A fost IAD pe „Etihad”!** United a câștigat derby-ul cu City, dar meciul a fost pătat de incidente grave

Derby-ul orașului Manchester, câștigat de United cu 3-2, s-a încheiat ieri cu incidente. Rio Ferdinand a fost lovit cu o monedă în arcadă, iar un fan al „cetățenilor" a intrat pe gazon
A fost IAD pe "Etihad"!** United a câștigat derby-ul cu City, dar meciul a fost pătat de incidente grave

Derby-ul orașului Manchester, câștigat de United cu 3-2, s-a încheiat ieri cu incidente. Rio Ferdinand a fost lovit cu o monedă în arcadă, iar un fan al „cetățenilor” a intrat pe gazon

United a condus cu 2-0, a fost egalată, dar a câștigat în prelungiri!

Derby nebun, ieri, pe „Etihad”, care a încheiat o săptămână mizerabilă pentru City. Eliminată marți din Europa, City a pierdut și derby-ul cu United, unul început catastrofal. „Dubla” lui Rooney (16, 29), unul din cei trei „supraviețuitori” din echipa de start a lui United care a pierdut cu CFR-ul, alături de Cleverley și De Gea, a pus presiune pe City, dar „cetățenii” au dat impresia că pot reveni, după reușitele lui Yaya Toure (60) și Zabaleta (86). Doar că Van Persie, jucătorul pe care Mancini l-a dorit enorm în vară, le-a aplicat lovitura decisivă (90+2). Un gol care a declanșat haosul în tribune, unde o parte din fanii lui City s-au contrat cu forțele de ordine. Imediat, Rio Ferdinand a încasat o monedă în arcadă (foto dreapta), apoi a fost la un pas de o bătaie cu un fan al „cetățenilor”, intrat pe gazon (foto stânga)! Noroc cu Hart, care l-a stopat pe ultrasul lui City, în timp ce Tevez îl calma pe fundașul lui United.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania