică niciuna nu trebuie să stea pe tușă mai mult de două săptămâni. Una peste alta eu sunt mândru de toate handbalistele pe care le antrenez la Oltchim”, a spus Vestergaard.

El a precizat că nu își dorește să aibă probleme cu accidentările, însă a adăugat că echipa se va antrena intens. „Va trebui însă să discutăm serios despre cum se simt pentru că au jucat la Olimpiadă, au urmat apoi meciurile de aici pentru liga Campionilor, cele din campionat și acum de curând în Serbia.

Am observat că multe echipe care ne sunt adversare au multe accidentări, iar noi nu ne dorim să pățim și noi la fel și să avem jucătoare pe care să nu putem conta. Totuși ne-am propus să ne antrenăm intens. Luna acesta va fi una foarte grea pentru că trebuie să recuperăm și să revenim la forma de dinainte. Va trebuie să avem mare grijă la jucătoare pentru că orice accidentare mai gravă va fi foarte periculoasă pentru echipă și ne va fi foarte dificil să facem performanță în Liga Campionilor. Eu îmi doresc ca jucătoarele să joace și pentru echipele lor naționale.

Sunt încântat să avem în echipă atâtea jucătoare bune și merită să fie în echipele naționale. Este de datoria mea și a stafului tehnic să le pregătim pentru Liga Campionilor. Este munca pentru care suntem plătiți„, a explicat Vestergaard.

Tehnicianul știe exact ce trebuie făcut în timpul rămas până la debutul grupelor principale ale Ligii Campionilor: „Ne gândim să reintroducem la început pregătirea fizică. Am lucrat cu Stela și Mette la strategia de joc și am ajuns la concluzia că trebuie făcute niște schimbări. Am arătat că avem cea mai bună apărate din Liga Campionilor. După cum arată statisticile, Paula a făcut o treabă foarte bună în poartă și bineînțeles că ne dorim să păstrăm această apărare bună. Ne dorim însă și o bună ofensivă și aici trebuie lucrat. Atacurile și contraatacurile noastre nu sunt prea strălucite și vream să le îmbunătățim. Sunt însă mulțumit de cum se repliază jucătoarele și e important pentru o echipă ca Oltchim că are posibilitatea să îmbunătățească acest aspect, deoarece am observat la multe echipe scandinave cum ar fi Lavrik se descurcă bine în contraatacuri și ne-am dori să le oprim la acest capitol. Sunt însă multe de rezolvat dar ne ocupăm de ele. Vom juca deocamdată în Liga Națională și suntem în tratative pentru câteva meciuri amicale puternice. Nu avem nevoie să jucăm pentru distracție ne așteaptă jocuri extrem de dificile în Liga Campionilor„.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro