Bogdan Stoica, la antrenamente după numai trei luni de la accidentul grav de circulație!

Campionul mondial Superkombat la categoria 91 de kilograme, Bogdan Stoica, a reînceput pregătirea la numai trei luni după ce a fost victima unui grav accident de circulație, atunci când motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un autoturism pe un bulevard din București. Luptătorul va fi prezent la gala Superkombat Final Elimination de pe 10 noie
Catalin Muresanu
Bogdan Stoica, la antrenamente după numai trei luni de la accidentul grav de circulație!

Campionul mondial Superkombat la categoria 91 de kilograme, Bogdan Stoica, a reînceput pregătirea la numai trei luni după ce a fost victima unui grav accident de circulație, atunci când motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un autoturism pe un bulevard din București. Luptătorul va fi prezent la gala Superkombat Final Elimination de pe 10 noiembrie, de la Craiova, pentru a fi alături de colegul său de sală, Benjamin Adegbuyi, care îl va înfrunta pe eroul K-1 Alexey Ignashov.

Mă simt bine, în fiecare zi sunt la sală și trag tare să pot reveni la forma din luna mai, atunci când am câștigat titlul mondial Superkombat. Mi-aș dori să îmi pot apăra centura în luna decembrie, însă nu vreau să mă grăbesc„, a declarat sportivul în vârstă de 22 de ani, care în luna mai a cucerit centura Superkombat după ce l-a învins pe croatul Ivan Stanic, campionul WBC muay thai.

Acesta se pregătește cot la cot cu Benjamin Adegbuyi și Ionuț Iftimoaie la Respect Gym București, aceștia din urmă aflându-se pe ultima sută de metri cu antrenamentele pentru Superkombat Final Elimination. Dacă Adegbuyi va lupta într-un meci eliminatoriu cu Alexey Ignashov, în schimb vedeta Local Kombat, Ionuț Iftimoaie, care revine în ring după o pauză de un an, îl va înfrunta pe americanul James „The Beast” Wilson.

Voi merge alături de ei la Craiova, să îi susțin pentru că vor avea două lupte foarte dificile. Îmi pare rău că nu pot să fiu și eu în ring, însă pot să vă asigur că toate gândurile mele sunt la pregătire și la dorința mea dea a reveni„, a adăugat Bogdan Stoica.

Ionuț Iftimoaie, Cătălin Moroșanu, Sebastian Ciobanu și Benjamin Adegbuyi sunt sportivii autohtoni care sunt anunțați pe cardul galei Superkombat Final Elimination de pe 10 noiembrie, care va inaugura Sala Polivalentă din Craiova. Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate din rețeaua eventim.ro, magazinele Germanos, Vodafone, Orange, dar și de la casele de bilete ale Sălii Polivalente.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania