Andone spune că „perla” steliștilor a fost expusă bine: „Stanciu face banii plătiți de Anderlecht, dar dacă ar fi venit după meciul cu Dinamo, sigur nu-l mai vindeau pe banii ăștia” | VIDEO

Redactor:
Matei Udrea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Stanciu, devenit cel mai scump transfer reușit din România în străinătate după ce Steaua l-a vândut la Anderlecht cu 7,8 milioane de euro plus alte 2 milioane în funcție de îndeplinirea unor condiții, va ajunge, în cele din urmă, în Spania sau Anglia, estimează Ioan Andone, antrenorul rivalilor de la Dinamo. Acesta observă că Stanciu a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, precum expunerea la națională, dar și de ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor, care ar fi dus la blocarea sa la Steaua. De la Dinamo, Dorin Rotariu este jucătorul care are cele mai mari șanse să poată fi vândut, la un moment dat, pe o sumă mare de bani, spune Andone.

ProSport: Domnule Andone, am vorbit cu doi oameni care au fost sau sunt implicați în fotbal, cu Adrian Porumboiu și Marcel Popescu, amândoi ne-au spus că Gigi Becali l-a vândut la momentul potrivit pe Nicolae Stanciu pentru că nu se mai puteau obține niciodată acești bani, 8 milioane de euro, pe el. Eu vă întreb: Steaua l-a vopsit bine pe Stanciu?
Ioan Andone: L-au expus bine. L-a expus și echipa națională, l-a expus și Steaua. Dar eu cred că, dacă Steaua ajungea în grupele Ligii Campionilor, Gigi nu-l vindea pe Stanciu.

Nu-l vindea?
Nu. Pentru că, după 6 meciuri în Liga Campionilor, altă expunere avea. Dar eu zic că e cel mai mare transfer din fotbalul românesc. Un băiat pe care acum trei ani nimeni nu-l vedea…

Face banii ăștia?
Eu cred că face. Face, pentru că a fost analizat. Și Anderlecht să nu credeți că-l ține o viață acolo. Îl ține trei-patru ani acolo și încearcă să-l vândă mai departe. Va fi Anglia, va fi Spania pentru el…

Pentru dumneavoastră, pentru Dinamo, e bine că a plecat de la Steaua?
El e jucător de calitate, dar la meciul direct l-am blocat bine. Cred că a făcut cel mai prost meci din începutul ăsta de sezon. Am stat, l-am analizat…

Asta, „datorită” celor de la Dinamo.
L-am blocat bine și n-a mai… Păi, dacă venea după un meci din ăla, nu cred că-l mai transferau la banii ăștia. Dar el sigur a fost observat de mulți oameni și eu cred că Steaua a făcut bine că l-a vândut acum. Banii sunt foarte mulți. Să ajungi la 10 milioane… Gândește-te că Hagi s-a transferat pe 4 milioane de dolari.

Erau alte vremuri.
Alte vremuri, dar…

„Hagi s-ar fi transferat, acum, pe 50 sau 60 de milioane”

Și Maradona, dacă ne gândim, s-a transferat pe câteva milioane.
Maradona, dacă ar fi acum, s-ar transfera pe 100 și ceva de milioane de euro. Hagi ar fi 50 sau 60 de milioane.

Dumneavoastră aveți la Dinamo vreun jucător despre care să puteți spune că vă așteptați ca într-un an, doi, trei, să fie vândut cu 7 sau 8 milioane?
Eu cred că cea mai bună perspectivă, cel mai bun viitor poate să-l aibă, la noi, Rotariu. Acum depinde de el. Dar la ce joacă, la ce calitate are, la cum muncește și ce serios e, poate să fie Rotariu. El poate să aibă un viitor frumos. Dar, acum, evaluarea poate să fie… Știți cum e cu evaluarea: când ai ofertă pe el. Acum, eu pot să spun că Rotariu se poate face de 10 milioane. Dar e ușor cu vorbele. Când vom avea oferta vom ști dacă dă cineva pe Rotariu 7-8 milioane.

Dar nu anul ăsta.
Păi, el nici nu vrea să plece! Am discutat cu el și mi-a spus că vrea să câștige cu Dinamo. El vrea să câștige, și ăsta e un lucru bun. Dacă mai stă doi ani la Dinamo, va avea o… Poate să ajungă titular în echipa națională, asta îi doresc eu lui întâi, și după aia să se gândească la un transfer. Ai tot timpul.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Devine obligatoriu în toată România. Decizia UE impune un permis unic
Devine obligatoriu în toată România. Decizia UE impune un permis unic
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…