Maxim n-are voie să viseze la Steaua:** „Nu pleacă nici pe 10 milioane! Păi facem Pandurii II în Ghencea?”

Președintele Pandurilor are intenția de a păstra toți jucătorii până la finalul sezonului, cu intenția de a ataca locurile fruntașe.
Maxim n-are voie să viseze la Steaua:** "Nu pleacă nici pe 10 milioane! Păi facem Pandurii II în Ghencea?"

Marin Condescu spune că Alex Maxim nu este de vânzare, după ce Gigi Becali și-a afirmat din nou intenția de a-l transfera. Președintele Pandurilor are intenția de a păstra toți jucătorii până la finalul sezonului, cu intenția de a ataca locurile fruntașe.

Condescu susține că păstrarea actualului lot a fost una dintre condițiile pe care Petre Grigoraș le-a pus în momentul în care a semnat prelungirea contractului.

„Avem mai mulți jucători de valoare, nu numai pe Maxim. Noi suntem o echipă mică, noi am încercat să fim în inima omanenilor din Groj, dar până acum am dat jucători valoroși echipelor mari. Era o prostie să-i ținem. De fiecare dată i-am lăsat să plece. Sperăm că de la anul să-i scoatem noi în lume, fără intermediari care joacă în cupele europene. Asta nu înseamnă că dacă Steaua vrea un jucător peste 2-3 ani, nu ne așezăm la masa negocierilor.

Anul acesta nu se pune problema să-l dăm pe Maxim și i-am transmis asta domnului Becali. Și așa avem 5 jucători la Steaua, păi ce facem, Pandurii II? Anul acesta nu vrem să vindem niciun jucător. În momentul în care am negociat cu domnul Grigoraș prelungirea contractului până în 2014, i-a propus că acești jucători nu pot plecat. Cei de la Steaua ne pot pune și 10 milioane de euro pe masă, noi nu suntem în momentul de față o echipă care trăiește din jucătorii vânduți.

Grigoraș mi-a zis că dacă vrem anul acesta să obținem ceva, trebuie să ne păstrăm jucătorii, ca să vedem care ne este valoarea.„, a declarat Marin Condescu la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]