EXCLUSIV | „Cipri, las-o, asta nu e pentru România!” Cea mai tristă situație: de ce s-a lovit Ciprian Marica în momentul în care s-a întors și a încercat să se implice în schimbarea fotbalului românesc

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Marica (32 de ani) a explicat vineri, în direct la ProSport Live, de ce s-a lovit în momentul în care a revenit în România și a încercat să pună umărul la redresarea unui fotbal care a încetat de multă vreme să mai producă performanțe notabile pe plan internațional.

Fostul atacant de la Șahtior, Schalke și Stuttgart a revenit în țara care l-a dat fotbalului mare cu o dorință arzătoare de a mișca lucrurile și de a încerca să ajute așa cum poate la schimbarea din temelii a unui sport care, în trecut, îi scotea pe oameni în stradă și crea momente dintre cele mai frumoase. Iar șocul lui Marica, după ani petrecuți la cel mai înalt nivel în Ucraina sau Germania, nu a fost deloc mic. De ce? Pentru că vârful crescut de Dinamo și plecat de foarte tânăr la Șahtior, sub comanda lui Mircea Lucescu, a dat peste o mentalitate care l-a șocat: „L-am susținut pe Ionuț Lupescu strict pentru faptul că am crezut în el și avea competență. De ce cred eu că s-a pierdut? Trebuie să faci anumite compromisuri atunci când vii și candidezi la șefia FRF. De asta probabil nici eu nu m-am regăsit, pentru că sunt mulți oameni care au interese personale înaintea celui al fotbalului românesc. Sincer să vă spun, am venit cu o idee. Am zis să facem, să dezvoltăm fotbalul românesc. Și mi s-a spus >. Faci tu. Pentru tine, pentru familia ta. Mi se tot spunea să mă reacomodez cu România.

Și când m-am apucat de fotbal puteam spune ‘lasă, mă, că am tot ce trebuie’. Totuși, au trecut atâția ani în care am fost plecat și vreau să văd și eu România obținând performanțe și calificându-se la turnee finale. Ei bine, de asta nu m-am regăsit, dar am sperat că Ionuț va reuși”, a povestit Marica, la ProSport Live.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele