În cursul zilei de joi, 9 aprilie 2026, Rinat Ahmetov a fost prezent la București, unde i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, cel care s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.
După ce a fost la Arena Națională din Capitală, unde și-a luat rămas-bun de legendarul tehnician, miliardarul a plecat din România și a mers, pentru prima dată după 12 ani, la un meci al echipei pe care o patronează.
Joi, 9 aprilie 2026, Rinat Ahmetov a fost prezent în București, unde i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, cel care s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, marți seara, în timp ce era internat în Spitalul Universitar de Urgență, la secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Miliardarul din Ucraina nu a petrecut prea mult timp în România. După ce și-a luat rămas-bun de la legendarul tehnician, Rinat Ahmetov a plecat direct la Cracovia, unde a urmărit, de pe stadion, meciul dintre Șahtior Donețk și AZ Alkmaar, disputat în sferturile de finală din UEFA Conference League.
De menționat este că partida s-a disputat la Cracovia în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în anul 2022. Ucrainenii susțin că miliardarul a fost prezent la un meci de fotbal al echipei lor pentru prima dată din 2014. Rinat Ahmetov le-a adus noroc celor de la Șahtior Donețk, întrucât au reușit să se impună cu scorul de 3-0 în fața celor de la AZ Alkmaar.
Rinat Ahmetov a transmis un mesaj despre tehnicianul român și a afirmat că se mândrește că i-a fost prieten.
„Am venit să-mi iau rămas bun de la prietenul meu. E o tragedie. Am petrecut 12 ani împreună, am câștigat 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA. A fost prietenul meu și mă mândresc că mi-a fost prieten.
Ar trebui să fiți mândri că l-ați avut pe Mircea Lucescu, un mare antrenor și un mare om”, a declarat Rinat Akhmetov, conform digisport.ro.