Gică Popescu a refuzat Realul în 1990:** „Nu știam cine sunt!” Peste 5 ani ajungea la Barça și avea să fie numit căpitan

Gică Popescu putea ajunge în curtea celor de la Real Madrid. Fostul căpitan al Barcelonei a fost ofertat de clubul madrilen imediat după căderea regimului comunist, dar Popescu a refuzat oferta.
Gică Popescu a refuzat Realul în 1990:** "Nu știam cine sunt!" Peste 5 ani ajungea la Barça și avea să fie numit căpitan

Gică Popescu putea ajunge în curtea celor de la Real Madrid. Fostul căpitan al Barcelonei a fost ofertat de clubul madrilen imediat după căderea regimului comunist, dar Popescu a refuzat oferta.

Lipsa informațiilor despre fotbalul vestic a fost principala cauză pentru care Gică Popescu a spus „nu” celor de la Real Madrid.

„Mi-au făcut o ofertă, dar am refuzat-o. Sincer să fiu, nu știam cine sunt cu exactitate cei de la Real Madrid. Nu aveam nici impresar în acea perioadă, mă mai consultăm doar cu Gică Hagi. Am zis că e mai bine să mai aștept, dar între timp Real Madrid și-a găsit alt fundaș central”, a declarat Gică Popescu pentru Antena 3.

După ce a spus „pas” lui Real Madrid, Popescu a mers în Olanda la PSV, tot în 1990. După patru sezoane petrecute în Olanda a mers un sezon la Tottenham, iar apoi a ajuns la FC Barcelona unde a petrecut doi ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania