Au capotat și la Cupa României!** Fetele din lotul de spadă nu și-au revenit după eșecul de la JO și au pierdut și la un concurs de „casă”

Au capotat și la Cupa României!** Fetele din lotul de spadă nu și-au revenit după eșecul de la JO și au pierdut și la un concurs de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ana Maria Brînză, Simona Gherman și Anca Măroiu au pierdut în Cupa României, atât la individual, cât și la echipe, în fața junioarelor

Una dintre echipele cu cele mai mari șanse la medalia de aur înainte de JO de la Londra era cea de spadă feminin. Șocul a fost însă imens când Brânză, Gherman și Măroiu au pierdut în sferturi, în fața Coreei de Sud. După două luni de la JO, cele trei, alături de Loredana Dinu, s-au revăzut la primul concurs oficial. Au participat la Cupa României, de la Satu Mare. Au glumit și au râs ca niște prietene bune, dar fața li s-a întristat când a venit vorba de Londra. „Nu cred că o să trecem vreodată peste ce s-a întâmplat acolo. A fost ca și când te arunci din avion fără parașută. Au fost momente groaznice. Și acum sunt nopți în care nu dormim”, spune Anamaria Brînză, completată de Anca Măroiu: „La încălzire simțeam că putem da tușă și cu ochii închiși. Dacă mai trăgeam o dată atunci sigur le băteam. Nu-mi explic acel blocaj psihic”. Simona Gherman povestește și ea despre cele mai crunte momente din carieră. „N-am crezut că se poate suferi atât din scrimă. A fost o dramă, o tragedire”, spune Simona.

Tătăran, viitorul scrimei

Șocul a fost atât de puternic, încă a fost resimțit până și la un concurs de „casă”. Concluzia a fost dată chiar de rezulatele înregistrate la Cupa României. Întrecerea a fost câștigată de o sportivă de 18 ani din Satu Mare, Amalia Tătăran. O fată care provine dintr-o familie cu greutăți și care de ani de zile face naveta pentru a veni la antrenamente. Ea a învins-o în finală pe Ana Maria Brînză și se anunță viitoarea componentă a naționalei. „Se simte că nu ne-am mai antrenat. Probabil o să ne învingă junioarele”, avertiza Ana Maria Brânză înainte de concurs. La echipe, Cupa României a fost câștigată de „U” Craiova, care a învins Steaua, echipa fetelor din națională, cu 45-38.

Promisiuni de la naționala lui Tadici

Naționala feminină a câștigat în weekend, la Oradea, ediția din acest an a Trofeului Carpați, după ce a învins categoric în toate cele trei partide disputate. După 37-25 cu România B în prima zi, tricolorele au întrecut două dintre reprezentativele care vor participa în decembrie la Europene. Sâmbătă, România a surclasat Ucraina cu 31-22, iar ieri, în meciul decisiv, a bătut Ungaria cu 26-20. Următoarele meciuri de pregătire ale naționalei sunt în noiembrie.

HCM, lider cu toate punctele

HCM Constanța a rămas singura echipă din Liga Națională masculină, care a luat toate punctele puse în joc în primele patru etape. „Marinarii” au învins cu 28-23 CSM București, echipa lui Stângă fiind până la meciul de ieri neînvinsă. Alte rezultate din etapa a 4-a: HC Odorhei – Știința Bacău 28-25, „U” Cluj – Caraș Severin 25-31, Poli Timișoara – Pandurii 22-20, CSU Suceava – CSM Ploiești 33-29, Dinamo – Turda 33-41

Vonn vrea să se întreacă cu bărbații

Campioana olimpică Lindsey Vonn a cerut Federației Internaționale de Schi (FIS) să îi permită participarea în proba masculină de coborâre din data de 24 noiembrie, de la Lake Louise (Canada). „Am discutat, dar încă nu s-a luat o decizie. Trebuie să analizăm regulamentul pentru a vedea dacă este posibil și cum ar fi posibil”, a declarat norvegianul Atle Skaardal, director al curselor din cadrul Cupei Mondiale feminine.

Loeb, campion pentru a noua oară!

Pilotul francez al lui Citroen, Sebastien Loeb (foto, 38 de ani), a câștigat ieri cel de-al nouălea titlu consecutivâ în Campionatul Mondial de raliuri, după ce s-a impus în Raliul Franței, disputat chiar în jurul orașului său natal, Haguenau. A fost cea de-a 75-a victorie de etapă a lui Loeb, care nu-și va apăra titlul în sezonul următor. În acest moment, Loeb are 244 de puncte în clasamentul general, cu 71 peste Mikko Hirvonen, cu doar două curse înainte de final. „A fost un sezon perfect pentru mine, dar nu voi reveni la anul”, a spus Loeb.

Novak Djokovic, triplă în China

Novak Djokovic a câștigat, ieri, pentru a treia oară turneul ATP din Beijing, învingându-l în finală pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 7-6 (7/4), 6-2. Sârbul s-a mai impus în capitala Chinei în 2009 și 2010. La dublu, finala a fost câștigată de frații americani Bom și Mike Bryan, scor 6-3, 6-2, în fața perechii Carlos Berlocq/Denis Istomin (Argentina/Uzbekistan).

Articol scris de Veronica Hodas
[email protected]

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…