Marian Drăgulescu, cel mai valoros gimnast al momentului, și-a anunțat retragerea din activitate!

Marian Drăgulescu, cel mai valoros gimnast al momentului, a decis să se retragă din activitatea competițională. Vicecampion olimpic la Atena în 2004, Drăgulescu nu a mai făcut parte din lotul pentru JO de la Londra 2012.
Marian Drăgulescu, cel mai valoros gimnast al momentului, și-a anunțat retragerea din activitate!

Marian Drăgulescu, cel mai valoros gimnast al momentului, a decis să se retragă din activitatea competițională. Vicecampion olimpic la Atena în 2004, Drăgulescu nu a mai făcut parte din lotul pentru JO de la Londra 2012.

„Oficial, mi s-a spus că nu am reușit să-mi revin. Sunt dezamăgit și cred că decizia fusese luată cu mult înaintea acestei zile”, a spus Drăgulescu după ce a ratat calificările pentru Londra. Fostul gimnast ar putea deveni antrenor la clubul Steaua.

Decizia de a se retrage a fost confirmată de președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica.

„În urmă cu aproape zece zile Marian Drăgulescu ne-a anunțat că renunță la sportul de mare performanță. El este acum în drum spre Mexic, pentru a participa la o demonstrație de gimnastică în nume personal, deoarece invitația a fost una nominală. Nu știu exact ce va face Marian de acum înainte. E posibil să devină antrenor la clubul Steaua”, a declarat Adrian Stoica pentru WOWbiz.

Marian Drăgulescu va rămâne în istoria gimnasticii, o săritură purtându-i numele.

3 medalii olimpice are Drăgulescu în carieră. Toate au fost cucerite în 2004 la Atena, argint la sol și bronz la sărituri și pe echipe

Palmares:
1998 Campionatele Europene (Sankt Petersburg, Rusia) locul 3 cu echipa
2000 Campionatele Europene (Bremen, Germania), locul 1 la sol și locul 3 la individual compus
2001 Campionatele Mondiale (Gent, Belgia), locul 1 la sărituri și la sol
2002 Campionatele Europene (Patras, Grecia), locul 1 cu echipa, locul 1 la sărituri și locul 3 la sol
2002 Campionatele Mondiale (Debrecen, Ungaria), locul 1 la sol
2003 Campionatele Mondiale (Anaheim, SUA), locul 2 la sărituri
2004 Jocurile Olimpice (Atena, Grecia), locul 3 cu echipa, locul 3 la sărituri și locul 2 la sol
2004 Campionatele Europene (Ljubliana, Slovenia), locul 1 cu echipa, la individual compus, la sol și la sărituri
2005 Campionatele Mondiale (Melbourne, Australia), locul 1 la sărituri
2006 Campionatele Mondiale (Aarhus, Danemarca), locul 1 la sărituri și sol
2009 Campionatele Mondiale (Londra, Marea Britanie), locul la sărituri și sol

Și-a primit banii de la Dinamo

Marian Drăgulescu și-a primit suma restantă pe care clubul Dinamo i-o datora, circa 9.000 de euro. „I s-au virat banii”, a declarat Elisabeta Lipă pentru WOWbiz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]