Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Invazia ‘câinilor’

Invazia ‘câinilor’

Ultrașii dinamoviști s-au înțeles cu rivalii din peluza adversă pentru o reciprocitate de 11.000 de bilete la Derby de România. Planul celor două grupuri s-a năruit în momentul în care discuția a ajuns la urechile unuia dintre managerii de la Steaua, iar „câinii" au primit numai 2.760 de tichete. Însă, din câte se pare, duminică, pe Național Arena, vor fi mult mai mulți dinamoviști. Liderii Peluzei Cătălin Hîldan au spus, ieri, că au reușit să intre în posesia mai multor tichete, „peste 5.000". „ Am achiziționat online, dar și de la case mult mai multe bilete. Avem la peluza al cărui inel superior vom sta noi, și sus, dar și jos. În plus, am luat și la tribuna I". Șefii galeriei din „Ștefan cel Mare" speră ca Jandarmeria să-i lase pe toți dinamoviștii care au bilete în altă parte să intre în sectorul galeriei, altfel, din motive de securitate, fanii oaspeților ar putea fi opriți în afara stadionului.
Invazia 'câinilor'

Câștigă AICI 10 bilete la Derby de România! Hai să arătăm că Național Arena e PREA MICĂ‚ pentru un Steaua – Dinamo!

*Dinamoviștii se laudă că dețin peste 5.000 de bilete pentru derby-ul de duminică, 2.760 fiind primite în baza reciprocității dintre cele două cluburi

*”Câinii” spun că au cumpărat bilete online, dar și de la casele Național Arena, acestea fiind la primul inel al peluzei I, dar și la tribuna I

Ultrașii dinamoviști s-au înțeles cu rivalii din peluza adversă pentru o reciprocitate de 11.000 de bilete la Derby de România. Planul celor două grupuri s-a năruit în momentul în care discuția a ajuns la urechile unuia dintre managerii de la Steaua, iar „câinii” au primit numai 2.760 de tichete. Însă, din câte se pare, duminică, pe Național Arena, vor fi mult mai mulți dinamoviști. Liderii Peluzei Cătălin Hîldan au spus, ieri, că au reușit să intre în posesia mai multor tichete, „peste 5.000″. ” Am achiziționat online, dar și de la case mult mai multe bilete. Avem la peluza al cărui inel superior vom sta noi, și sus, dar și jos. În plus, am luat și la tribuna I”. Șefii galeriei din „Ștefan cel Mare” speră ca Jandarmeria să-i lase pe toți dinamoviștii care au bilete în altă parte să intre în sectorul galeriei, altfel, din motive de securitate, fanii oaspeților ar putea fi opriți în afara stadionului.

Se vând de ieri

Începând de ieri, „câinii” care vor să-și susțină echipa la derby pot intra în posesia biletelor de la casele stadionului Dinamo.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro