Acasa » Alte Sporturi » Volei » Muhammad Ali a primit Medalia Libertății

Muhammad Ali a primit Medalia Libertății

Naționala de volei feminin a României a obținut, vineri, a cincea victorie din grupa D a preliminariilor CE din 2013, la turneul din Croația, scor 3-0, cu echipa Marii Britanii.
Muhammad Ali a primit Medalia Libertății

Fostul campion mondial la box Muhammad Ali a fost recompensat, la Philadelphia, cu Medalia Libertății (Liberty Medal), pentru implicarea sa de-a lungul timpului în acțiuni umanitare, promovarea drepturilor civile și a libertății religioase, informează cbsnews.com.

Fostul pugilist în vârstă de 70 de ani, care suferă de aproape 30 de ani de maladia Parkinson, nu a făcut nicio declarație la ceremonia ce a avut loc joi.

El a fost însoțit la eveniment de fiica sa, Laila Ali, primind medalia chiar din mâinile ei. Ali a privit câteva momente medalia, iar apoi a făcut cu mâna publicului.

Medalia primită de Muhammad Ali vine împreună cu un premiu de 100.000 de dolari.

Potrivit L’Equipe, Ali a aflat, luni, că locuința copilăriei sale a fost cumpărată de un om de afaceri din Las Vegas, americanul Jared Weiss, cu 70.000 de dolari. Pentru a-l onora pe fostul sportiv, Weiss vrea să mobileze casa în stilul anilor ’50 și să o deschidă publicului.

sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]