Rapid e într-o situație disperată, dar există și jucători care încă cred în „farmecul vieții”. Declarație de dragoste: ** „Orice ar fi, sunt la un club mare. Nu renunț până nu iau un trofeu!”

Rapid e într-o situație disperată, dar există și jucători care încă cred în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pancu, Bozovic, Herea sau Nicolae Grigore sunt câteva dintre numele importante ale Rapidului care au anunțat că nu vor să plece din Giulești în această iarnă, chiar dacă situația la echipă este foarte grea. Pe această listă s-a mai adăugat un nume, cel al portarului Călin Albuț, care este convins că Rapid va ieși într-un final din criza adâncă pe care o traversează.

Rapid a intrat în insolvență… Este începutul sfârșitului?

Sub nicio formă! Sigur, acum este greu, dar știi tu vorba aia cum că după orice furtună răsare și soarele. Rapid este un club mare și nu cred… De fapt, sunt sigur că nu o să dispară! Nu am niciun dubiu că ne vom reveni și vom fi mult mai puternici. Întotdeauna după o perioadă rea ca asta urmează una bună. Eu cel puțin așa simt.

Ai vorbit cu cei din conducere în legătură cu restanțele financiare mari pe care clubul le are față de tine?

Da, am avut o discuție cu oficialii și mi-au explicat modalitatea în care îmi voi recupera banii. Salariile restante îmi vor intra sigur pe card, din ce mi-au comunicat, dar nu se știe încă momentul. Rămâne să mai vorbim după Sărbători…

Îți pun o întrebare la modă în Giulești: rămâi și în condițiile actuale sau vrei să pleci cât mai repede?

Dacă aș spune că vreau să plec, majoritatea ar vorbi despre faptul că >. În cazul în care aleg să rămân, aceleași voci vor susține că >. Dar știi ce? Mie nu-mi pasă de chestii de genul ăsta și prefer să continuu la Rapid, pentru că simt că așa e cel mai bine pentru mine. Orice ar fi, sunt legitimat la un nume mare al fotbalului românesc și nu voi renunța până nu câștig măcar un trofeu aici, în Giulești.

Bun, dar la Rapid se vorbește chiar despre retrogradare…

Haha! Ce glumă proastă! Știu că returul nu va fi ușor deloc, dar să se vorbească de retrogradare?! Să fim serioși! Cum vorbește unul și altul că suntem la opt puncte de locul 15, așa pot spune și eu că suntem la aproape același număr distanță de locul trei (n.r. – nouă). Bun, să ajungem pe podium este dificil, mai ales că sezonul viitor nu vom avea drept de joc în Europa, dar veți vedea că nu va trece mai mult de un an cu Rapid în afara competițiilor continentale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri