Call of Duty: Modern Warfare 4 confirmat?

Printr-o declarație oferită celor de la This is Xbox, actorul Bill Murray (nu este vorba despre același Bill Murray din Ghostbusters sau Lost in Translation) a confirmat faptul că Infinity Ward lucrează deja la următorul joc al seriei Call of Duty - Modern Warfare 4.
Jocuri
Call of Duty: Modern Warfare 4 confirmat?

Printr-o declarație oferită celor de la This is Xbox, actorul Bill Murray (nu este vorba despre același Bill Murray din Ghostbusters sau Lost in Translation) a confirmat faptul că Infinity Ward lucrează deja la următorul joc al seriei Call of Duty – Modern Warfare 4.

Murray, interpretul îndrăgitului personaj Cpt. Price, a afirmat că urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanții studioului Infinity Ward pentru a discuta despre colaborarea sa la proiectul Modern Warfare 4, joc ce ar trebui să continue povestea din Call of Duty: Modern Warfare 3. De altfel, se pare că rolul lui Price este singurul pe care Murray este dispus să-l interpreteze în domeniul jocurilor video.

Call of Duty Modern Warfare

Între timp, cei de la Infinity Ward s-au grăbit să nege întâlnirea cu Murray, afirmând că nu au vorbit cu niciun actor până în acest moment și că toate aceste vești sunt doar speculații.

Până la confirmarea și lansarea unui eventual Call of Duty: Modern Warfare 4, în toamna aceasta este așteptat un alt titlu al seriei – Call of Duty: Black Ops 2. Acesta va fi lansat pe 13 noiembrie 2012 pentru Xbox 360, PlayStation 3 și PC, cu o versiune pentru Nintendo Wii U programată pentru 30 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]