EXCLUSIV | Scenariul SF ce s-ar putea scrie la finalul sezonului! Șumudică vine cu Budescu la FCSB? Reacția antrenorului: „Nu zici rău!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a declarat încă o dată, după meciul cu Timișoară din Cupă, că își dorește să plece de la Astra. Tehnicianul care a câștigat titlul sezonul trecut cu formația din Giurgiu spune că deocamdată nu și-a ales viitoarea destinație, dar a precizat că va merge la o echipă unde va avea la dispoziție toate condițiile necesare performanței.

„E devreme să vorbim despre viitoarea mea destinație. Sunt un antrenor profesionist, mă duc unde sunt plătit, unde am condiții de muncă și unde se dorește performanță. Mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă dacă mă duc la FSCB, dacă mă duc la Dinamo, dacă mă duc la Craiova. Gigi Becali este prietenul meu, suntem vecini, dar nu am avut discuții legate de venirea mea la echipă. Îl admir, e singurul om din România care bagă mână adânc în buzunar.

Budescu este un jucător formidabil, un jucător care poate decide jocul în orice moment dacă este sănătos. E de departe cel mai bun număr 10 din țară. I-am și zis lui Gigi că dacă reușea să-l aducă alături de Alibec și Boldrin, era campion până să înceapă play-off-ul. Dar nu a reușit pentru că am fost eu la mijloc”, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.

În contextul în care Reghe ar fi primit o ofertă extrem de avantajoasă din zona Golfului și este așteptată o despărțire a sa de FCSB la finalul sezonului, Șumudică ar putea fi unul dintre candidații serioși pentru preluarea postului vacant. Un scenariu ce până acum părea a fi unul SF din pricina antipatiilor existente între cele două părți, ar putea prinde totuși contur în vară. Nici măcar Șumudică nu exclude total o asemenea variantă.

Întrebat dacă există posibilitatea ca Șumudică să vină ‘la pachet’ cu Budescu din vară la FCSB, antrenorul Astrei a avut o replică ce lasă o portiță deschisă acestui scenariu: „Nu zici rău!”

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele