Mutarea care poate declanșa „războiul” la Madrid!** Planul lui Jose Mourinho va scoate fanii în stradă

Mutarea care poate declanșa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ca orice club mare care se respectă, cei de la Real Madrid și-au stabilit țintele pentru viitoarea campanie de transferuri. Jose Mourinho vra să formeze la Madrid o echipă care să domine atât competiția internă, cât și pe cea din cupele europene.

Chiar dacă există un pact de neagresiune între Atletico și Real în ceea ce privește transferul de jucători, cei de la Mundodeportivo au aflat că ținta principală a portughezului pentru la vară este Radamel Falcao, un jucător care s-ar plia perfect pentru stilul dorit de Mourinho.

În acest moment, portughezul se bazează pe Karim Benzema și Gonzalo Higuain, iar conform aceleiași surse, francezul este cel care va părăsi echipa Realului, acesta fiind foarte aproape să plece și vara trecută de la Madrid, însă negocierile cu cei de la PSG nu s-au finalizat.

Benzema este nemulțumit și de faptul că este mai mult rezervă la Real, Mourinho preferând să înceapă meciurile cu Higuain titular.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...

”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3

Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă

Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului

Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!

Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi

Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic

ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia

Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri