Scandal monstru cu Felipe Melo în prim-plan! VIDEO Adversarii au vrut să-l scoată de pe teren și au sărit să-l bată cu steagul de la colțul terenului. VIDEO Violențele au continuat în tribune

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Scandal de proporții declanșat la finalul partidei Penarol – Palmeiras 2-3, din Copa Libertadores, cu Felipe Melo în prim plan. O Bătaie generală s-a declanșat după ultimul fluier al arbitrului, iar fostul jucător al lui Juventus, Inter sau Galatasaray a fost în centrul evenimentelor. Camerele video au surprins momentul în care Melo își lovește cu bestialiate un adversar, după care este pe punctul de a fi linșat de mai mulți jucători ai gazdelor
  • Incidentele s-au propagat și în tribune și aproximativ 30 de suporteri au sfârșit în arestul poliției

Începutul meciului Penarol – Palmeiras din grupa a cincea din Copa Libertadores nu avea să anunțe nici urmă de scandal. În prima repriză gazdele au marcat două goluri și au intrat la pauză cu un avantaj liniștitor. Campioana Braziliei, Palmeiras, a renăscut în partea a doua a partidei și nu le-a mai dat nici o șansă jucătorilor de la Penarol. Spre dezamăgirea acestora, oaspeții au marcat trei goluri, fapt care a iscat începutul unui război pe teren. 


Felipe Melo a ajuns la Palmeiras pe 8 ianuarie 2017, fiind împrumutat de la Intern până pe 30 iunie 2017

Împrumutat la Palmeiras de la Inter, brazilianul Felipe Melo a împărțit pumni pe teren. Acesta nu a scăpat fără nici o lovitură, adversarii au început să îl alerge pe teren, moment în care forțele de ordine au intervenit. 


Felipe Melo a jucat în Italia (Fiorentina, Juventus, Inter), Turcia (Galatasaray), Spania (Mallorca, Racing Santander, Almeria)

Potrivit jurnaliștilor de la mirror.co.uk, Felipe Melo ar fi izbucnit din cauza atitudinii rasiste a jucătorilor de la Penarol.

Campioana Braziliei nu a fost lăsată singură în acest scandal. Haosul a fost transmis și în tribune, unde fanii s-au dezlănțuit. 30 de suporteri au fost arestați, iar 18 jandarmi au fost răniți în urma evenimentului de pe stadionul Campeon del Siglo.

Tot răul spre bine pentru Palmeiras, în urma victoriei obținută în „războiul” cu Penarol, campioana Braziliei este pe primul loc în grupa a cincea din Copa Libertadores, asigurându-și locul în următoarea etapă din competiția din America de Sud, echivalentul Champions League

 


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani