VIDEO | Reacţia lui Burleanu după vizita la secţia de Poliţie: "Şi noi suntem surprinşi de acest dosar"

9 feb 2018 5436 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
VIDEO | Reacţia lui Burleanu după vizita la secţia de Poliţie: "Şi noi suntem surprinşi de acest dosar"

Preşedintele FRF a declarat, vineri seară, că poliţiştii i-au adus la cunoştinţă de un dosar deschis în urma unor plângeri depuse de doi foşti angajaţi, care susţin că nu au fost reintegraţi, Răzvan Burleanu precizând că acuzaţiile sunt false, ba chiar aceştia au plecat şi în concediu.

Răzvan Burleanu a precizat, la ieşirea de la poliţie, că cei doi foşti angajaţi sunt Alexandru Stici, care se ocupa de flota de maşini la nivelul Federaţiei Române de Fotbal, şi Marcel Paraschiv, care se ocupa de achiziţii.

"Sunt doi foşti angajaţi care au fost reintegraţi în această perioadă de timp, care au depus o plângere la adresa Federaţiei Române de Fotbal, ei spunând că nu au fost reintegraţi şi nu li s-au plătit drepturile salariale stabilite de către instanţă, lucru care este fals, adică e dovedit şi cu acte că oamenii şi-au primit salariile, ba mai mult au fost şi în concediu în toată această perioadă", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

Răzvan Burleanu a mai spus că nu are nicio calitate în acest dosar.

"Am avut un proces civil de reintegrare a acestor foşti angajaţi ai Federaţiei, între timp s-au reintegrat, şi-au primit toate drepturle respective după care au considerat că trebuie să depună şi o plângere. Şi noi suntem surprinşi de acest dosar, credem că sunt doar nişte elemente de a ni se pune beţe în roate. Am stat aproape două ore aici", a completat Burleanu.

Preşedintele FRF a spus că instituţia pe care o conduce va pune la dispoziţia poliţiştilor toate informaţiile şi documentele necesare.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.