Cei de la Concordia își cer scuze fanilor:** „A provocat pe toată durata partidei! Altercația de la finalul meciului a fost provocată exclusiv de managerul Stelei”

Cei de la Concordia își cer scuze fanilor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a părăsit prematur Cupa României încă din optimile competiției, fiind eliminată de Concordia Chiajna, scor 4-3 după penalty-uri.

După finalul partidei s-a iscat un scandal între unul dintre managerii Stelei și doi membri din staful celor de la Concordia.

Clubul ilfovean a emis un comunicat în care își cere scuze fanilor pentru acest incident, însă precizează că vina îi aparține în totalitate managerului celor de la Steaua.

Iată comunicatul emis de cei de la Concordia:

„Clubul Sportiv Concordia Chiajna își exprimă dezamăgirea față de incidentele nedorite și neplăcute petrecute la finalul meciului dintre Concordia Chiajna și Steaua București din cadrul optimilor de finală ale Cupei României Timișoreana, atunci cînd delegatul oaspeților, managerul Stelei, a provocat în zona dintre vestiarele jucătorilor și autocare un incident care se putea solda cu urmări dintre cele mai grave.

Facem precizarea că unul dintre managerii Stelei, delegat desemnat pe foaia de arbitraj din partea echipei vizitatoare, a provocat, pe toată durata partidei, cît și la finalul jocului incidentele petrecute ulterior în zona mixtă, proferînd către oficialii echipei noastre cuvinte care nu au legătură cu fenomenul sportiv, cu bunul simț și care nu se regăsesc, evident, nici în Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Totodată, precizăm că altercația de la finalul meciului a fost provocată exclusiv de managerul Stelei, dovadă în acest sens stînd și imaginile difuzate de posturile TV, iar oficialii clubului nostru nu au făcut altceva decît să riposteze la provocărilor oficialului stelist.

Pe această cale, Clubul Sportiv Concordia Chiajna își cere scuze fanilor pentru că au asistat la asemenea incident, primul din istoria clubului și își exprimă regretul că astfel de manifestări reprobabile au avut loc în incinta clubului.

Comitetul Director”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×