Interviu: Alina Dumitru și-a sărbătorit joi schimbarea prefixului, onomastica și majoratul în judo**: „Mă simt ca la 20 de ani…”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

La 10 ani, Alina își serba ziua la spital, iar la 20 de ani dansa pe melodia celor de la Voltaj

Alina Alexandra Dumitru, campioană olimpică din 2008 și vicecampioană olimpică la Londra, a revenit în București după o primă săptămână de vacanță. Ieri, în ziua în care a împlinit 30 de ani și și-a sărbătorit și onomastica, a refăcut cu Andreea Chițu și Corina Căprioriu gașca de la Londra, a desfăcut cadouri, s-a bucurat de surprize și în toate momentele i-a avut alături pe cei dragi. „Piți” a vorbit pentru ProSport despre această zi specială din viața ei și s-a întors în trecut la toate prefixele schimbate.

Alina, cum te simți la 30 de ani?
La fel de tânără ca la 20 de ani, nu resimt schimbarea prefixului ca o îmbătrânire bruscă sau ca o teamă. Cred că e mai importantă vârsta pe care o simți, nu cea pe care o ai. Sunt fericită pentru tot ce am realizat până acum și îmi doresc ca această stare pe care o am să țină cât mai mult.

Schimbi prefixul, e și ziua ta onomastică, Alexandra…
Inclusiv împlinirea a 18 ani de când fac judo. Deci devin majoră și în acest sport (râde). O triplă petrecere, plus că nu am apucat să sărbătoresc cu prietenii medalia de argint de la Londra, așa că le vom aniversa pe toate în aceeași zi.

Îți mai amintești cum ai petrecut la 20 de ani?
(râde) Da. Eram la Cluj în acea perioadă, în cantonament, la hotel și a fost o mică petrecere cu colegele. Îmi amintesc că atunci apăruse și melodia celor de la Voltaj, „Ca la 20 de ani”, și a fost la fix. De obicei ziua mea pica tot timpul în cantonamente, nu prea au fost momente în care am petrecut acasă, cu familia.

Chivu a demonstrat ce fel de om e! Cum l-a numit pe Mourinho după Real Madrid – Inter 2-1

00:56

Mourinho, reacția serii după Real Madrid – Inter 2-1: „Nu pentru mine și pentru Chivu!”

00:34

Dar la 10 ani. Ce făceai?
Dacă îmi amintesc bine eram în spital. Eram un copil foarte bolnăvicios, între clasele I-IV eram tot timpul prin spitale. Nu mai știu dacă aveam nouă ani sau 10 ani, însă știu că doctorul îmi făcuse un moldamin, care era foarte dureros, ca să îmi poată da drumul acasă, că așa îl rugasem, că vreau să fiu cu prietenii mei.

Ultima petrecere pe care ai dat‑o cu ai tăi în București?
În 2008, după Beijing, când tot așa am avut câteva luni libere și am petrecut acasă, cu cei dragi.

Referitor la vacanță, ce ai făcut până acum?
Am fost o săptămână împreună cu prietenul meu la Palma de Mallorca, a fost o vacanță pe care o așteptam de multe zile. Am vizitat o peșteră superbă în Porto Cristo, „Peștera Dragonilor”, am asistat la un mic spectacol acolo și la final, la întoarcere, în jurul vasului cu care am mers săreau delfinii care ne-au condus o bucată bună de drum.

Ce vei face în continuare?
Săptămâna viitoare voi merge într-un cantonament de refacere la mare, pe care ni-l asigură Clubul Steaua, apoi câteva zile acasă, la prietenul meu, mă voi întoarce iarași în București și mai vedem. Nu am nimic programat pe termen lung.

Ți-ai impus un termen limită pentru decizia în ce privește viitorul tău în judo?
Da, am zis că până la sfârșitul anului voi lua o decizie. Acum chiar nu cred că aș putea să revin pe tatami, îmi mai trebuie ceva timp, a fost o pregătire îndelungată pentru Londra și aștept întâi să mi se facă dor de judo. Vreau să iau o decizie bună pe care să nu ajung să o regret.