Alexandra, mulțumim că ai acceptat invitația să vii astăzi în prima zi de Crăciun la noi în studio. Bănuiesc că ai alergat zilele astea peste tot după cadouri. Da. În primul rând – „Crăciun fericit tuturor!”. Clar, de Crăciun încercăm cu toții să fim mai buni și să uităm greșelile sau să uităm relele făcute – efectiv, să fim mai buni. Cadouri? Sincer, mie îmi place mai mult să dăruiesc decât să primesc, mi se pare mai ușor. Am alergat după cadouri, a venit și sora mea din America – o văd destul de rar și părinții mi-au făcut o surpriză. Eu nu știam că o să vină și nepoțelul. Mi-a adus niște căști, niște accesorii – mă rog, ceva, ca-ntre surori. Cadouri am oferit multe – și la prieteni, și părinților, și surorii mele. Îmi place.
Te-am văzut și la aeroport, când vii, mereu încărcată… Da, și mereu îmi spun părinții – dar nu trebuie să ne mai iei lucruri!
Ai casa plină? Da. Îmi zic – nu trebuie! – dar îmi face mie plăcere. Mai ales că eu călătoresc mult și ajung în multe locuri în care multă lume n-ajunge. Mi se pare… nu trebuie să fie un cadou extraordinar, dar trebuie să fie ceva special din locul respectiv. Poate să fie doar un magnet pe care îl pui pe frigider. Îmi place să iau și să dăruiesc prietenilor dragi.
Alexandra Dulgheru a avut un an excepțional, cu victorii la șase jucătoare de top. A pus uărul la un succes senzațional al României în Fed Cup, iar Alexandra, alături de colegele ei, s-a calificat în Grupa Mondială. La anul, Alexandra și colegele ei vor juca împotriva Cehiei, la Cluj, un meci cu o echipă formată din jucătoare una și una. Alexandra Dulgheru este și un model, ea poate oferi și o lecție de viață pentru toate micile jucătoare, pentru că tot anul, și în trecut, a jucat cu foarte multe accidentări.
Ai trecut peste ele, tu povesteai într-un interviu ProSport acordat colegei noastre Cezara Paraschiv că vacanțele tale de multe ori sunt dedicate recuperării. Cât de greu e să nu ai vacanță? Da, corect. N-am cum să neg acest lucru, pentru că inclusiv anul acesta, în perioada de vacanță, a trebuit să fac total altceva. M-am operat de amigdale, deci am stat acasă, în spital. După aia, cu ai mei, m-am recuperat. Dar n-am făcut nimic special. Bine, m-am bucurat că am fost acasă – și asta se întâmplă rar. Dar, oricum, viața de sportiv profesionist este puțin sacrificată, adică mult timp de vacanță nu prea avem. Să zic așa, în iulie sau iunie mai avem o săptămână când ne mai luăm liber, dar, în rest, tot anul suntem la foc automat. Și accidentările, la mine, și-au spus cuvântul destul de mult. Dar ce mă bucur – că am avut puterea să trec peste. Mi-a fost greu, mai ales după prima operație la genunchi, pentru că am stat aproape un an de zile, am pierdut tot clasamentul și apoi revenind am avut alte probleme care au fost generate de genunchi. Mi-au spus doctorii – o să compensezi, s-ar putea să ai probleme. Și după aia am tot stat, n-am avut o continuitate. În 2014 am jucat bine: jucam bine, iar mai stăteam o lună-două că mai aveam ceva. Cum prindeam ritm, era ok. Asta îmi dădea încredere, pentru că la un moment dat mi-am zis – nu mai știu unde e nivelul meu. Dar jucând, jucând, mi-am dat seama – dacă sunt sănătoasă, ok, pot să fac chestia asta în continuare. Și așa reușeam să trec peste. Anul ăsta a fost singurul an în care am fost mai sănătoasă și s-a văzut. Și în joc, și în rezultate. Pentru mine, în principal, ca persoană și ca sportivă, a fost important să pot să trec peste aceste hopuri și să am din nou satisfacții.
Spune-mi, cât de greu este – vorbeai despre problemele tale la genunchi – cât de greu este să joci pe iarbă, la Wimbledon, acolo unde mingea sare puțin. Lui Rafael Nadal i s-a spus la un moment dat – doctorii i-au recomandat – mai bine să nu mai joace pe iarbă, din cauza șocurilor pe care le resimt genunchiul lui. Da, corect. Chiar la Wimbledon a fost locul în care am vorbit cu Rafael Nadal despre problemele mele la genunchi – pentru că știam că și el este cam în aceeași situație – și mi-a recomandat doctorul la care m-am și dus să mă operez. Iarba, din păcate…
Scuză-mă, tu ești antrenată de o echipă de spanioli, nu? Da. În timpul anului mă antrenez acasă, cu domnul Daniel Dobre, în continuare, și la turnee și în perioada de cantonamente sunt în Valencia. Bine, în timpul anului călătoresc cu ei și iarna sunt în Valencia. Iarba, pentru mine, este o plăcere să joc. Tot timpul mi-a plăcut, m-am simțit bine pentru că jocul meu – la un moment dat nu credeam că o să se preteze – dar pentru că eu mă mișc destul de repede și iau mingea destul de repede – ei, asta m-a ajutat destul de mult pe iarbă. În primul an în care m-am dus, am făcut rezultate destul de bune. M-am gândit – aaa, abia aștept să revin la anul, iar, pe iarbă! Ei, în fiecare an a fost mai greu, pentru că de fiecare dată problemele de genunchi erau mai grave. Și anul ăsta a fost din nou un exemplu clar că iarba n-o să-mi fie prea bună în viitor. Pentru că am jucat bine două-trei meciuri, iar mă simțeam bine, excelent, nu știu ce – și apoi și-a spus cuvântul puțin iarba. Dar, dacă am puțin de grijă pe viitor, poate gestionez puțin mai bine turneele pe iarbă și nu mai joc atâtea – poate unul sau două. Dar sunt suprafețe și suprafețe, știți…
În România există vreun teren de iarbă? Iarbă naturală, nu. De tenis, nu. Problema e că noi jucăm pe toate suprafețele și asta este greu pentru corpul nostru. Este un stres maxim în continuu. Iarba, contrar aparențelor – ar trebui să nu fie dură pentru genunchi, pentru că este moale, dar structura ei și faptul că trebuie să stăm jos tot timpul – e chiar mai rău decât dacă am juca pe hard.
Vom vorbi în următoarele 30 de minute cu Alexandra despre tot ceea ce s-a întâmplat în acest an, un an fanstastic și pentru ea și pentru tot tenisul românesc. Îi vom face o surpriză – veți vedea despre ce clip muzical este vorba, dar îi vom lansa și o provocare. Noi, din arhiva ProSport, îi vom prezenta șase imagini pe care o vom ruga să le prezinte, să le descrie. Dar până atunci, prin Skype cu noi este colegul nostru specialist în tenis, Alex Tăcină, cel care a relatat de foarte multe ori meciurile Alexandrei. Alex îi va adresa Alexandrei șase întrebări la foc automat. Te salut, Alex. Salutare.
Ce faci? Alex Tăcină: Bine, sărbătoresc Crăciunul.
Prima zi de Crăciun, acum stai acasă? Alex Tăcină: Da, acasă, bineînțeles, în familie, cel mai plăcut întotdeauna.
Tu ai scris de foarte multe ori alături de colega noastră, Cezara Paraschiv, despre meciurile Alexandrei. De data aceasta, Alexandra a acceptat propunerea noastră, invitația noastră și a venit aici în studioul ProSport, în prima zi de Crăciun. Tu ai pregătit șase întrebări, iar Alexandra îți va răspunde scurt. Pentru că timpul este foarte scurt, te rog să începi.
Alex Tăcină: Ok, eu în primul rând aș vrea scurt să o felicit și eu pe Alexandra pentru sezoanele recent încheiate, a fost unul fabulos, mai ales în prima jumătate a lui, iar cele două victorii din Fed Cup în meciul cu Canada mi se par ieșite din comun, pentru că este mai greu în ziua de azi într-o manșă de Fed Cup ca o jucătoare să aducă ambele puncte într-o echipă. Mersi frumos.
Alex Tăcină: În primul rând, vreau să o întreb pe Alexandra despre acel moment când a început să își piardă din consistență. Și pentru că a fost un sezon excelent în prima parte a anului, apoi nu prea ți-a mai mers jocul, Alexandra, după turneul de la București și te-ai accidentat. Același lucru l-a pățit Simona Halep în 2014 – este o coincidență, sau turneul acesta organizat la București e chiar atât de prost pus în calendar? (N.r. – Râde zgomotos) N-are nicio legătură una cu alta. Într-adevăr, este un turneu pus imediat după Wimbledon și mai multe jucătoare evită să joace în acea săptămână, că e stresul destul de mare pentru corp. Revenind la întrebarea ta, într-adevăr, prima jumătate de an a fost bună pentru mine, foarte bună, pentru că am avut o continuitate, iar după turneul de la București – bine, dinainte am început să am probleme cu genunchiul, după aia am stat să mă recuperez, dar nu a fost chiar atât de lejer pe cât am crezut. De aceea am avut din nou o jumătate de an nu prea ok, pentru că am revenit prea devreme, am crezut că sunt ok, mi-am dat seama că nu sunt ok în timpul unui turneu, n-am putut să mă pregătesc ca lumea și tot așa. Uneori e greu să gestionezi tot timpul situațiile, știi?
Alex Tăcină: Știu că citești articolele despre tenis, din câte am văzut ai și răspuns unor comentarii postate pe un site, în urmă cu ceva timp… Da, nu știu ce m-a apucat! (n.r. – râde)
Când, noaptea? Da, nu știu ce m-a apucat… Am răspuns, da…
Alex Tăcină: Voiam să te întreb – ce spui despre cei care te critică atunci când pierzi? Te afectează comentariile răutăcioase venite din partea lor? Bine, de mult nu mai citesc comentarii. Am citit într-un timp, dar mi-am dat seama că nu e bine, pentru că sunt foarte multe lucruri acolo care sunt și răutăcioase și te pot afecta. Două cuvinte, trei, aruncate aiurea, îți pot rămâne în cap – nu știu – parcă alea rele se lipesc atât de ușor (n.r. – zâmbește). Nu mă mai uit, atunci a fost ceva – am spus ceva despre Șarapova, n-am spus-o chiar atât de rău, dar, normal, presa a speculat momentul și a început să apară cu titluri în ziar. Sunt păreri și păreri, oameni pe care nu-I interesează sau poate vor să facă rău. La un moment dat, când avem rezultate foarte bune, sunt foarte ok, în momentul în care începem să pierdem deja sunt foarte critici. Trebuie să existe un fel de cale de mijloc. Știu că nu-i ușor, dar de aceea nici nu mă mai uit la comentarii.
A treia întrebare Alex… Alex Tăcină: Da, pentru că am vorbit și despre episodul din Fed Cup, unde România s-a calificat, știm bine, în Grupa Mondială după atâta timp, vreau să te întreb – dacă te-ai întâlni din nou cu Bouchard în Fed Cup, i-ai mai întinde mâna la festivitatea de deschidere, cu riscul de a face același gest criticat de atâta lume la acea vreme? Wow, câtă lume m-a întrebat de lucrul acesta, pe parcursul întregului an, nu-ți imaginezi! Mai ales la primul turneu la care am fost după Fed Cup, la Madrid – și jucători pe care nu-I cunoșteam sau cu care nu aveam vreo conexiune – mă salutau și îmi ziceau – aaa, Alex, wow, ce moment! sau cum a fost? Au început să mă întrebe despre episodul din Canada.
Dă-mi două-trei exemple de jucători care te-au întrebat… Pâi, de exemplu – Azarenka. M-a întrebat Azarenka – sunt ok?. Care, de regulă, era – Bună! / Bună! M-a întrebat Karlovic și alți jucători din ATP cu care nu am nicio treabă.
Le-a plăcut reacția ta? Deci… Eu mergeam la Madrid, pe drum, efectiv, și când dădeam de câte un jucător – nu exista unul să nu mă întrebe! De asta zic – chiar nu vreau să mai comentez pe tema asta. A fost un moment efectiv non-fair-play din partea ei și nu se face așa ceva. Noi nu am vrut să fim obraznici sau să răspundem cu aceeași monedă, că nu se face. Am zis – ok, dacă câștig, facem o chestie între noi, pentru că a fost o chestie care într-adevăr nu e ok. Și de-asta, în continuare, dacă ea e ok, eu nu am… pot să vorbesc cu ea, nu am probleme… Numai că ea de obicei este mai retrasă, nu prea vorbește cu lumea la turnee, Cred că nu e așa doar cu mine. Efectiv, ea e așa, ca persoană. Nu-i port ranchiună, dar cu siguranță pe ea a afectat-o mult, mai ales că toată lumea nu a fost de acord cu asta.
Mai stă în carapacea ei, dar mai iese din când în când, pe Facebook, pe rețelele de socializare: mai postează o poză cu sora… Da, ea, în lumea tenisului, este retrasă. Absolut. Față de toate jucătoarele, ea este în lumea ei. Așa e ea. Eu accept așa cum este, nu trebuie să fie super-deschisă sau… Dar sunt unele lucruri pe care cred eu că poate să le facă mai bine.
Cu siguranță… Asta din punct de vedere al atitudinii.
Alex Tăcină: Da… tu ai jucat atât cu ea, cât și cu Șarapova, de mai multe ori. Care dintre ele ți se pare mai arogantă? Ei… e o întrebare…
Sunt altele și mai arogante pe circuit? Sunt multe jucătoare care sunt mai mult sau mai puțin cu nasul pe sus. Asta poate este – nu știu – și o chestie mai feminină.
Da, voi sunteți colege până la urmă… Fetele oricum sunt… mai altfel decât băieții. Nu sunt atât de deschise. Tind să fie mai arogante… Așa suntem noi. N-am ce să fac. Nu pot să fac o comparație, pentru că eu cu Șarapova chiar vorbeam la un moment dat. În momentele ei, când nu are treabă cu tenisul, ea ca persoană, în afară, nu e chiar așa cum pare pe teren. Pe teren, efectiv, se transformă într-o…
Se transformă? Se transformă… Eu am văzut-o: din persoana liniștită, calmă, total normală din afara terenului – când intră pe teren, intră ca într-o piesă de teatru. Îți face niște chestii, ale ei – ritualuri – asta și declară la un moment dat. Și am cunoscut o Șarapova destul de cu picioarele pe pământ. Acum, na – e normal și la valoarea ei să fie un pic cu nasul pe sus, dar nu e atât de rău, nu.
Alex Tăcină: Am văzut cu toții că Alexandra are un talent actoricesc ieșit din comun, de exemplu am văzut cum imită foarte bine personajele din Harry Potter, dar știu că actorul ei favorit este Johny Depp. Crezi, Alexandra, că l-ai putea imita și pe el? Oh, da… bine…
Să spunem Johny Depp în „Omul foarfecă”…? Alex Tăcină: Sau în „Pirații din Caraibe”…? Cred că mai ușor în „Pirații din Caraibe”… Știu, am văzut ambele filme, dar cred că e mai ușor de imitat în „Pirații din Caraibe”… Uh, trebuie să mă gândesc un pic la o replică… Cum e? Cu gesturile lui… „Today is the day you will always remember – the day you almost caught Captain Jack Sparrow” (n.r. – Această zi v-o veți aminti mereu drept ziua în care aproape l-ați prins pe căpitanul Jack Sparrow)
Excepțional. Chiar îți place mult Johny Depp? Ai văzut de mai multe ori filmul ăsta sau îți rămân pur și simplu? Eh, nu, dar rămân. Eu cred că gesturile lui din „Pirații din Caraibe” sunt la atât de nostime – cred că toată lumea îl are bine în memorie după filmele astea. În „Omul-foarfecă” era mai ciudățel, așa… Nu știu dacă pot să-l imit prea bine. El de obicei are roluri mai ciudate.
Ai fi vrut să joci rolul Winonei Ryder, alături de el? Păi eu când eram mică mă gândeam la un moment dat că aș vrea să fiu actriță. Dar când ești mic îți dorești de toate: să fii astronaut, să fii actor (n.r. – râde), dar… Bine, nici acum n-aș zice nu dacă după tenis pot să fac ceva pe…
„Eu am talent și la desen. Nu știu dacă să mă duc pe latura asta – arhitectură, design vestimantar. Nu știu. Nici actoria nu o exclud”
Ce ai face după tenis? Eu am talent și la desen. Nu știu dacă să mă duc pe latura asta – arhitectură, design vestimantar. Nu știu. Nici actoria nu o exclud, dar probabil o să fac ceva care o să țină în continuare de sport și pe lângă asta, încă ceva. Pentru că aș vrea ca și alte hobby-uri ale mele, pe care nu am putut să le fac – nu pot să zic din cauza tenisului, dar n-am avut timp… Aș vrea să fac și asta, mereu mi-am dorit asta.
Să ți le fructifici… Alex, ultima întrebare pentru Alexandra? Alex Tăcină: Da, dar pentru că am vorbit mai devreme despre „Omul-foarfecă”, mi-am adus aminte acum că eu am făcut o metaforă… știu că Alexandra, într-un meci cu Alize Cornet, în turul 1 la Doha, parcă, a pus atât de multe scurte încât a scos-o din minți pe Alize Cornet. Și eu am făcut o metaforă că și-a transformat racheta într-o foarfecă așa cum Johny Depp a făcut… Aha-ha (n.r. râde)
Alex Tăcină: Da. Și chiar în calitate de fan al tău aș vrea să te rog să pui mai multe scurte, pentru că sunt foarte spectaculoase. Asta dacă se poate, bineînțeles. Bine, am să țin cont.
Și atunci când o să vedem niște scurte, o să știm că e pentru Alex… O să știi de fiecare dată când pun scurtă că e pentru tine…
Alex Tăcină: Îți mulțumesc de pea cum. Da, a făcut și el tenis câțiva ani în copilărie. Mă bucur, dacă-ți place. Continuă, că, na, nu-i nimic mai frumos decât să faci ceea ce-ți place.
Da. Mulțumim foarte mult Alex pentru… Alex Tăcină: Mai aveam o întrebare, Andru… Te rog… Am crezut că asta a fost ultima… Alex Tăcină: Da…a fost mai mult așa… mi-am adus aminte de un episod. Aș vrea să o întreb pe Alexandra, dacă Moș Crăciun ar putea să îi aducă un cadou care să o ajute în cariera de jucătoare de tenis, care ar fi acela? Bine, ar fi probabil un clișeu să spun că mi-aș dori un Grand Slam. Cred că oricine își dorește asta. Da, bine – de ce nu? Îmi doresc un Grand Slam, de ce nu? De ce să nu spunem adevărul? Dar în primul rând mi-aș dori să am din nou acea putere și continuitate, pe care am avut-o și în anii precedenți și să ajung din nou cât mai sus în clasament.
Uneori, dorințele puse pe final de an se îndeplinesc. Și nu numai asta. Îmi doresc, pentru că nu-i ușor, în timpul anului suntem majoritatea singuri, adică cu antrenorul și cam atât, îmi doresc să am mai des alături de mine persoane speciale: poate să fie familie sau prieteni. Îmi doresc asta mult, pentru că face totul mult mai frumos.
Acesta a fost momentul nostru cu Alex Tăcină, colegul nostru de la ProSport. Te salut, Alex și Crăciun fericit! Crăciun fericit!
Și cât mai multe cronici bune pentru meciurile Alexandrei. Să vă uitați numai la meciurile alea bune, nu când fac prostii.
Trecem la momentul următor al emisiunii. Pentru că Alexandra este fan al megastarului, vom vedea puțin mai târziu un videoclip. Până atunci, Alexandra, îți lansez provocarea să caracterizezi în câteva cuvinte, în patru cuvinte, următoarele șase imagini. Aceasta este prima imagine – una realizată de colega noastră Cezara Paraschiv, după un turneu perfect pe care tu l-ai făcut. Ce făceai aici? Și cât de mult utilizezi expresia „am rupt pisica în două”? Da a fost… de fapt, asta m-a ajutat jumătate de an. Pentru că în 2014 am avut destule probleme, care tot reveneau. Ei, și am zis – hai să rupem o dată ghinionul și anul ăsta să fie mai bun ca celălalt. Și într-adevăr, am avut o jumătate de an foarte bună. După aceea, când am avut din nou problema la genunchi, cred că îmi trebuia o altă nuia.
O altă nuia… Anul viitor așa o să fac – la jumătatea anului o să împrospătez norocul!
Te vom vizita și vom vedea ce vei face. Cea de-a doua fotografie pregătită de ProSport pentru Alexandra Dulgheru, 69 WTA, este o imagine surprinsă de colegul nostru, Cosmin Moței, în timpul unui reportaj, realizat de ProSport la tine acasă. Sus, dacă nu mă înșel, în camera ta. Acasă este, cred, un loc în care tu te relaxezi și acum, îți pui liniște în gânduri și pictezi. Da, îmi pare rău că nu v-am arătat ultimul meu tablou, pictat cât am fost în recuperare cu genunchiul, în 2012. Am făcut un tablou un pic mai mic decât televizorul acesta…
Da, așteptăm și un tablou cu dedicație pentru ProSport, îmi transmite producătorul emisiunii… Da, sigur…
Un tablouaș, nu mare, pe care îl faci în avion… Cu mare plăcere.
Pentru că tot ne spuneai că tu călătorești foarte mult… Da, tabloul ăsta mi-a luat un an să-l fac.
Un an? Da, pentru că pictam doar duminica și am pictat minuțios. Mi-a ieșit foarte bine, o grădină cu flori, o grădină așa, boemă. O să vă arăt data viitoare.
Abia așteptăm… Și, oricând, tot ce înseamnă schițe… Când mai am timp, sau mă plictisesc sau vreau să mai treacă timpul, schițele sunt mereu la îndemână. Așa că accept provocarea.
Mulțumim. Trecem la a treia imaginea – tu, alături de oamenii care îți sunt alături aproape zi de zi – părinții tăi. Cât de mult mai merg ai tăi la turnee sau cât de mult te influențează faptul că sunt în tribune – dacă te mai însoțesc la turnee? De fapt, datorită lor sunt aici. Mereu am fost o echipă. Și vă spun sincer că nu aș fi fost aici fără ei. În România sunt condiții mult mai grele și ei au trebuit să facă de toate – să fie și părinți, și mentori și de toate – manageri, să caute și sponsori, de toate. Și pentru asta le mulțumesc foarte mult. Ei m-au susținut mereu în tot ceea ce fac și în momentele grele, și când eram la răscruce de drumuri la un moment dat, mai aveam accidentări și nu știam ce să fac. Ei, și au tras de mine într-un sens bun și m-au ajutat să ajung aici. În continuare suportul lor este important. Au călătorit alături de mine într-un timp – tata, după ce s-a pensionat.
Tatăl tău este pilot, nu? Pilot, da. În 2010 s-a pensionat și cam trei sferturi de an a venit cu mine. Nu știți ce mult m-a ajutat faptul că aveam pe cineva cu mine. Și tata e o persoană calmă de obicei.
Nu ai emoții când îl știi în tribună? Îmi inspiră…
De exemplu, tatăl Irinei Spîrlea, Dumitru Spîrlea, spunea întotdeauna că în timpul meciurilor fetei lui se plimba în tot orașul, numai să nu știe cât e scorul și să nu s în tribune… Vă dați seama că nu e ușor, dar el fiind pilot, el reușește…
Pilot fiind, reușește să și le stăpânească… Da. Reușește să și le stăpânească și mie îmi transmite multă încredere. Ă‚știa doi-trei ani nu au mai călătorit așa mult cu mine, pentru că… bine, din 2009 mă susțin singură. Am avut un sponsor până în 2009 și pentru că au vrut să mă ajute, mi-au spus – mai ales că revii, să nu cheltuim aiurea. Și, v-am spus, uneori sunt poate prea exagerați cu anumite chestii. Ar putea să se lase mai ușor. Sunt niște părinți foarte buni și n-am altceva ce să…
Sunt niște părinți care au crezut în visul fetei lor și au susținut-o neîncetat. Trecem la a patra poză pregătită de colegii mei. Este o imagine surprinsă la turneul din București. Nu te-am întrebat niciodată: ce s-a înatâmplat aici? Da… o imagine frumosă, n-o știu pe asta.
N-o știi, nu? Nu.
Este o poză realizată de colega noastră Andreea Alexandru, cred că era… După primul meci.
După primul meci? Da, pentru că la Wimbledon deja începuse să mă doară genunchiul, am avut un turneu – un ITF în Franța, la Contrexville, imediat după. Inițial nu am vrut să mă duc să joc, am zis – iar schimb suprafețe… Dar știam că zgura e mai bună pentru genunchi. Și m-a durut câteva zile, am avut două meciuri acolo în care nu am avut nimic și pe urmă, iar m-a luat. Am terminat ultimele două meciuri într-un picior. Mai ales ultimul meci, finala. Ei, și am venit aici la București: normal – trebuia să mă opresc. Și m-au rugat să joc. Eu le-am zis – eu joc într-un picior, nu e bine să continui. Și, na, vă dați seama, acasă…
Ți-a fost greu… Mi-era greu să nu joc. Am zis – ok, o să joc măcar un meci.
E greu să joci în București? Nu-i ușor. Bine, e frumos că ești acasă și ai suportul publicului, dar parcă ai mai multe emoții decât în străinătate.
Dar și în străinătate am văzut că ești susținută de foarte mulți români. Și-n State… Da, sunt foarte mulți români, asta ne ajută mult. Dar sunt ok să joc până la urmă acasă. M-am chinuit mult. Am plâns foarte mult, pentru că n-am crezut că pot să termin meciul. Am reușit să și câștig – mi-am dorit mai mult pentru public asta, pentru că jucam acasă. Știam că al doilea meci o să fie greu. Am tras, dar nu am mai putut. Ei, și după durerile pe care le-am ținut în mine, eu am plâns ca și cum aș fi câștigat nu știu ce turneu. N-am mai putut. Am scos și asta de pe suflet. Și mă durea. A fost un moment emoționant.
Trecem la ultima poză cu Alexandra – o poză din calupul pe care l-am realizat noi: este o poză care a devenit virală pe rețelele de socializare – tu, alături de Jelena Jankovic, la turneul de la Charleston, nu? Da.
Ce era acolo? Petrecerea turneului? Noi mai avem momente… aproape fiecare turneu are câte o petrecere a jucătorilor, dar mai mult sunt niște cine un pic mai festive. Sunt puține turnee unde sunt party-uri cu adevărat, în adevăratul sens al cuvântului și ăsta a fost un party foarte reușit. Ei, și a fost o chestie așa – un fel de bal mascat și cu foto-buzz, adică să faci așa, tot felul de poze din astea nebunești, cu tatuaje temporare. A fost frumos și în astfel de petreceri, atmosferă este na, prielnică să te simți bine.
Să te relaxezi și să începi turneul cu bine… Astfel de momente nu sunt dese, dar dacă ai și compania care să…
Și Jelena Jankovic este o companie ok? Exact…
Ea a fost antrenată și de Andrei Pavel… Exact. Dacă ai compania care se potrivește momentului, iese ceva foarte frumos. Ea e o fată foarte zbuciumată, dar în sensul bun al cuvântului. E jovială, e plină de viață. Ei, și tot timpul, mai ales că acum mai toți știu că eu dansez, tot timpul trag de mine. Și sunt momente în care sunt obosită și n-ai efectiv chef. Nu tot timpul e momentul ăla în care simți că… Dar mereu trag de mine. Și aici inclusiv. Și ce au făcut – mai ales spaniolele nu m-au lăsat! Au zis – ne ducem să vorbim cu DJ-ul să pună Michael Jackson și zic – nu faceți asta! Eram și pe tocuri!
Și ai dansat pe tocuri? Am dansat pe tocuri un pic. La jumătatea dansului am dat jos tocurile, că nu puteam. Dacă era să fac mișcările pe care voiam să le fac, nu puteam. Ei, și am dansat așa. A fost foarte distractiv. Și la sfârșit mi-au dat un cadou: au zis – un premiu special în seara asta pentru Alexandra Dulgheru: o boxă foarte ok, pe care o iau la turnee de fiecare dată.
Aha. O folosești. Așa că oricum, Jelena este…
Una dintre prietenele tale. Uite ce surpriză ți-am pregătit noi. Pentru că tot vorbeai de Michael Jackson, hai să vedem următorul videoclip.
A fost al cincilea extras pe single de pe albumul Dangerous, din 1991, al lui Michael Jackson. Și un invitat special în clip a avut megastarul muzicii pop – e vorba de Michael Jordan. Michael Jordan este și el unul dintre favoriții tăi, Alexandra, pentru că și tu mai jucai din când în când baschet. Știai clipul ăsta? Da, cum să nu?! Mi-ați făcut o surpriză – și clipul ăsta, și pe Michael Jackson, și pe Michael Jordan!
Doi Michael. Doi de Michael într-un singur videoclip.
Cine s-a descurcat mai bine în clipul ăsta – Jackson aruncând la coș sau Jordan încercând să facă moon walk-ul? Eu cred că l-a lăsat pe Michael să câștige.
L-a lăsat pe Michael să câștige? (N.r. – râde) Da.
Știi că mai există un videoclip în care joacă celălalt mare jucător din NBA, Magic Johnson – în „Remember the time”? Cred că da, da. Acum nu mai am în minte videoclipul, dar știu despre ce vorbiți.
Joacă Eddie Murphy, joacă Iman, și… Dar demult nu l-am mai văzut.
Tot în ”92. Da… Ai putea sau ai încercat să imiți și pașii din acest clip? Că tu am văzut dansezi mai mult pe „Billie Jean”, nu? Depinde. Nu, „Billie Jean” s-a întâmplat să fie atunci și de aceea caută ei să pună asta.
Melodia… Dansez și pe „Bad„. Nu contează. Eu n-am stat mult să studiez efectiv mișcările. Sunt câteva mișcări care mi-au rămas în minte, sau pe care le-am tot văzut de-a lungul timpului. La un moment dat am încercat să le fac eu singură.
Da… Mai repetam și așa mi-au rămas. Aș vrea o dată să stau, să învăț exact toate mișcările dintr-un videoclip, ca să iasă exact așa.
Da… știu că este Crăciunul și știu că la tine condiția fizică contează foarte mult, dar mi-ai zis că astăzi nu ai făcut niciun antrenament. Dacă ai noștri colegi au pus „Billie Jean” fond sonor în studio, crezi că ai putea să reeditezi pentru noi câteva mișcări din acest videoclip? Mi-ați făcut o surpriză… da, de ce nu?
Alexandra imită coregrafia artistului abordată în primul extras pe single de pe albumul Thriller, lansat în 1983.
Excelent, bravo Alexandra. Excelent. Se vede că ai și încercat de multe ori pașii din „Billie Jean„. Este un clip care nu a fost prea scump, dar a ajutat ca „Thriller” să fie cel mai vândut album din toate timpurile al lui Michael. Este un mare, mare, mare artist. Mie mi-a dat Dumnezeu talent, pe partea asta artistică, să am ușurință. Și de asta vă zic, după tenis chiar mi-ar plăcea să fac altceva.
Când erai mică ai făcut și dansuri? Pentru că foarte multe fete fac balet, dansuri moderne… Nu, nu.
Dansuri populare? Nu, nu. La un moment dat, aveam o cameră de filmat, aveam cinci ani, eram acasă de Revelion și știți, se punea muzică atunci de Anul Nou.
Era o trufanda să ai o cameră video și să filmezi pe vremea aia… Da, da, da. Și mi-aduc aminte că, mamă!, dacă nu dansam, de mama focului! Și acum râd cu lacrimi. Efectiv, râd cu lacrimi și cred că o să le punem din nou – că așa am fost eu. Îmi vine ușor. De aia spun – mi-ar plăcea la un moment dat să studiez, să fac de la cap la coadă ceva. Îmi place și este și o formă de exprimare, și o formă de relaxare.
Tu ești o tipă care zâmbește tot timpul, o tipă plină de viață, o tipă tonică. Ai și momente când nu-ți găsești pur și simplu o provocare să mergi mai departe în tenis? Pentru că noi vedem tot ce se întâmplă, tot ce se vede la televizor, te vedem pe tine cum vorbești, totdeauna înainte de concursuri, după. Sunt momente în care te închizi în vizuina ta, atunci când nu-ți merge jocul, atunci când ești accidentată? Normal că am și momentele mele. Eu încerc să aduc o atitudine pozitivă mereu în ceea ce fac. Dar sunt momente când îmi pun și o mască care mai ascunde din problemele pe care le am.
Nu este masca pe care o aveai cu Jelena Jankovic? Da, exact! (N.r. – râde) Am noroc că ușor reușesc să mă binedispun, dar am avut și momente foarte grele, în care pur și simplu mă închideam în mine, pentru că n-ai, n-ai ce să faci. Sunt unele lucruri la care nu ai cum să zâmbești. Am încercat să nu grăbesc lucrurile, să le las să treacă și să aduc din nou atitudinea asta pozitivă – ok, s-a întâmplat asta, accept, mergem mai departe. Cu siguranță am avut și momente…
Mai nefaste…. În care am fost total opusul față de cum sunt acum. Multă lume mai spune că pe teren mai par…
Concentrată? Da, prea concentrată și că sunt diferită în afară. Atunci, pe teren, sunt în lumea mea, sunt concentrată, mă gândesc la ceea ce am de făcut și atunci par mai dură. Dar atunci practic mă închid în ceea ce știu că am de făcut.
„Dacă mă mențineam în jur de 50 WTA – nu zic mai mult, dar 50, puteam să joc în continuare Sydney, Brisbane, Auckland, pe urmă Sydney. Numai că Sydney e mult mai tare și, mai mereu, dacă n-ai clasament foarte bun, intri în calificări. Anul acesta am ales o altă strategie”
Ca să fii setată doar pe acel meci. Pentru că pe www.prosport.ro și dumneavoastră puteți să ajutați la construirea acestei emisiuni, al nostru cititor Robert Kalcza i-a adresat Alexandrei două întrebări. Prima ar fi, din partea cititorului nostru – de ce anul trecut, înainte de Australian Open, ai abordat niște turnee mai tari și anul acesta, oarecum, unele medii? Să-ți intri mai mult în formă? Bine, mi-am dorit… Eu am crezut – deci am avut o jumătate de an foarte bună. La cum decurgeau lucrurile, dacă nu mă opream iar să am o accidentare, mi-aș fi dorit poate, nu știu, nu să fie extraordinară, dar oricum mai bună decât a fost. Adică a fost o a doua jumătate de an foarte precară. Și, sincer, nu mă așteptam la asta. De asta spun – eu dacă mă mențineam în jur de 50 – nu zic mai mult, dar 50, puteam să joc în continuare Sydney, Brisbane, Auckland, pe urmă Sydney. Numai că Sydney e mult mai tare și, mai mereu, dacă n-ai clasament foarte bun intri în calificări. Anul acesta am ales o altă strategie pentru anul viitor, pentru că anul ăsta am fost prima dată în China, unde e diferență de fus, e mai aproape de Europa, dar nu este același fus ca în Australia. Sunt iar câteva ore diferență. Ei, și anul ăsta m-am dus acolo, după ce am pierdut eram în calificări la Sydney. Deci eu când am ajuns eram chiaună – temperatură, fus orar – am avut doar o zi de adaptare și după aia am avut meci. Și a fost foarte greu.
Ce ai făcut în orele alea? Păi ce să fac? Stăteam afară să mă obișnuiesc cu condițiile. De asta spun că a fost foarte greu. Dacă aș fi fost pe tablou la Sydney, mergea. Dar așa, este riscul prea mare.
A doua întrebare de la Robert este – vei juca dublu mai mult în 2016? Pentru că anul trecut ai jucat doar la patru turnee… Eu mi-aș dori, dar nu depinde foarte mult de mine. În 2009 sau în 2010, la un moment dat, aveam clasament bun și la dublu. Jucam, pentru că îmi place dublul și în jocul de dublu poți să antrenezi lucruri pentru simplu, în regim de puncte – ceea ce este ideal.
Alex, colegul nostru, vorbea despre scurtele pe care tu le pui. Ți-ai cizelat tehnica aceasta în timp sau a fost ceva învățat încă de la juniori? Da, încă de mică am avut un stil de joc variat. Totuși, atunci foloseam mult această lovitură. Chiar nu o folosesc atât de mult pe cât o foloseam înainte. Bine că mi-ai adus aminte, că ar fi cazul să utilizez mai mult această armă. E ceva care face parte din jocul meu.
De ce se spune că nicio fată nu poate învinge un băiat? Păi nu poate!
Ești atât de sigură? Bine, trebuie – băiatul ăla trebuie să joace un pic bine. Dacă mai e și un pic „profesionist”, nu prea… E diferență mult prea mare de forță, de tot.
„Eu cred că pot mai sus de 26 WTA. Acum nu vă gândiți că sunt făcută din sticlă, dar efectiv astea sunt repercusiuni ale faptului că am forțat la un moment dat prea mult și după ce am stat, și celelalte părți ale corpului s-au sensibilizat să zic”
Per total, ești mulțumită de ce ai făcut în 2015? Da și nu. Întotdeauna se poate mai bine. Dar a fost prea mare discrepanța între o jumătate de an și cealaltă. Nu spun că a doua jumătate de an putea să fie incredibilă, că la sfârșit de an toată lumea e obosită, dar putea să fie mai bună. A fost iar o accidentare care m-a tras în jos un pic și – nu regret anul ăsta, mai ales prima parte, dar mi-aș dori să nu mai am accidentări așa serioase.
Dacă nu mă înșel, cel mai înalt loc ocupat de tine a fost 26, nu? 26, da.
În ierarhia WTA. Crezi că poți să depășești acest prag? Eu cred că pot. Acum nu vă gândiți că sunt făcută din sticlă, dar efectiv astea sunt repercusiuni ale faptului că am forțat la un moment dat prea mult și după ce am stat, și celelalte părți ale corpului s-au sensibilizat să zic. Dar deja sunt mai bine, deja fac lucrurile mult mai bine, am mai multă grijă de recuperare – că asta mi-a lipsit înainte – făceam mult efort și nu prea făceam multe lucruri pentru recuperare, în afară de stretching. Am învățat tehnici și o să încerc să le pun în practică mult mai des și asta mă ajută să fiu mai fit și să nu mă accidentez atât de des. Dar sunt anumite lucruri pe care nu ai cum să le eviți.
Pentru că emisiunea noastră specială de astăzi se apropie de sfârșit, emisiune în care ați descoperit o sportivă care poate oferi oricând un model pentru toți părinții și copiii care se apucă de sport, Alexandra, în încheiere, aș vrea să te întreb ce îți dorești, care e ținta ta pentru Australian Open și până unde vrei să ajungi în 2016, până pe ce treaptă a clasamentului? Știți ce cui am eu cu Australian Open? Nu știu de ce, v-am spus că e foarte greu, dar la Australian Open, pe tablou, niciodată nu am câștigat un tur! Ba am jucat cu favorite, ba…
Ai avut și ghinion… Am jucat de trei ori cu trei favorite, într-un an m-am accidentat. Bine, un pic prostește, dar m-am accidentat. Anul trecut am jucat cu Gajdosova și atât – singurul an în care ar fi fost mai… Îmi doresc în primul rând să trec de primul tur la Australian Open (n.r. – râde) și după aia mai vedem. Îmi doresc ce își dorește fiecare sportiv – toată lumea știe că nu există unul să câștige tot, dar îmi doresc să fac mai bine ca în anii precedenți.
„Vreau să mulțumesc tuturor românilor pentru că ne susțin, nu numai pe noi, tenismenii, sau tenismenele, ci pe noi, sportivii în general, sportivii români. Este o mare bucurie pentru noi să vă avem alături, mai ales la turnee în direct, să vedem steagul cum flutură în tribune. Este un sentiment special. Ce pot să zic? Vă urez un Crăciun fericit, un an nou cu și mai multe bucurii, mai puțin stres. Să vă bucurați în continuare de noi și să ne susțineți așa cum ați făcut-o până acum”
Așa să fie. Noi îți urăm mult succes! La această emisiune nu voi face eu încheierea, ci te voi ruga pe tine să te uiți aici în cameră, în camera colegului nostru, și să le transmiți ceva atât oamenilor care se uită acum la noi, dar să le transmiți un mesaj și părinților care și-au dat copiii la tenis și au probleme în a-i face să meargă mai departe, în a-I susține. În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor pentru că ne susțin, nu numai pe noi, tenismenii, sau tenismenele, ci pe noi, sportivii în general, sportivii români. Este o mare bucurie pentru noi să vă avem alături, mai ales la turnee în direct, să vedem steagul cum flutură în tribune. Este un sentiment special. Ce pot să zic? Vă urez un Crăciun fericit, un an nou cu și mai multe bucurii, mai puțin stres. Să vă bucurați în continuare de noi și să ne susțineți așa cum ați făcut-o până acum. Să vă uitați cât mai mult (n.r. – râde) la noi și să nu ne criticați atât de tare când facem și noi prostii. Și pentru părinții care și-au dat copiii la tenis nu am decât un sfat simplu – știu că este un sport destul de greu și costisitor, normal, contează foarte mult și partea asta, dar dacă aveți oportunitatea de a-l susține pe copil mai departe, în primul rând să-i placă lui ceea ce face. O să fie momente grele la orice vârstă și în orice moment – sunt victorii care te pot duce sus la cer ca mental, sunt victorii care te pot dărâma foarte ușor. Să fiți acolo pentru copil și în momentele bune și în momentele rele și dacă lui îi place și se simte bine făcând asta, să-l susțineți, pentru că până la urmă nu este niciun regret în a face ceea ce-ți place. Și atât. Un an nou mai bun pentru toți!
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER