Norvegienii se simt imbatabili „acasă”: „Statistica înseamnă foarte mult pentru noi!” Solskjaer nu a văzut însă cifrele Stelei în disputele cu nordicii :)

Norvegienii se simt imbatabili
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua va întâlni în această seară o echipă care se simte aproape invincibilă pe propriul teren. Cifrele vorbesc pentru norvegienii de la Molde: au pierdut doar trei partide în ultimele 37 de meciuri disputate „acasă”, Rosenborg, Viking și FC Basel fiind singurele echipe care au reușit acest lucru în mandatul lui Ole Gunnar Solskjaer.

„Statistica înseamnă foarte mult pentru noi, ne dă un sentiment de invincibilitate. Știm că acasă mereu putem înscrie cel puțin un gol”, spune antrenorul campioanei Norvegiei, care așteaptă ca elevii lui să puncteze și în fața Stelei.

Roș-albaștrii nu se tem însă de statisticile nordicilor. Steaua a disputat în ultimii 10 ani două partide în Norvegia, contra lui Rosenborg (în turul III preliminar al Ligii Campionilor) și contra lui Valerenga (turul I al Cupei UEFA). În partida tur din acest sezon de Europa League, contra lui Molde, echipa lui reghecampf a punctat de asemenea de două ori, învingând cu 2-0. Steliștii au punctat astfel în fiecare dintre cele 5 partide contra nordicilor, având un golaveraj pozitiv: 11-5.

Steliștii au ratat o singură dată calificarea în 2004, în fața lui Rosenborg, meciul de pe Lerkendal fiind pierdut în ciuda unui final incendiar, în care echipa roș-albastră a revenit de la 0-3 în repriza secundă.

Ultimele cinci meciuri ale Stelei contra formațiilor norvegiene:

Steaua-Valerenga 3-0, 3-1
Steaua – Rosenborg 1-1, 3-2
Steaua – Molde 2-0

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri