Oțelul a ajuns în Liga a VI-a!** În echipă joacă un cioban, un DJ și un vânzător de fructe

Oțelul a ajuns în Liga a VI-a!** În echipă joacă un cioban, un DJ și un vânzător de fructe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un filmuleț apărut la știrile sportive de la ProTv, de sâmbătă seara, prezenta o echipă de județ într-un echipament identic cu cel al fostei campioane din Galați, iar când am aflat că formația se numește Oțelul Larissa Dobrota, nu am rezistat impulsului de a afla mai multe despre subiect.

Așa că duminică dimineața am ajuns la „arena” din Apostolache, acolo unde mai sus amintita echipă își dispută meciurile de acasă, contând pentru Liga C Prahova (echivalentul Ligii a VI-a), seria Slănic. Poziționarea terenului de fotbal este una de excepție, pe o lățime având Primăria și pe alta Căminul Cultural, în timp ce pe o lungime e șoseaua principală care străbate comuna, iar pe cealaltă e dealul în vârful căruia se află mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, monument arhitectural realizat în vremea lui Matei Basarab.

Echipa, cadou la majorat

Cum a luat naștere această echipă? În vara lui 2012, Adi Teodorescu, fost oficial în Liga a II-a, declarat persona non grata timp de doi ani (2008-2010) după un Dunărea Galați – Progresul suspect de blat, a vrut să îi facă un cadou fetei sale cu ocazia majoratului. Așa că, în satul prahovean Dobrota, în care are o casă, a fondat o echipă de fotbal. Fiind un bun prieten cu Marius Stan, cel la a cărui solicitare i s-a ridicat sancțiunea de persona non grata, a ales numele de Oțelul, la care a adăugat și pe cel al fetei sale, Larissa, pe care a numit-o președinte.

Căpitanul, prietenul patroanei

Pregătirile pentru meciul cu Juventus Călinești (locul 3 înaintea etapei de duminică) sunt specifice unui joc la țară. Fundalul sonor este asigurat de slujba de la mânăstire, jucătorii montează chiar ei plasele la porți printr-un ritual unic, iar căpitanul are cea mai importantă misiune: tușează terenul cu var.

Golgheterul a ajuns în timpul meciului

Meciul începe, dar antrenorul de la Oțelul Larissa, Adi Teodorescu, are o mare problemă. Nu poate conta pe golgheterul Adrian Neculai (33 de ani). Dar numai pentru 15 minute. „Am avut de cărat niște lemne în sat”, se scuză Neculai în fața tehnicianului în timp ce se echipează pentru joc. Iar situațiile comice nu se termină aici. Trei „oțelari” sunt de meserie polițiști, iar unul din ei nu poate juca fiind de serviciu. Cel mai bătrân om din echipă este Ionel Doru. În vârstă de 41 de ani, acesta e angajat la o schelă Petrom și, din această cauză, poate evolua doar în partidele de acasă. Și tot pentru jocurile de pe teren propriu, portarii de rezervă Nacu și Stan se transformă în mijlocaș și fundaș, în funcție de nevoile de moment ale Oțelului.

Haina îl face orice pe om, dar nu-l face fotbalist!

Meciul în sine e un mare chin, chiar dacă oaspeții au venit la meci cu doar zece jucători și fără nicio rezervă! La finalul celor 90 de minute ambele formații s-au ales cu câte un punct, după un 0-0 demisec, cu două goluri anulate corect gazdelor, cu mingi care au atentat la integritatea spectatorilor, a stâlpilor de curent și a mașinilor care au trecut pe drumul de lângă teren. Și unde mai pui că Oțelul Larissa evoluează într-un echipament aproape identic cu cel al fostei campioane din Galați, care are chiar și logoul Ligii Campionilor pe braț. Dar atât.

Opt lucruri inedite despre Oțelul Larissa Dobrota

« În lotul echipei se află și un cioban care are propria stână, un DJ de la discoteca din Sângeru și un vânzător de fructe în halele din Ploiești
« Oțelul Dobrota nu a luat niciun roșu în acest sezon de campionat
« Echipa are o singură victorie pe teren și una la masa verde, dar mai are câteva contestații pentru substituire de jucători în curs de judecare la AJF
« Oțelul se poate lăuda cu un record inedit: au o medie de aproape 10 auturi pe meci bătute incorect și implicit „cedate” adversarilor
« Căpitanul Andrei Oprea, iubitul Larissei, este singurul cu studii superioare, fiind student la Brașov
« Juniorul echipei este Alin Coțofană, care de abia a împlinit 14 ani! A debutat deja în campionat, dar în meciurile de acasă este de obicei copil de mingi. Fiind ușor de cărat pe umeri, el se ocupă cu prinderea plaselor de transversală
« Echipa este antrenată de Adi Teodorescu, cel care la finalul sezonului 2004-2005 promova în Liga a II-a cu Poiana Câmpina din postura de vicepreședinte-antrenor
« În meciul cu Flacăra Filipești, din cauza ghetelor alese prost, trei fotbaliști au ieșit în același timp de pe teren ca să și le schimbe, lăsând echipa în opt jucători timp de câteva minute bune

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri