„Derby-ul amărâților” face totul să conteze pentru Dinamo înaintea jocului cu Steaua!** Trei argumente care îi fac pe „câini” să spere că vor reintra în lupta pentru titlu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul dintre Dinamo și Rapid a fost considerat de mulți dintre rivali drept un meci fără miză, date fiind pozițiile din clasament ale celor două formații de tradiție ale fotbalului românesc, fapt pentru care răutăcioșii l-au numit „derby-ul amărâților”. Declarațiile au venit fără a se ține cont de faptul că partida a fost de fapt o restanță din etapa a patra, una în urma căreia învingătoarea avea să acumuleze trei puncte, în vreme ce restul adversarelor din campionat nu vor fi acumulat nimic.

De aceea, victoria contra giuleștenilor, chiar și venită după un eșec împotriva codașei Gloria Bistrița, a dat din nou drumul declarațiilor optimiste în Ștefan cel Mare, unde se vorbește din nou de titlu. Entuziasmul „câinilor” este oarecum justificat, având în vedere că la orizont se vede derby-ul cu Steaua, echipa de primul loc.

Iată mai jos trei argumente care îi fac pe „câini” să spere că vor recupera distanța față de Steaua:

1. Moral ascendent

O victorie într-un derby cu una dintre rivale dă aproape de fiecare dată un imbold echipei învingătoare. Așa s-a întâmplat și cu Steaua anul trecut, atunci când Ilie Stan reușea să își ducă echipa spre victorie în fața liderului din Ștefan cel Mare, iar după acel moment Steaua avea să prindă primăvara europeană și să se bată cu CFR la titlu până în ultimele etape. Acum, Dinamo este pe val după succesul cu Rapid, iar asta se simte din declarațiile jucătorilor și oficialilor alb-roșii.

2. Program mai încărcat

Atât Dinamo, cât și Steaua, vor evolua în etapa cu numărul 13 împotriva unor formații din coada clasamentului, Ceahlăul, respectiv Gloria Bistrița. Până atunci, însă, roș-albaștrii mai au de disputat și partida din Europa League, cu Molde, iar uzura fizică a fotbaliștilor lui Reghecampf se poate resimți chiar la derby-ul cu Dinamo. Cele două echipe mai au de disputat și partidele cu Chiajna, respectiv Pandurii, din optimile Cupei României.

3. Iminența eșecului planează în aer

Este cunoscut faptul că antrenorii își pregătesc echipele pentru a atinge vârful de formă în plin campionat. După un început mai slab de sezon, Steaua a turat motoarele la maximum și a acumulat o serie de 11 meciuri fără înfrângere, ultimul eșec fiind cel suferit în deplasarea de la Vaslui, pe 27 august. Așadar, după mai bine de două luni fără eșec, inclusiv antrenorul Laurențiu Reghecampf este conștient că în curând va sosi și momentul fatal. De altfel, principalul Stelei spunea după victoria din meciul cu CFR Cluj (1-0): „Prin această victorie vrem să pregătim înfrângerea care va veni”. Din acest motiv, Dinamo, echipă cu prestații bune în derby-urile din acest sezon, are toate motivele să spere că momentul de slăbiciune al Stelei va pica pe 4 noiembrie, data la care se va disputa „singurul meci care contează”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…