Șumudică anunță MUTĂ‚RI de marcă la Al Shaab: „Am primit asigurări că vom face transferuri”** Primire de „gală” pentru român: „M-au nenorocit!”:)

Șumudică anunță MUTĂ‚RI de marcă la Al Shaab:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de ieri, Șumudică a părăsit România de Sărbători, pentru a merge la Dubai, acolo unde a semnat cu Al Shaab. Tehnicianul s-a înțeles cu șeicii pentru, care va fi valabil până în vară, cu opțiune de prelungire.

Olăroiu nu mai este, așadar, singurul antrenor român din Emiratele Arabe Unite. Înfruntarea dintre cei doi are loc mai repede decât ar fi anticipat oricine: mâine este programat duelul dintre Al Ain și Al Shaab, doar că fostul rapidist nu va loc pe bancă, având încă probleme cu viza. Venirea lui Șumudică la Al Shaab a fost intermediată de Costelo Neagu, fost președinte al Sportului Studențesc.

Al Shaab ocupă locul 12 în clasament, primul care scapă de retrogradare, însă echipa a adunat doar 7 puncte în primele 13 etape. Al Ittihad Kalba și Dibba Al Fujairah sunt echipele cu care fostul mare atacant rapidist se va lupta pentru evitarea retrogradării, locul 11, Al Dhafra, fiind la 8 lungimi distanță. Șumudică este convins că primele locuri sunt greu de atins în aceste condiții, dar e sigur că își va atinge obiectivul, mai ales că va primi sprijin din partea conducerii pentru realizarea unor transferuri.

Mai sunt lucruri de pus la punct în ceea ce privește viza. Pot să vă spun că am semnat și voi antrenorul lui Al Shaab până în luna mai. Este o situație grea, primele clasate sunt extrem de departe. Obiectivul este salvarea de la retrogradare și cred că îl vom atinge. Urmează să mai transferăm câțiva jucători, nu cred să fie probleme.”, a spus Șumudică la Dolcesport, pentru ca apoi să glumească pe seama primirii făcute de arabi: „M-au așteptat cu trandafiri în culorile roșu și albastru, m-au nenorocit.„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a făcut Daniela Crudu după ce a devenit mămică pentru a doua oară. A intrat în revizie, iar noi am prins-o în flagrant”
Ce a făcut Daniela Crudu după ce a devenit mămică pentru a doua oară. A intrat în revizie, iar noi…
„A doua lovitură!” Gazzetta dello Sport a făcut anunțul în privința revenirii lui Radu Drăgușin în Italia
„A doua lovitură!” Gazzetta dello Sport a făcut anunțul în privința revenirii lui Radu Drăgușin în Italia
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vremea 10 iunie - 8 iulie 2024. Weekend de foc în sudul ţării, cu temperaturi care pot depăşi 37°C. Primele valuri de caniculă din această vară
Vremea 10 iunie - 8 iulie 2024. Weekend de foc în sudul ţării, cu temperaturi care pot depăşi 37°C. Primele…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Leonard Doroftei, detalii neştiute despre femeia care i-a schimbat radical viaţa! Dezvăluiri spectaculoase
Leonard Doroftei, detalii neştiute despre femeia care i-a schimbat radical viaţa! Dezvăluiri spectaculoase
Bianca Drăgușanu, prima reacție după ce s-a despărțit de Gabi Bădălău. Mesaj neașteptat 😲
Bianca Drăgușanu, prima reacție după ce s-a despărțit de Gabi Bădălău. Mesaj neașteptat 😲
Marele actor S-A STINS din viață. Pierdere uriașă pentru TOATĂ SCENA artistică
Marele actor S-A STINS din viață. Pierdere uriașă pentru TOATĂ SCENA artistică
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Momentul dramatic în care un pompier s-a aruncat în râu să-i salveze pe Bianca, Patrizia și Cristian. De ce nu a reușit să ajungă la ei VIDEO
Momentul dramatic în care un pompier s-a aruncat în râu să-i salveze pe Bianca, Patrizia și Cristian. De ce nu…
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×