Badea îl apără pe Borcea, după decizia Curții de Apel:** „A exercitat sarcini în limitele mandatului primit”

Badea îl apără pe Borcea, după decizia Curții de Apel:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toate tranzacțiile de jucători dinamoviști care fac obiectul Dosarului Transferurilor s-au efectuat cu informarea membrilor Consiliului Director al grupării, iar președintele executiv din acea perioadă, Cristi Borcea, a exercitat sarcini în limitele mandatului stabilit de club, susține FC Dinamo.

FC Dinamo București a dat publicității un comunicat, semnat de președintele Consiliului de Administrație, Nicolae Badea, în care se arată că gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare „a subscris și subscrie la motivarea instanței judecătorești prin care s-a dispus achitarea domnului Cristian Borcea, din care pot fi enumerate, cu deosebire, următoarele:

„Nu s-a dovedit existența unei acțiuni de inducere în eroare a membrilor Consiliul Director al FC Dinamo București, deoarece transferurile în cauză au fost aprobate de Consiliul Director, iar domnul Cristian Borcea a exercitat sarcini în limitele mandatului stabilit de Club. In conformitate cu înscrisurile privind aceste transferuri (hotărârile Consiliului Director al FC Dinamo București, contractele și acordurile încheiate cu respectivele cluburi cesionare), sumele au fost evidențiate în contabilitatea Clubului și încasate în totalitate. Potrivit dispozițiilor fiscale în vigoare la data efectuării transferurilor mai sus menționate, nu pot fi reținute ca fiind posibile fapte privind evaziunea fiscală (O.G. 70/1994). Veniturile din vânzarea drepturilor de transfer ale jucătorilor s-au înscris în categoria «venituri obținute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul Clubului» și au fost înregistrate în contul contabil aferent ca fiind neimpozabile.”

FC Dinamo arată că transferurile efectuate de Cristi Borcea nu au încălcat regulamentele FIFA, UEFA și FRF și că încasările efectuate în urma acestor tranzacții au asigurat bugetul clubului în perioada 1998-2005.

„Cesionarea drepturilor federative ale jucătorilor către alte entități juridice a avut ca scop accederea către piețele internaționale, maximizarea veniturilor și accelerarea încasării acestora de către FC Dinamo București; cesionarea a fost posibilă tocmai datorită faptului că aceste drepturi federative au avut un conținut eminamente economic și patrimonial și, prin urmare, au putut fi supuse circuitului civil. Nu s-a dovedit nicio încălcare a regulamentelor FIFA, UEFA și FRF ce reglementează activitățile specifice privind transferurile de jucători și nicio încălcare a regulamentelor disciplinare. Balanța financiară a fiecărui transfer a fost pentru Club, în toate cazurile, deosebit de favorabilă; sumele încasate au acoperit toate cheltuielile făcute de Club pentru jucători și au asigurat o plus-valoare însemnată care a acoperit în mare parte bugetul de cheltuieli al Clubului pe perioada 1998-2005„, menționează comunicatul.

„Conclusiv față de considerentele menționate mai sus, transferurile în cauză s-au raportat ca fiind acte comerciale între subiecte de drept privat, libere să își materializeze conținutul conform principiului Pacta sunt servanda și guvernate de principiile autonomiei de voință și libertății încheierii actelor juridice în cauză”, se arată în încheierea comunicatului președintelui Nicolae Badea.

Cele șapte transferuri internaționale care fac obiectul Dosarului nr. 3134/3/2009, în care s-au reținut fapte în sarcina lui Cristian Borcea, sunt următoarele:

Cosmin Contra – de la FC Dinamo București la Deportivo Alaves – iunie 1999;

Paul Codrea – de la FC Dinamo București la Genoa Cricket and Spa – ianuarie 2001;

Florin Cernat – de la FC Dinamo București la Dinamo Kiev – februarie 2001;

Bogdan Mara – de la FC Dinamo București la Deportivo Alaves – iulie 2001;

Nicolae Mitea – de la FC Dinamo București la Ajax Amsterdam – august 2003;

Dan Alexa – de la FC Dinamo București la Guoan Beijing – iunie 2004;

Adrian Mihalcea – de la FC Dinamo București la Chunnam Dragons – iulie 2005.

Fostul acționar și președinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat, la 12 noiembrie, de Curtea de Apel București, la șapte ani de închisoare cu executare și șase ani interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliștilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara și Dan Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani și a încă 258.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan și Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu și Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care inițial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunțarea unei sentințe pentru 12 noiembrie, când a dictat sentințe cu închisoare între trei și opt ani pentru cei opt oameni de fotbal.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×