În sfârșit… Dorinel!** „Neamțul” va fi antrenorul „câinilor” până în vara lui 2015

Dorinel Munteanu va fi antrenorul „câinilor" până în vara lui 2015 Ieri seară, în timp ce Bonetti semna rezilierea contractului, antrenamentul a fost condus de Birindelli Acționarii lui Dinamo au reușit să clarifice situația la nivelul băncii tehnice, după ce în ultimele patru zile incertitudinea a fost cuvântul perfect care să descrie atmosfera din „Ștefan cel Mare". Dario Bonetti și-a reziliat aseară contractul, iar astăzi Dorinel Munteanu va fi prezentat oficial ca noul antrenor al „câinilor". Ziua de ieri a fost, finalmente, cea decisivă pentru dinamoviști, iar roș-albii au instalat în sfârșit un nou tehnician. Marți seara, lucrurile păreau clare, după ce Dorinel Munteanu se înțelesese cu șefii din „Groapă". Lucrurile s-au amânat, însă, după ce Dario Bonetti le-a transmis acționarilor condițiile pe care și le dorea pentru a accepta rezilierea contractului. Din acest motiv, Dorinel nu a dorit să fie prezentat oficial și a așteptat ca lucrurile să se lămurească în privința italianului. Își aduce inclusiv maseurii Ieri, acționarii au negociat toată ziua cu avocații lui Bonetti pentru a ajunge la un acord comun. Din acest motiv, programul echipei a fost alterat drastic. Dacă inițial antrenamentul „câinilor" era programat la ora 15, la Săftica, ulterior a fost decalat cu patru ore. Într-un final, în speranța că lucrurile se vor lămuri, s-a schimbat chiar și locația, ședința de pregătire fiind efectuată la stadionul „Dinamo". Până la urmă, antrenamentul a fost condus de Ales
Catalin Muresanu
În sfârșit... Dorinel!** "Neamțul"  va fi antrenorul "câinilor" până în vara lui 2015

Dorinel Munteanu va fi antrenorul „câinilor” până în vara lui 2015
Ieri seară, în timp ce Bonetti semna rezilierea contractului, antrenamentul a fost condus de Birindelli

Acționarii lui Dinamo au reușit să clarifice situația la nivelul băncii tehnice, după ce în ultimele patru zile incertitudinea a fost cuvântul perfect care să descrie atmosfera din „Ștefan cel Mare”. Dario Bonetti și-a reziliat aseară contractul, iar astăzi Dorinel Munteanu va fi prezentat oficial ca noul antrenor al „câinilor”.

Ziua de ieri a fost, finalmente, cea decisivă pentru dinamoviști, iar roș-albii au instalat în sfârșit un nou tehnician. Marți seara, lucrurile păreau clare, după ce Dorinel Munteanu se înțelesese cu șefii din „Groapă”. Lucrurile s-au amânat, însă, după ce Dario Bonetti le-a transmis acționarilor condițiile pe care și le dorea pentru a accepta rezilierea contractului. Din acest motiv, Dorinel nu a dorit să fie prezentat oficial și a așteptat ca lucrurile să se lămurească în privința italianului.

Își aduce inclusiv maseurii
Ieri, acționarii au negociat toată ziua cu avocații lui Bonetti pentru a ajunge la un acord comun. Din acest motiv, programul echipei a fost alterat drastic. Dacă inițial antrenamentul „câinilor” era programat la ora 15, la Săftica, ulterior a fost decalat cu patru ore. Într-un final, în speranța că lucrurile se vor lămuri, s-a schimbat chiar și locația, ședința de pregătire fiind efectuată la stadionul „Dinamo”. Până la urmă, antrenamentul a fost condus de Alessandro Birindelli și preparatorii Umberto Ruggiero și „Sensei” Niculae. Portarii s-au pregătit singuri! Spre seară, după ce jucătorii plecaseră la casele lor, a venit și vestea. Bonetti a acceptat rezilierea contractului, iar Dorinel Munteanu a primit, astfel, undă verde. „Neamțul” va fi prezentat astăzi, la ora 13:00, la Rin Grand Hotel, iar două ceasuri mai târziu va conduce primul său antrenament ca tehnician al lui Dinamo. Dorinel a avut o doleanță specială în privința staff-ului și a cerut ca inclusiv maseurii să fie oameni aduși de el, lucru agreat până la urmă de acționari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]