În sfârșit, vin banii!** Condiția pusă de Dorinel va fi respectată de acționarii lui Dinamo

În sfârșit, vin banii!** Condiția pusă de Dorinel va fi respectată de acționarii lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Dorinel Munteanu a cerut, în momentul semnării contractului cu Dinamo, ca jucătorii să fie mereu cu banii achitați la zi

*Unii dinamoviști au intrat în a patra lună fără salariu încasat, dar șefii susțin că totul se va rezolva

În urmă cu mai multe săptămâni, jucătorii lui Dinamo au primit garanții din partea oficialilor clubului că restanțele salariale vor deveni, în cel mai scurt timp, de domeniul trecutului. Primul pas a fost făcut prin achitarea remunerației pe o lună și prin asigurarea că, în viitorul apropiat, clubul va face un împrumut bancar prin care se vor „stinge” toate datoriile. Este vorba de aproximativ trei milioane de euro pe care șefii urmează să-i încaseze. Demersurile au fost făcute, creditul a fost aprobat, dar nici până în momentul de față banii nu au fost vărsați în conturile clubului. Astfel, o parte a jucătorilor și-a pierdut răbdarea, având în vedere că deja s-a intrat, în unele cazuri, în a patra lună cu restanțe financiare. Chiar dacă s-au săturat de promisiuni, fotbaliștii au fost, totuși, liniștiți de acționari, care i-au asigurat că au făcut ceea ce depinde de ei și că imediat ce banca va vira banii în vistieria clubului, aceștia vor fi redirecționați spre conturile jucătorilor.

A fost una din condițiile lui Dorinel

Conducătorii clubului se străduiesc să remedieze cât mai repede situația, mai ales că plata la zi a fotbaliștilor a fost una dintre condițiile pe care Dorinel Munteanu le-a impus înainte să semneze contractul de antrenor al lui Dinamo.

Contactat de ProSport, Ionuț Negoiță, unul dintre acționarii clubului, a dat asigurări că lucrurile sunt sub control și că totul va reintra în normal peste câteva zile: „Este o situație neplăcută, fiindcă nu ne convine să știm că jucătorii își așteaptă banii. Tot ce a depins de noi am făcut, acum contează cât de repede se mișcă banca. Am discutat cu băieții acum aproximativ o săptămână și jumătate și le-am explicat acest lucru, iar ei au înțeles. În proporție de 99 la sută, restanțele financiare vor fi achitate integral în cursul săptămânii viitoare”.

Am discutat cu băieții, le-am explicat situația. În proporție de 99 la sută, săptămâna viitoare își vor încasa restanțele financiare

15 noiembrie este ziua care a încheiat ciclul de trei luni în care dinamoviștii nu au primit niciun ban

1,5 milioane de euro este valoarea împrumutului bancar care i-a fost aprobat lui Dinamo în urmă cu o săptămână

Odată cu promisiunea acționarilor în privința restanțelor salariale, voia bună a revenit la antrenamentele dinamoviștilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×