EXCLUSIV | Ilie Năstase intră într-un nou „război”: „Niște impostori! Nu știu de capul lor”. Decizia care l-a scos din sărite pe „Nasty”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase, Ion Țiriac sau Simona Halep sunt printre numele uriașe ale tenisului care au dat în judecată BNR-ul în trecut, intenția fiind de a reinclude arenele sportive în circuit. Cert e că baza e în paragină, iar recent Senatul a aprobat proiectul de lege prin care arenele respective să fie transferate Guvernului, urmând ca apoi să se decidă ce instituție va fi administrator. Aici, se desfășura și turneul de tenis Năstase – Țiriac Trophy, dar s-a pierdut organizarea în favoarea Budapestei fiindcă în București nu a mai putut fi găzduit.

„Acolo m-am născut! Aveam acolo un nuc de vreo 50 de ani și i-am spus lui Isărescu să nu-l taie. Dar parcă am rămas fără piciorul stâng, așa m-am simțit. Oamenii ăștia nu știu de capul lor! Au fost două voturi peste, în Parlament, privind legea asta a sportului, dar nu se vrea ca sportul să fie o prioritate. Nu putem să copiem și noi ce fac ‘fraierii’ ăia în alte țări. De ce e răutatea asta? E un teren de sport, unde să-l dai, nu-l dai la sport? Ce e așa e greu ca domnul ăsta Isărescu să-l dea? Cine sunt ăștia care votează? Niște impostori! Dacă votezi contra sportului ești un impostor!”, a tunat Ilie Năstase la ProSport LIVE.

Apoi, a continuat: „Sunt insensibili la orice, poate sunt sensibili doar când moare cineva din familia lor, poate, nu știu. Nu au nicio treabă. Sunt toți bogați, toți aranjați, doar ridică mâna la comandă…așa au făcut și la proiectul ăsta de lege, cu terenul…Contra Năstase, contra Țiriac. Eu cu Țiriac și cu tot tenisul ne dorim să fim sănătoși, că ne-am făcut treaba, dar e pentru ceilalți, pentru copii. Asta vrem. Nu pentru mine, Hărădău sau Cosac, ci pentru viitor. Avem o campioană la Roland Garros. Ea unde să joace? Pe terenul din spate? Păi, îi zic eu să nu se ducă. Ea vine de la Roland Garros, unde erau mulți români, unde se cânta imnul…Ce să caute ea pe terenul secundar? Ne facem de râs!”.

Ilie Năstase s-a referit și la turneul ce purta numele său și al lui Țiriac, competiție ce nu mai are loc în București, ci la Budapesta. „Nici turneul de tenis masculin nu mai are loc în România, turneu care a murit prematur, la 20 de ani. Dumnezeu să-l ierte! Din cauza domnului Isărescu s-a întâmplat și asta. A fost mutat la Budapesta, dar dacă se iau înapoi arenele s-ar putea să revină aici deși totul e încurcat. Cei care au preluat turneul s-au dus la unguri și au cerut bani. Au luat vreo 12 milioane de euro, s-a făcut o arenă nouă, destul de greu să se renunțe acum…”, a încheiat Năstase.
 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…