Avertismentul lui Dorinel „Cine nu mă ascultă, va fi ELIMINAT!”** Primele concluzii ale lui Munti ca antrenor la Dinamo

Redactor:
Nicu Bădescu
Avertismentul lui Dorinel
  • Publicat:
  • Actualizat:

În primul interviu de la venirea în „Ștefan cel Mare”, Dorinel Munteanu spune printre rânduri că, pentru a avea niște jucători de la care poate cere totul, e nevoie ca acționarii să plătească restanțele salariale

Într-o discuție exclusivă cu reporterii ProSport, antrenorul de 44 de ani a cerut disciplină și muncă din belșug la Dinamo. Are și un mesaj pentru cine nu se va supune: va fi eliminat!

Domnule Munteanu, au trecut două meciuri de când ați ajuns pe banca lui Dinamo. Se poate spune că v-ați făcut o imagine obiectivă a lotului cu care lucrați?
Mi-am dat seama de valoarea jucătorilor, dar trebuie să lucrăm mult pentru că vreau să-mi las amprenta pe evoluțiile lor. E clar că avem enorm de muncit.

Concret, ce puteți schimba până la iarnă, pentru jocurile rămase?
De când am venit, am încercat să rezolv două probleme. Prima e moralul jucătorilor, trebuie să-i scot din blocajul psihic în care sunt. Ei suferă mult pentru situația în care au ajuns. Sunt convins că valoarea lor e peste ceea ce au demonstrat până acum.

„Jucătorii trebuie să nu aibe alte griji în afara fotbalului”

Bun. Și a doua problemă?
Este tot o treabă care ține de încredere, de felul în care abordează ei antrenamentele, jocurile, dar aici trebuie să intervină și acționarii.

Vă referiți la restanțe?
N-am spus-o eu, voi ați spus-o! Ce pot să zic e că jucătorii trebuie să‑și regăsească echilibrul, să se gândească doar la fotbal. Eu cer maximum de la jucători, dar știu că ei, ca să mă mulțumească și să dea tot ce au mai bun, trebuie să fie într-o dispoziție bună, să nu aibă alte griji.

Cu Bonetti, în destule momente, s-a discutat despre problema . Ce rol are el în viziunea dumneavoastră? Și vă întrebăm asta în special pentru că la vară îi expiră contractul…
Până la vară avem timp să luăm o decizie și în cazul lui. Fiecare jucător are șansa sa și vreau ca toți să respecte tot ceea ce le spun și le cer. Eu nu țin cont de nume, de vârstă. La mine vedeta e echipa!

„Pe mine nu mă păcălește nimeni”

Cum vă pot convinge jucătorii că merită să rămână la Dinamo?
O s-o repet de «n» ori, cel mai important e randamentul lor, munca. Dacă un jucător nu iese obosit de pe teren, înseamnă că are o problemă. Pe mine nu mă păcălește nimeni.

Înainte să fiți numit la Dinamo, priveați meciurile echipei?
Păi doar am fost liber de contract două luni, ce era să fac?! Bineînțeles că mă uitam… Și nu doar la Dinamo…

Fără să se interpreteze că vă punem să analizați munca lui Bonetti, erau jucători care vi se părea că nu evoluează la potențialul lor maxim?
Prefer să nu răspund, pentru că s-ar presupune că eu critic ce-a fost înainte. Pot spune doar că rezultatele din trecut s-au bazat pe valoarea unor jucători, nu pe echipă.

Anul acesta obiectivul e o cupă europeană, dar poate lua Dinamo titlul sezonul viitor?
Obiectivul meu e să formez o echipă competitivă ca joc, în primul rând, așa cum e numele lui Dinamo. Acest club are o istorie, e o echipă-fanion a României și trebuie să avem evoluții pe măsură. Lumea nu are răbdare cu tine aici.

Și asta înseamnă că proiectul «New Dinamo», cel care presupunea întinerirea echipei, va fi amânat?
Așa ceva nu se poate face de azi pe mâine. Spuneți-mi voi, poți lua un puști de la Dinamo II să-l bagi direct la prima echipă?! Oricine are nevoie de o acomodare la noile cerințe, totul se face pas cu pas. E nevoie de răbdare pentru «New Dinamo»!

Vor veni golurile și pentru Țucudean. El are însă probleme cu «benzina» după minutul 60, trebuie să-i băgăm superdiesel
Dorinel Munteanu, antrenor Dinamo

Alvarez, ultimul avertisment
În ediția de ieri, ProSport anunța că hondurianul Edgar Alvarez a intrat în colimatorul lui Dorinel Munteanu din cauza faptului că nu se conformează programului de antrenamente al tehnicianului. „El încă face pregătire separat, e accidentat, nu a intrat în programul meu, dar am auzit câteva lucruri despre comportamentul lui. Toți trebuie să-mi respecte programul, altfel vor afla că nu se poate”, a spus amenințător „Neamțul”. (Mircea DOMINTE)

Dorinel și croații
Dorința lui Arpad Paszkany de a avea arbitri străini la „sfertul” de Cupă cu Dinamo l-a făcut pe Dorinel Munteanu să zâmbească. „Ei vor să pună presiune, dar nu mă deranjează. Ca o glumă, sper să nu o înțeleagă altfel, le transmit că suntem de acord să vină arbitri străini, așa cum au cerut ei, dar să nu fie croați”, a spus ieri Dorinel Munteanu. Dinamovistul a făcut aluzie la meciul „U” Cluj – CFR Cluj (2-3) din finalul sezonului trecut, când vișiniii și-au asigurat titlul dintr-un penalty acordat gratuit de croatul Ante Vucemilovic în minutul 89. (Nicu BĂ‚DESCU)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!