Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Welcome back, Cristina!** Neagu a jucat cu Spania ca în vremurile bune: „Suntem oameni, nu roboți!” INTERVIU

Welcome back, Cristina!** Neagu a jucat cu Spania ca în vremurile bune: „Suntem oameni, nu roboți!” INTERVIU

Neagu a evoluat cu Spania ca în vremurile bune. A marcat șapte goluri și a fost desemnată handbalista meciului. „Suntem oameni, nu roboți", zice căpitanul naționalei
Welcome back, Cristina!** Neagu a jucat cu Spania ca în vremurile bune: "Suntem oameni, nu roboți!" INTERVIU

Neagu a evoluat cu Spania ca în vremurile bune. A marcat șapte goluri și a fost desemnată handbalista meciului. „Suntem oameni, nu roboți”, zice căpitanul naționalei

E îmbucurător să vezi că perla României de la ultimul European, Cristina Neagu, și-a regăsit apetitul de gol. Cea mai bună handbalistă a lumii a marcat ieri 7 goluri. Meciul cu Spania a readus-o în prim-planul handbalului mondial, fiind desemnată pentru prima dată în ultimii doi ani din nou cea mai bună jucătoare într-un meci de turneu final. „Welcome back, Cristina!”, au fost imediat reacțiile jurnaliștilor de la EHF.

Felicitări Cristina, care ar fi concluziile meciului cu Spania?
A fost un meci foarte greu, dar din fericire am început bine, am ținut ritmul și chiar dacă pe final Spania a mai redus din diferență, ne-am impus la o diferență mulțumitoare. Știam că e un meci decisiv spre semifinale.

V-ați așteptat să aveți zece goluri avans cu Spania?
Poate că nu m-am așteptat, mai ales că toate meciurile sunt strânse, dar ne-am bucurat că am reușit să ajungem în acel punct. Important este că atacul a mers.

Urmează Ungaria…
Deocamdată avem o zi liberă, pe care o vom folosi ca și refacere. Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar sperăm să facem încă o partidă bună. O să fie mai greu decât de obicei, dar așteptăm și câți mai mulți suporteri români să vină la meci. Azi (n.r. ieri) am jucat și pentru fanii care n-au putut ajunge din cauza drumurilor.

Tu cum te simți?
Sunt OK, mai intervine și oboseala, dar suntem abia la mijlocul competiției.

Simți că e presiunea mai mare pe umerii tăi la națională?
Nu e niciun fel presiune. Eu vin după o perioadă de aproape doi ani de absență și este greu să-ți iasă totul dintr-o dată. Încerc să-mi fac datoria cât mai bine. Uneori îmi iese jocul, alteori nu, suntem până la urmă oameni, nu roboți.

România a jucat perfect, a făcut cel mai bun meci de la acest Euro
Jorge Duenas, selecționer Spania

Putem juca și mai bine decât am făcut-o cu Spania. Luăm competiția pas cu pas
Gheorghe Tadici, selecționer România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]