Unul dintre manageri îi ceartă pe fanii comozi ai Stelei:** „Terminați cu scuzele puerile!” Oficialul se dă exemplu: „Stăteam la ‘o stea’ pentru Steaua mea”

Unul dintre manageri îi ceartă pe fanii comozi ai Stelei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a vândut câteva mii de bilete pentru meciul cu Astra, iar cifra l-a decepționat pe unul dintre managerii clubului din Ghencea. Obișnuit ca fanii să răspundă pozitiv la fiecare apel pe care îl lansa pe Facebook, oficialul roș-albaștrilor și-a exprimat nemulțumirea pe același canal de comunicare, fiind deranjat de faptul că numărul fanilor steliști va fi cu puțin mai mare decât cel al membrilor galeriei giurgiuvenilor.

„Cruntă dezamăgire…vin 1.000 giurgiuveni iar noi vom fi câteva mii…terminați cu scuze puerile gen nu sunt locuri de parcare sau e zăpadă pe scaune…cine iubește Steaua, o iubește și la 0 grade, și asta o spune unul care n-a pierdut, cu excepția meciului cu Kuusysi, niciun meci european în Ghencea de la Steaua-Roma, ’84 până în ’89.

Și era complicat să vii singur de la Galați cu trenul, cu mâncare la pachet și să dormi la hotel Oltenia de lângă gară. Hotelul avea o stea, dar pentru Steaua mea merita…

Unde sunt cei care s-au sacrificat în 2005, când nu puteam să-i convingem să plece acasă pentru că nu se joacă meciul cu Villarreal?
Așadar, oarecum în anonimat, ne vom lua rămas bun de pe locul 1, împotriva celui mai periculos adversar din campionat, la 4 zile după ce am câștigat de o manieră categorică grupa în Europa. Ne vom lua rămas bun de la cei care care merită cu adevărat să se bucure de performanțele acestei splendide echipe!

Respect steliștilor care vor fi lângă noi în seara asta și celor care nu pot ajunge din alt motiv decât comoditatea!

UNIȚI SPRE 24 ♥”, a scris managerul pe Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×