Omul care a alergat de 88 de ori suta de metri sub 10 secunde amenință:** „Va veni cea mai bună cursă a carierei în 2013!”

Redactor:
Andru Nenciu
Omul care a alergat de 88 de ori suta de metri sub 10 secunde amenință:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Visa să devină mecanic auto când se afla pe băncile școlii generale, dar calitățile fizice l-au transformat pe Asafa Powell într-unul din cei mai mari sprinteri ai tuturor timpurilor. A fost protagonistul unor dueluri fantastice cu Maurice Greene, Justin Gatlin sau Tyson Gay, a corectat de două ori recordul mondial la 100 m, dar n-a reușit vreodată să urce pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale. Unii susțin că factorul psihic a cântărit enorm, pentru că Asafa a reușit să înregistreze victorii fabuloase cu timpi uluitori doar în etapele de Grand Prix IAAF sau în circuitul Diamond League, neizbutind să ia caimacul și în competițiile cu miză uriașă. Pentru că la fel ca în orice probă a atletismului, și la 100 m marii campioni își pot pierde concentrarea chiar în momente decisive.

Un frate a fost împușcat în New York

Despre Asafa se spune că a suferit enorm în adolescență, când doi frați de-ai săi și-au găsit sfârșitul chiar înaintea unor trialuri ale Jamaicii, iar evenimentele au contribuit la o instabilitate a sa din punct de vedere emoțional. În 2002, Michael a fost găsit împușcat într-un taxi din New York, iar un an mai târziu, Vaughn suferea un atac de cord în timpul unui meci de fotbal american… Le-a dedicat victoriile ulterioare și gândul i-a fugit mereu spre ei.

A condus cursa la Londra, dar a terminat ultimul

Și dacă la mijlocul anilor 2000 domina proba regină alături de alți titani ai sprintului mondial, alunecarea a survenit de prin 2007. La CM de la Osaka, rivalul său, Tyson Gay, devenea triplu medaliat cu aur (100 m, 200 m, 4×100 m), pentru ca trecerea prietenului Usain Bolt de la 200 m, la 100 m să-l arunce într-un plan secundar al sprintului mondial. Acum, are doar 30 de ani, dar a început să fie supus de jurnaliștii din țara sa, la început de an, unui tir de întrebări centrat chiar pe… retragerea de pe portativul de atletism. Răspunde cu franchețe: „nu mă voi axa pe antrenorat, am deja afaceri în imobiliare și vreau să-mi inaugurez parcul auto!”. Dar mai are până atunci ceva de demonstrat: fostul recordmen mondial al probei de 100 m, vrea să uite rapid anul 2012, sezon în care a terminat pe ultimul loc, în urma unei accidentări la inghinali, finala probei regină din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra.

„Cea mai bună cursă a carierei? Urmează să vină”

Considerat unul dintre cei mai ghinioniști sprinteri ai Planetei (n-a câștigat niciodată o medalie la individual la JO, la fel ca și vechiul său rival, americanul Tyson Gay), Asafa (9,72 PB) și-a exprimat în presa jamaicană speranța că 2013 va fi anul său. „Când am corectat recordul mondial, nu mă antrenasem foarte mult. Când nu depun un efort consistent la pregătiri, evit accidentările și rămân sănătos. În 2012 am tras foarte tare la ședințele de pregătire și asta m-a costat. Simt că cea mai bună cursă a carierei urmează să vină”, anticipează omul care a condus debutul finalei olimpice de la 100 m.

88 de curse sub 10 secunde

Omul cu cele mai multe curse de 100 m încheiate cu timpi de sub 10 secunde (88 în palmares ! – americanul Maurice Greene are 53) a dezvăluit pentru mass-media din țara natală că nu va concura în sezonul indoor, urmând a-și canaliza energia pentru Campionatul Mondial de la Moscova (luna august). „Nu știu ce-mi va rezerva viitorul, dar vreau să mai alerg câțiva ani. E greu de spus dacă voi putea să prind și Jocurile Olimpice din 2016 (n.r. va avea 34 de ani), dar adopt strategia pașilor mărunți pe viitor”, spune omul al cărui „compas” în timpul unei curse de 100 m poate atinge și 2,60 m, conform specialiștilor din atletism.

Demaraj nefiresc pentru un colos

Asafa Powell a deținut recordul mondial al probei de 100 m între iunie 2005 și mai 2008, cu timpi de 9,77 și 9,74. În pofida staturii sale impresionante (1,90 m și 89 kg), jamaicanul impresionează prin plecările explozive din block-start, nefirești pentru sprinterii cu un fizic masiv și prin tehnica sa de alergare aproape fără cusur. Picioarele sale extrem de lungi în comparație cu trunchiul îi conferă un avantaj mecanic – lungimea maximă a pasului său fiind înregistrată la 2,60 m!

CE ZICE SINGURUL ROMÂN CARE A ALERGAT CU ASAFA

Timișoreanul Florin Suciu (29 de ani, 10,24 PB) e singurul sprinter român care a concurat în aceeași cursă cu starul jamaican. S-a întâmplat în 2007, în seriile probei de 100 m din cadrul Campionatului Mondial de la Osaka. „Toate cursele sunt la fel pentru el, din punct de vedere al tehncii de alergare. Are un stil perfect, pune toată talpa pe pistă, rulând de la vârf spre călcâi. Asta îl face să aibă o alergare corectă și constantă”.

Asafa Powell

Data și locul nașterii: 23 noiembrie 1982 – Spanish Town (Jamaica)

Înălțime / greutate: 1,90 m / 89 kg

Specialități: 100 m, 200 m, 4 x 100 m

JO: aur cu ștafeta de 4×100 la Beijing (2008)

CM: aur cu ștafeta de 4×100 m la Berlin (2009), bronz 100 m la Berlin (2009), argint cu ștafeta de 4×100 m la Osaka (2007), bronz la 100 m la Osaka (2007)

CEI MAI RAPIZI OAMENI DIN ISTORIA PROBEI DE 100 m

1. Usain Bolt – 9,58 (Berlin, 2008) vânt +0,9

2. Tyson Gay – 9,69 (Shanghai 2009) vânt +2.0

2. Yohann Blake – 9,69 (Lausanne, 2012) vânt -0,1

4. Asafa Powell – 9,72 (Lausanne, 2008) vânt +0,2

5. Nesta Carter – 9,78 (Rieti, 2010) vânt +0,9

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…