Operația pe cord la care a fost supus Ienei s-a încheiat cu succes!** Vezi cât va dura recuperarea

Redactor:
Bitescu Wili
Operația pe cord la care a fost supus Ienei s-a încheiat cu succes!** Vezi cât va dura recuperarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Operația pe cord la care Emeric Ienei a fost supus duminică, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, s-a încheiat după aproape șapte ore, intervenția chirurgicală finalizându-se cu succes.

Membri ai familiei lui Emeric Ienei au declarat, duminică după-amiază, jurnaliștilor aflați la Institutul Inimii din Cluj că operația pe cord la care acesta a fost supus s-a încheiat, aceștia așteptând detalii din partea medicilor.

Operația a durat aproape șapte ore.

Ulterior, medicul Adrian Molnar de la Institutul Inimii a declarat că operația a reușit.

Fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României și al echipei Steaua a fost operat pe cord, duminică, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din Cluj-Napoca.

Surse medicale declarau, duminică dimineață, corespondentului MEDIAFAX că intervenția chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei urma să dureze aproximativ patru ore, iar în cadrul ei să fie puse patru by-pass-uri.

La Institutul Inimii din Cluj-Napoca se află și fiica antrenorului Jenei.

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, declara, sâmbătă, că a vorbit cu medicii despre starea lui Emeric Ienei și că acesta nu este în pericol, operația la care urmează să fie supus fiind una „de rutină”, care „nu pune probleme deosebite”.

„Am auzit că este internat, am ajutat și eu la demararea bună a lucrurilor, pentru că ne-a sunat fiica dânsului, Cristina, și am dat și eu niște telefoane, nu puteam să fac mai mult, pentru că plecăm la Târgu Jiu. Am vorbit cu medicii de acolo, este stabil, nu este în pericol și va face o operație care este o operație de rutină, nu pune probleme deosebite. Îi dorim să treacă cu bine peste operație, care va fi azi (sâmbătă – n.r.) sau mâine dimineață (duminică – n.r.), și îi dorim însănătoșire grabnică”, a spus Mureșan, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Fostul antrenor al echipei naționale și al echipei Steaua Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.

„Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. I se fac investigații medicale, iar, dacă este cazul, va fi operat. Nu pot să spun diagnosticul cu care a fost internat, dar pot să spun că în acest caz se va face ce trebuie”, declara directorul medical al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu.

Fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României și al echipei Steaua este operat pe cord, duminică dimineață, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din Cluj-Napoca, medicii urmând să îi pună patru by-pass-uri. Surse medicale au declarat, duminică dimineață, corespondentului MEDIAFAX că intervenția chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei va dura aproximativ patru ore.

„Medicii Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” îl operează în cursul dimineții pe Emeric Ienei căruia îi vor fi puse patru by-pass-uri. Operația va dura circa patru ore”, au spus sursele citate.

La Institutul Inimii din Cluj-Napoca se află și fiica antrenorului Ienei.

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, declara, sâmbătă, că a vorbit cu medicii despre starea lui Emeric Ienei și că acesta nu este în pericol, operația la care urmează să fie supus fiind una „de rutină”, care „nu pune probleme deosebite”.

„Am auzit că este internat, am ajutat și eu la demararea bună a lucrurilor, pentru că ne-a sunat fiica dânsului, Cristina, și am dat și eu niște telefoane, nu puteam să fac mai mult, pentru că plecăm la Târgu Jiu. Am vorbit cu medicii de acolo, este stabil, nu este în pericol și va face o operație care este o operație de rutină, nu pune probleme deosebite. Îi dorim să treacă cu bine peste operație, care va fi azi (sâmbătă – n.r.) sau mâine dimineață (duminică – n.r.), și îi dorim însănătoșire grabnică”, a spus Mureșan, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Fostul antrenor al echipei naționale și al echipei Steaua Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.

„Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. I se fac investigații medicale, iar, dacă este cazul, va fi operat. Nu pot să spun diagnosticul cu care a fost internat, dar pot să spun că în acest caz se va face ce trebuie”, declara directorul medical al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu.

Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937. El a fost antrenorul care a câștigat alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecționerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 și al Campionatului European din 2000.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”

Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet goală
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta

Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum

Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
INTERDICȚIE pentru șoferii din România. Se reţin certificatul de înmatriculare şi plăcuţele

Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe

Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?

De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…