Ce îi cere Bruce Inkango lui Moș Crăciun: „Vreau să luăm Cupa în 2013!”
S-a făcut simpatic de cum a intrat pe poarta stadionului. Zâmbetul său incurabil și felul de a fi l-au ajutat să ardă multe etape în procesul de acomodare, jucătorii Oțelului acceptându-l de ca și cum s-ar fi schimbat de o viață alături de el, în vestiar. A și marcat de la primele apariții în tricoul roș-albalbastru, câștigându-și într-un fel locul între primii 13-14 oameni ai Campioanei Inimilor Noastre. Bruce Inkango este o pată de culoare eficientă în grupul „Oțelarilor” și n-a strâmbat nici măcar o secundă din nas când i-am propus să pozeze în Moș Crăciun. „Moche? Oh, la, la, înseamnă că nu sunt frumos?”, a părut ușor dezorientat, dar tot cu zâmbetul pe chip, francezul cu rădăcini congoleze. E drept, în limba Hexagonului, „moche” înseamnă urât. Citiți un interviu savuros acordat revistei oficiale a clubului cu atacantul fâșneț al Oțelului, care tocmai și-a revenit după o accidentare sâcâitoare.
– Bruce, vrem să știm totul despre tine. Nu s-a scris deloc despre atacantul care a marcat câteva goluri pentru Oțelul… – (râde) Și ce ați dori să știți? Cred că am câteva de povestit. Păi, am început fotbalul la opt ani, la un club de amatori de cartier. Apoi, la 14 ani se poate spune că am intrat cu adevărat în fenomen. Ajunsesem la AS Cannes, club care formează jucători, club care i-a modelat și pe marele Zidane, Clichy de la Manchester City, Patrick Vieira sau Micoud. La 18 ani am semnat contract de profesionist cu AS Cannes și am fost transferat la Neuchatel Xamax, dar am stat puțin acolo. Ulterior, am plecat la Racing Club de Paris, unde am avut un început de sezon grozav. Acel start m-a propulsat direct în liga a doua franceză, la Angers, apoi la Cherbourg și la Red Star, club din Paris.
– Te-ai mișcat ceva vreme. Din datele culese despre tine, în 2010 ai ajuns în Anglia. Cum a fost? – Da, m-a luat Gillingham, în liga a doua engleză, un soi de eșalon al patrulea, dar foarte bun. Părăseam în premieră Franța și găseam o Anglie foarte bine organizată chiar și în eșaloanele inferioare, un nivel neașteptat de bun: infrastructură și la acel palier, suporteri extraordinari, profesioniști, nu glumă!
– Bun. De ce ai ales până la urmă estul Europei? Căci, de acolo, ai ajuns în Albania… – Primisem o ofertă bună din Albania, managerul mi-a propus să încercăm, iar eu n-am avut mult timp de reflecție. Se termina perioada de mercato, nu știam deloc fotbalul din est, dar mi-am zis să merg acolo. De ce nu? Prima parte de sezon în Albania a mers bine, cu opt goluri, apoi în al doilea sezon am reușit 14 goluri și a venit oferta de la Oțelul. Și iată-mă aici, unde mă simt foarte bine (zâmbește).
– Cum găsești România, Bruce? – Nu-i rău aici, nu credeam că e chiar așa. Când am fost în Albania, n-am dat de un fotbal foarte profesionist, cu structuri bine definite, dar aici, în România, nu e rău deloc, e deja structurat, e OK. Bine, nu e ca în Anglia, dar este bine. Sunt cluburi bune aici, văd că CFR și Steaua s-au calificat în fazele finale ale Europa League. Asta spune multe despre fotbalul din această țară.
– Vezi și Oțelul revenind în scurtă vreme în cupele continentale? – Da, desigur! Oțelul trebuie să fie acolo, e un club mare, a fost în Liga Campionilor, nu putem omite această performanță, și sper să repete isprava. Da, anul acesta ne rămâne Cupa și vom face tot posibilul pentru a o câștiga. Apoi, de ce nu, să mergem iarăși spre primul loc. Mi-ar face mare plăcere să-mi trec în palmares un trofeu la Oțelul încă din primul meu an petrecut aici. Aș fi foarte fericit!
– Familia? Spune-ne câte ceva despre ai tăi! – Familia mea e toată în Franța. Am un frate mai mare, o soră de asemenea mai mare și două mai mici. Părinții au plecat din Congo, de la Kinshasa, la Paris acum 35 ani. Apoi m-au făcut pe mine. Eu n-am fost încă în Congo, n-am avut niciodată ocazia deoarece m-am apucat devreme de fotbal, iar vacanța de fotbalist e destul de scurtă.
– Fratele tău are vreo legătură cu fotbalul? – Nu, a încercat de mic, dar joacă numai în timpul liber. Tata e pasionat, nici el n-a jucat, dar e fan. El mi-a transmis pasiunea pentru fotbal, el și bunicul. Se uită pe Youtube la rezumatele meciurilor jucate aici, cu Oțelul, caută mereu rezultatele pe Internet, iar un văr de-al meu se pricepe bine la streaming și mă urmărește „live”.
– Nu putem încheia interviul fără să te întreb care-i mâncarea ta preferată. – Pfu, nu știu dacă am una, dar bucătăria românească e OK. Supa de aici mi se pare OK, nu-i rea, dar nici bună, e OK (râde cu poftă). Puiul e bun și ce îmi place mult aici este cașcavalul. Asta îmi place mult.
– Ce-ți lipsește aici, în afara familiei? – E, limba franceză, nu? Îmi lipsesc și prietenii alături de care am crescut. Dar mi-am făcut repede prieteni la Oțelul, mă înțeleg foarte bine cu băieții.
– Ai început să pronunți câteva cuvinte românești… – Normal. Știu deja limba fotbalului. E greu să mergi însă la supermarket și să întrebi la ghișeu, să zici că vrei una sau alta, asta mi se pare foarte greu. Știu cuvinte, dar nu prea pot să le leg. Gramatica e dificilă, exact ca-n franceză. Mă mai uit pe Internet, mă ajută Google Translate, mai văd și la TV emisiuni în limba română.
– Bruce, ai un mesaj pentru fanii Oțelului? – Da, vreau să ne sprijine, îmi doresc o revenire bună pe teren, să fiu util pentru echipă, să dau goluri sau pase de gol. Mă încântă mult și assist-urile, nu numai golurile. Le transmit fanilor că sper să ieșim cât mai repede din această zonă a clasamentului și vreau să facem performanță la Oțelul.
Bruce Pascal INKANGO – carte de vizită
– născut pe 18 mai 1984 la Poitiers (Franța); – necăsătorit; – atacant; – a mai jucat la AS Cannes, Neuchatel Xamax, Angers SCO, Racing Club Paris, AS Cherbourg, Red Star Paris, Gillingham, Kastrioti Kruje; – activează la FC Oțelul Galați din iulie 2012.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER