Replici dure între Pepe și Vilanova!** Ce clip vrea să scoată antrenorul catalanilor și unde crede portughezul că e locul celor de la Barça

Catalanii își păstrează avansul de opt puncte în fața Realului după cel de-al 222-lea El Clasico, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Replici dure între Pepe și Vilanova!** Ce clip vrea să scoată antrenorul catalanilor și unde crede portughezul că e locul celor de la Barça

Catalanii își păstrează avansul de opt puncte în fața Realului după cel de-al 222-lea El Clasico, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Tito Vilanova este mulțumit de evoluția elevilor săi, care au avut un start de sezon excelent, în ciuda faptului că nu au reușit să învingă Realul.

„Dacă la începutul sezonului mi-ar fi spus cineva că o să avem 8 puncte avans după câteva etape, i-aș fi spus că e nebun. Nu am crezut niciodată că o să pornim atât de bine, tot meritul este al băieților. Am avut șansa de a încheia socotelile, dar nu am putut să finalizăm. Oricum, îi felicit pe băieți pentru maniera de joc.”, a spus Tito Vilanova la finalul meciului.

Antrenorul catalanilor a acuzat jocul dur al madrilenilor, în special intrările dure ale lui Pepe, care ar fi fost mult peste limitele regulamentului.

„Îmi pare rău că l-am pierdut pe Dani Alves atât de devreme, am fost forțat să schimb toată ideea de joc. E incredibil cu câte accidentari ne confruntăm, mereu pierdem jucători împotriva celor de la Real. Cineva ar trebui să facă un clip cu toate intrările dure ale lui Pepe și a celorlalți jucători de-a lungul partidei!”, a adăugat acesta.

Pepe nu a rămas dator și le-a transmis adversarilor că jocul de fotbal nu se compară cu o piesă de teatru, aceștia fiind obișnuiți cu astfel de scene.

„Sunt obișnuit cu astfel de atacuri, ei sunt oameni de teatru, acolo le este locul. Suntem obișnuiți cu ‘tăvălelile’ lor, important este rezultatul meciului și faptul că am rămas la 8 puncte de ei.”, a fost replica lui Pepe.

„Ne-am simțit foarte bine, am făcut un meci bun, dar așa este fotbalul. Am avut o șansă uriașă prin Karim, apoi penalty-ul neacordat lui Ozil. Rezultatul este echitabil”, a mai spus Pepe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania