VIDEO | EURO 2020 se organizează cu cât mai puțini bani! Criteriul pe baza căruia a fost luată decizia și anunțul făcut de Ionuț Lupescu

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Șeful Comisiei Tehnice de la UEFA, Ionuț Lupescu, a vorbit despre criteriul pe baza căruia orașele organizatoare au fost selectate de instituția din care face parte. Fostul internațional român a vorbit și despre stadioanele Ghencea, Giulești, Ștefan cel Mare și Arcul de Triumf, care au nevoie de modernizări pentru a putea găzdui antrenamentele echipelor naționale care sosesc la București.

Sunt foarte mândru, pentru că este orașul în care m-am născut și am crescut. Am jucat la cea mai frumoasă echipă de aiciși acum organizăm și EURO 2020, una dintre cele mai frumoase competiții. Nu s-a terminat bine EURO, în Franța, și deja începe pregătirea pentru EURO 2020. Sunt pe undeva privilegiat, pentru că am avut posibilitatea să văd din diferite unghiuri cum se organizează un EURO. Am jucat pe teren ca fotbalist, am fost ca șeful delegației, în EURO, iar acum am fost în interiorul UEFA și îmi dau seama ce înseamnă acest aparat, cât de multă lume lucrează pentru această competiție”.

„Eu cred că nu vor fi mari probleme. Trebuie să înțelegeți că UEFA a decis, în special pe fondul acestei crize globale, să nu forțăm ca orașele respective să investească foarte mulți bani și de aceea s-a hotărât ca acest EURO să se organizez în orașele în care au fost deja competiții. Dacă nu mă înșel, din 13 orașe, doar două stadioane vor fi construite, dar și acelea erau deja planificate de dinainte. Mi se pare că la Brussels și Budapesta. Dar la noi s-a organizat deja finala de Europa League„.

„Lucrul cel mai important e ca atunci când vor veni echipele aici să aibă unde să se antreneze. Marea problemă e cu celelalte arene. Ghencea, Giuleștiul și Ștefan cel Mare nu îndeplinesc standardele momentan. Sper ca reprezentanții Primăriei și ai Guvernului să se țină de cuvânt și să investească în această infrastructură”, a declarat Ionu Lupescu în cadrul ceremoniei de lansare a Logo-ului Bucureștiului de al EURO 2020.

Lupescu, din postura de Șef al Comisiei Tehnice a UEFA,  a vorbit și despre Magistrala 6, care nu mai este o condiție pentru organizarea Campionatului European din 2020: „Colegii de la UEFA mi-au spus că nu putem să cerem acest lcuru. A fost ceea ce au pus în dosar cei de aici, dela FRF. Vă dați seama că dacă UEFA nu cere să se facă stadioane noi, nu poți să ceri să se facă un metrou nou, care costă de 5-6 ori mai mult. În 2012, UEFA, în parteneriat cu FRF și cu Primăria au avut o finală de succes. S-a organizat foarte bine și așa cred că va fi în 2020″.

Singurul lucru care este necesar este să e facă aceste 3-4 arene care vor rămâne pentru fotbalul românesc pe mai departe”.  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup