Chivu n-a fost trecut pe lista UEFA, italienii au descoperit MOTIVUL!** Românului i se pregătește ceva

Chivu n-a fost trecut pe lista UEFA, italienii au descoperit MOTIVUL!** Românului i se pregătește ceva
  • Publicat:
  • Actualizat:

Galatasaray va fi adversara lui CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor

Inter Milano a anunțat luni seara lista UEFA pentru meciurile din grupele Europa League. Între jucătorii pe care se va baza antrenorul Andrea Stramaccioni nu se regăsește și Cristi Chivu (31 de ani), motivul invocat de clubul italian fiind acela că românul este accidentat. Ultima dată când Chivu a jucat pentru Inter a fost pe 2 august, în manșa întâia a dublei cu Hajduk Split, din turul trei preliminar al Ligii Europa. Atunci, el a ieșit accidentat de pe teren, după ce și-a fracturat un deget de la piciorul drept. A fost operat a doua zi, iar medicii au anunțat că perioada de recuperare va fi de maximum trei săptămâni. Numai că de atunci a trecut deja o lună și, mai mult, ultimul meci din grupele Europa League va avea loc la mijlocul lunii decembrie! Motivul accidentării nu stă așadar în picioare.

Italienii au speculat că de fapt altceva ar sta în spatele deciziei oficialilor italieni, și anume interesul lui Galatasaray pentru Chivu, iar Inter speră până în ultima clipă să-l vândă pe român, pentru că perioada de transferuri se închide în Turcia în această seară. Impresarul românului, Victor Becali, a susținut ieri că nu știe nimic de interesul turcilor. „Chivu abia și-a prelungit contractul cu Inter, iar de la Galatasaray nu ne-a contactat nimeni”. Turcii l-au achiziționat ieri pe brazilianul Cris, de la Lyon, dar mai au nevoie de un fundaș, care va fi ales, se pare, dintre Kolo Toure și Chivu.

De pe lista trimisă de Inter la UEFA mai lipsesc Stankovic, Alvarez și Mariga. Italienii fac parte din Grupa H a Ligii Europa, alături de Rubin Kazan, Partizan Belgrad și Neftci Baku, în timp ce Galatasaray va juca în Grupa H a Ligii Campionilor, cu Manchester United, Sporting Braga și CFR Cluj.


105 meciuri a jucat Chivu pentru Inter în Serie A, reușind să marcheze două goluri


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…