PETRESCU 50 | VIDEO Cariera de antrenor, pe repede-înainte: etapa Unirea Urziceni

  • Publicat:
  • Actualizat:

Astăzi, Dan Petrescu împlinește 50 de ani dintre care 26 i-a petrecut pe terenul de fotbal ca jucător, ca mai apoi să devină antrenor.

Primul trofeu câștigat de tehnicianul Dan Petrescu a fost cu echipa Unirea Urziceni. Întors din Polonia, de la Wisla Cracovia, Bursucul a devenit în septembrie 2006 antrenorul nou-promovatei Unirea Urziceni.  Înprimulsezon, echipaialomițeană s-a clasatpelocul 10. În ediția 2007-2008, Dan Petrescu a reușit prima performanță pe banca Unirii Urziceni. Au ajuns până în finala Cupei României, pierdutăînsăînfațalui CFR Cluj. Șiîncampionatprogresul a fost remarcabil, echipa s-a clasat la final pe locul 5.

Cel mai bun sezon a fost al treilea, 2008-2009, când Unirea a debutat în Cupa UEFA. A jucat cu echipa din Germania, Hamburg, în primul tur. În deplasare a remizat 0-0, însă, acasă, românii au pierdut cu 0-2 și au fost eliminați. În Liga I lucrurile au stat cu totul altfel. Dacă în turul de campionat, Unirea s-a clasat pe poziția secundă, la egalitate de puncte cu liderul Dinamo, în retur, formația pregătită de Dan Petrescu a pierdut un singur meci din cele 17 disputate și după două victorii cu Dinamo și Timișoara în ultimele etape a devenit pentru prima data în istorie campioana României, postură care i-a permis să ajungă direct în sezonul următor în grupele Ligii Campionilor.

Dan Petrescu a reușit o performață impresionantă și în Champions League, a încheiat grupa pe locul 3 cu 8 puncte, o grupă care a fost formată din FC Sevilla, Glasgow Rangers și Stuttgart. În primăvara Europa League, Unirea a jucat cu Liverpool, însă Dan Petrescu nu a mai fost pe banca echipei. Bursucul a plecat de la Urziceni în decembrie 2009.

Acum, sărbătoritul zilei este antrenorul liderului Ligii I, CFR Cluj. A semnat cu echipa din Ardeal în vara anului 2017, iar din cele 22 de etape jucate, a bifat 15 victorii, 4 remize și 3 înfrângeri. Are 49 de puncte, cu două peste echipe de pe poziția secundă ocupată de FCSB.

Dacă va câștiga antrenorul Dan Petrescu un nou titlu de campion al României cu CFR Cluj vom afla la sfârștiul sezonului 2017-2018.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup