I-a certat pe fanii absenți!** Unul dintre managerii Stelei s-a înfuriat când a văzut că s-au cumpărat puține bilete la meciul cu Astra

I-a certat pe fanii absenți!** Unul dintre managerii Stelei s-a înfuriat când a văzut că s-au cumpărat puține bilete la meciul cu Astra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Doar 6.000 de spectatori au fost prezenți, aseară, la ultimul meci de pe teren propriu al Stelei din 2012

Steaua a mai bifat un meci cu audiență foarte scăzută pe teren propriu. Unul dintre managerii Stelei s-a înfuriat când a văzut că fanii nu cumpără bilete și i-a „urecheat” pe facebook. „Cruntă dezamăgire… vin 1.000 de giurgiuveni (n.r. – ironic la adresa fanilor ploieșteni), iar noi vom fi câteva mii. Terminați cu scuze puerile că nu sunt locuri de parcare sau că e zăpadă pe scaune, cine iubește Steaua, o iubește și la 0 grade. Și asta o spune unul care n-a pierdut, cu excepția meciului cu Kuusysi, niciun meci european în Ghencea de la Steaua – Roma din 1984 până în 1989″, a postat managerul.
 
Suporterii Astrei îi pregătiseră stelistului un banner în care unul dintre manageri era desenat în spatele gratiilor, dar la intrare li s-au interzis accesul cu el. Totuși, galeria oaspete a scandat „Cu MM la pușcărie!”.

Scandal pentru echipament

În prima repriză, Steaua a evoluat în tricouri bleu și șorturi negre, iar Astra în tricouri albe și șorturi negre! La pauză, Dumitru Dragomir i-a cerut observatorului să facă ceva în acest sens, iar Steaua a îmbrăcat tricouri roș-albastre. Intransigentul Alexandru Tudor nu a mai fost de această dată pe fază, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în urmă cu câteva sezoane, la un duel RapidDinamo, când centralul a întârziat meciul pentru că gazdele erau în roz, iar oaspeții în roșu!
„Bombardați” cu bulgări de zăpadă

Pe tot parcursul meciului, „astralii” au fost luați la țintă de ultrași. În minutul 40, la un corner al giurgiuvenilor, galeria de la Peluza Sud s-a năpustit asupra lui Budescu, torpilându-l fără milă. Managerul a fugit glonț către incident și a urlat către galerie: „Vă rog să încetați! Ne faceți probleme!” Nici stafful tehnic al Astrei nu a scăpat, Dinu Gheorghe și antrenorul Sinescu și-au pus mâinile în cap pentru a reuși să ajungă către banca de rezerve.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×