#20pentru20 | Bogdan Borza: "Îmi puneam un prosop pe spate şi ţineam un fel de slujbă. La 6 ani, voiam să fiu preot". Tenisul i-a cucerit inima, l-a dus faţă în faţă cu Federer şi l-a făcut să uite de preoţie. Episodul 1

3 iul 2017 4833 afişări Comentează şi tu Tenis
  • #20pentru20 e campania ProSport demarată odată cu aniversarea a două decenii de viaţă a brandului lansat pe 2 iulie 1997. Sub umbrela #20pentru20 vor intra poveştile de viaţă a 20 de sportivi români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, născuţi exact în anul apariţiei ProSport. De ce au ales disciplina pe care au urmat-o, ce obstacole li s-au ivit în carieră, momente haioase, oameni esenţiali şi întâmplări ciudate... toate la #20pentru20.
  • De 20 de ani ProSport mişcă România zi de zi, cu cele mai tari reportaje, experienţe, momente şi faze... De povestit nepoţilor nepoţilor noştri...  Două decenii de victorii şi emoţii... 20 de ani de căderi şi reveniri... 20 de poveşti despre sport şi viaţă.

"Tenisul la 20 de ani este foarte frumos, pentru că eu sunt tânăr şi am tot viitorul în faţă. Este un sport pe care iubesc să îl practic de când eram mic şi îmi doresc să ajung cât mai departe cu el", spune Bogdan Borza. Este născut pe 5 aprilie 1997, cu 87 de zile înainte de "momentul zero" din existenţa ProSport. Bogdan Borza este al şaselea român în clasamentul ATP, pe poziţia 758, şi pariul României pentru a trimite în premieră un stângaci în prima sută mondială.

  • Clubul jucătorilor români care au atins Top 100 ATP este unul exclusivist, cu 11 membri, de la Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Florin Segărceanu, Adrian Voinea, Dinu Pescariu, Andrei Pavel, Răzvan Sabău, Victor Crivoi, Victor Hănescu, Adrian Ungur şi, cel mai recent, Marius Copil - toţi, tenismeni de mâna dreaptă.

La doar 20 de ani, Bogdan Borza are deja o poveste stufoasă, cu momente de cotitură şi clipe în care a împărţit terenul cu "greii" sportului alb, în capul listei fiind chiar Roger Federer. De la 11 ani, talentul i-a fost remarcat de Wilson şi a primit contract complet pentru echipamentul de joc de la compania americană. La 14 ani, intra în vizorul IMG şi semna un al doilea contract important. Pentru băiatul care parcă mereu pune puţin prea multă pasiune în ceea ce face, de la surprinzătoarea carieră pe care şi-o imagina la şase ani şi până la jocurile pe consolă pe care le-ar devora pur şi simplu după ce toată munca de o zi pentru visul lui s-a încheiat, tenisul este totul.  "Este un sport frumos, fără de care cred că nu aş putea trăi. Nu m-aş vedea făcând altceva în viaţă în afară de tenis – cel puţin acum aşa simt".

Povestea lui Bogdan Borza este foarte la început, dar oricând poate începe aşa: A fost odată "un băiat înalt, cu ochi căprui (n.r. Bogdan râde, pentru că îi vine greu să îşi facă singur portretul). Da, glumesc. Este un tip sufletist. Pun multe lucruri la suflet, orice părere, de la oricine. Mă pune pe gânduri tot ce se spune în jurul meu, dar ştiu că trebuie să schimb asta. Am început să fiu şi mai muncitor în ultima vreme. Ca tenismen mă consider destul de talentat, ceea ce este un lucru bun (n.r. - zâmbeşte).  Momentan nu sunt un jucător de atac, dar lucrez la asta şi încerc să ajung să fiu cât mai agresiv, pentru că îmi doresc să fiu un jucător care să atace cât mai mult, care să vină în faţă, să servească din ce în ce mai bine. Ştiu că asta trebuie să fac pe viitor, pentru a progresa şi pentru a ajunge la un nivel cât mai ridicat", termină prima schiţă Bogdan Borza, Un lucru ştie clar: "joci ca să fii cel mai bun. Eu, unul, pentru asta joc!".


Bogdan Borza a reprezentat deja România în competiţiile pe echipe rezervate juniorilor. Foto: Facebook @Bogdan Borza

Amintiri din copilărie. "Îmi puneam un prosop pe spate şi ţineam un fel de slujbă, doar eu cu mine. Visam să fiu preot"

Acum, Bogdan are 1,88 m. Şi spune franc. "Sper să nu mai cresc, pentru că mai apoi îţi pierzi mobilitatea, iar deplasarea devine mai greoaie. Cred că am înălţimea bună pentru tenis. Însă trebuie să mai pun câteva kilograme – masă musculară" .Şi îşi vede mai departe de tenisul început la şapte ani.

Bogdan, când erai mic, ce răspundeai atunci când ţi se adresa celebra întrebare: “tu ce vrei să faci când o să te faci mare?”
Preot! Când aveam şase, şapte, opt ani, mergeam în fiecare duminică la biserică - cel puţin duminica! - şi eram obsedat de chestia asta, cu preoţia. Îmi făceam chiar şi un fel de slujbă acasă: aveam icoane, mi le puneam pe o masă, îmi puneam un prosop pe spate şi ţineam un fel de slujbă, doar eu cu mine.

Şi...?
Cu cât am crescut şi am început să joc mai mult tenis, cu atât am început să realizez că îmi place şi că de fapt vreau să fac tenis de performanţă.

Cum ai descoperit sportul acesta, tenisul?
Eu aveam şapte ani. Tatăl meu era jucător amator de tenis. Mergea şi juca aproape zilnic şi mă lua cu el la teren. Iar eu îl stresam destul de tare: mă puneam în scaunul de arbitru şi ţineam cu adversarul (n.r. râde), sau făceam tot felul de glume. Într-o zi, mi-a spus: 'vreau să scap de tine! Du-te şi joacă tenis'. Şi m-a dat unui antrenor de-acolo, din Cugir, din judeţul Alba. Am început să joc cu el şi îmi plăcea foarte tare. Făceam cu el antrenament, apoi mă duceam şi dădeam şi la perete. Când eram mic, ziceai că sunt obsedat de tenis! Nu mă puteai scoate de pe teren. Aveam şi şcoală, program de la opt la patru în clasele 1-4 şi atunci, în timpul săptămânii, era greu, pentru că aveam şi teme. Dar tot jucam minim două-trei ore.

Drumul până la terenul de tenis îi răpea lui Bogdan Borza zece minute. Mergea pe jos. "În Cugir, la mine, erau trei terenuri de zgură şi unul de ciment – un fel de bitum, de fapt. O suprafaţă rapidă, dar mai moale, pe care nu se joacă la turnee", povesteşte Bogdan, care a luat astfel primele sale lecţii de tenis pe zgură, ca mai toţi jucătorii români.

Ai încercat şi alte sporturi?
Am jucat şi fotbal când eram mic, dar nu a mers. Câteva luni, pe la 10-11 ani, am fost de-a dreptul legitimat la o echipă de juniori din Cugir. Mă duceam să joc şi meciuri, mergeam şi la antrenament de două trei-ori pe săptămână. Tata mă sfătuia să nu mai merg la fotbal, de frică să nu mă accidentez. Dar nu prea îl ascultam. Totuşi, eram mai mult la tenis şi, pentru că îmi şi plăcea mai mult, am rămas la tenis. Dar, când m-am lăsat de fotbal, mi-a părut rău, am zis imediat că îmi place mai mult fotbalul, dar nu eram atât de talentat la fotbal. Jucam ok pentru vârsta mea, dar eram convins că eram mai bun la tenis.

Deci ai ales sportul în care ai crezut că ai o şansă mai mare să faci performanţă…
Da, exact.


Bogdan Borza este fan declarat Michael Jackson, la fel ca şi Alexandra Dulgheru

"Nu mi-a plăcut niciodată să stau să mă joc cu maşinuţele sau cu alte jucării. Dar mi-a plăcut să joc tenis"

Eşti stângaci, unul dintre puţinii jucători de mâna stângă din tenisul românesc. Consideri că ai un avantaj pe teren?
Lumea spune că fiind stângaci ai un avantaj (n.r. - ezită) Şi eu îl consider aşa. Este diferit pentru ceilalţi jucători să joace contra unui stângaci. Sunt diferite efectele şi deci pot să îl consider un avantaj.

Când te antrenai, în grupa ta, erai singurul stângaci?
Când eram mic, da, eram singurul stângaci. Dar când am început tenisul, jucam cu două mâini şi cu dreapta, şi cu reverul. Un an sau doi am dat cu două mâini şi pe stânga, şi pe dreapta.

Ce te-a făcut să iei o mână de pe rachetă la forehand şi să rămâi să loveşti cu stânga?
Nu mai ştiu. Dar am rămas să lovesc cu stânga. Ştiu că la început dădeam cu două mâini, apoi, brusc, am început să dau doar cu stânga. 

"Tenisul este un sport pe care îi sfătuiesc pe toţi să îl practice. Este destul de dificil să îl practici de performanţă, pentru că este foarte multă muncă şi trebuie să îi dedici foarte mult timp, dar merită sacrificiile, mai ales dacă ajungi la un nivel înalt. Şi din punct de vedere financiar, şi al senzaţiilor de pe teren, al satisfacţiilor, merită să joci tenis",
Bogdan Borza

Tu consideri că ţi-ai sacrificat copilăria?
Nu. Pentru că am făcut ceea ce mi-a plăcut şi nu consider că am avut o copilărie sacrificată, Nu mi-a plăcut niciodată să stau să mă joc cu maşinuţele sau cu alte jucării. Dar mi-a plăcut să joc tenis.


Bogdan Borza, prezent la Gala Tenisului Românesc din 2015. De la stânga la dreapta, în imagine: Teo Cercel, Alexandra Dulgheru, Adrian Marcu (rândul din spate), Alina Tecşor, Irina Begu,  Simona Halep, Artemon Apostu-Efremov (rândul din spate), Monica Niculescu, Victor Hănescu (rândul din spate), Alexandra Cadanţu, Horia Tecău (rândul din spate), Raluca Olaru, Andreea Mitu, Bogdan Borza (rândul din spate) şi Călin Ciorbagiu.

Egalul lui Sascha Zverev, la juniori. "Mă ajută experienţa de a fi fost numărul unu atunci: aşa am văzut că pot juca bine şi că pot fi la acelaşi nivel cu cei mai buni jucători de vârsta mea din Europa şi din lume. Sigur, unii au urcat mult mai uşor în clasament, eu nu am făcut-o...". Explicaţia: testul vieţii de la 16 ani, apoi de la 17. "Nu mă consideram ghiniost, dar simţeam că mi se iau şansele din faţă. Acum însă, sunt bine. De un an şi jumătate sunt bine"


În tribunele turneului la care orice tânăr jucător de tenis român îşi dorea să ajungă. Acum, întrecerea de la Bucureşti este istorie, licenţa plecând spre Budapesta. Foto: Facebook @Bogdan Borza

Ai fost numărul unu la U14, te pregăteşte experienţa asta pentru ceea ce urmează?
Am fost numărul unu şi la U14, şi la U16 şi, da, pot spune că mă ajută experienţa de a fi fost numărul unu la juniori, pentru că aşa am văzut că pot juca bine şi că pot fi la acelaşi nivel cu cei mai buni jucători de vârsta mea din Europa şi din lume. Sigur, unii dintre colegii mei de generaţie au urcat mult mai uşor în clasament, eu nu am făcut-o... Din păcate, eu am avut şi nişte probleme de sănătate, am făcut câteva pauze şi am rămas puţin în urmă, dar sper să recuperez în anii care urmează şi să îi ajung din urmă.

E vorba de accidentări majore?
Nu am avut accidentări majore, dar la 16 ani am făcut trei luni de pauză din cauza unei pareze faciale. Am avut partea dreaptă a feţei paralizată, n-am găsit nici acum explicaţia. N-am putut să joc trei luni: nu puteam să mişc faţa, nu puteam să simt gustul mâncării pe partea dreaptă a limbii, nu puteam să închid ochiul – când mergeam la culcare îmi puneam un bandaj pe ochi. După aceea, după un an, după ce mi-am revenit, am făcut pneumonie. În mod normal, nu stai mult din cauza asta, maxim două-trei săptămâni. Însă eu am descoperit-o târziu: am simţit că am o răceală, pentru că tuşeam. Am luat, cam de capul meu, medicamente să mă tratez. Îmi trecea două-trei ore, apoi iar începeam să tuşesc. Am continuat să joc o săptămână, iar pneumonia s-a agravat. Am descoperit-o la o săptămână şi jumătate şi a trebuit din nou să fac pauză două luni şi jumătate sau trei luni. A fost foarte greu, pentru că am slăbit foarte mult, am stat în spital, cu injecţii! A fost foarte urât şi sper să nu mai trec niciodată prin aşa ceva!

"După ce spuneam – mă las de tenis!, imediat îmi spuneam tot eu – bine, dar dacă mă las de tenis, ce fac? Şi scăpam repede de gândurile astea"

Ce ţi-a dat putere şi încredere, unde ţi-ai găsit punctul de sprijin să revii, să rămâi pozitiv?
Nu pot spune că am fost tot timpul pozitiv. Am avut perioade în care era destul de dezamăgit. Nu mă consideram ghiniost, dar simţeam că mi se iau şansele din faţă. Nu a fost deloc simplu. Acum însă sunt bine. De un an şi jumătate sunt bine. Sunt sănătos. Şi sper să urc cât mai repede în clasament.

Ai avut şi momente în care ai vrut să renunţi?
O, da! Am avut destule. Dar scurte. Pentru că după ce spuneam – mă las de tenis!, imediat îmi spuneam tot eu – bine, dar dacă mă las de tenis, ce fac? Şi scăpam repede de gândurile astea.

Care sunt jucătorii din generaţia ta, de 20 de ani, pe care îi urmăreşti în circuit pentru că sunt foştii tăi adversary de la U14, U16?
Alexander Zverev, care a intrat în Top 10, el a urcat foarte mult, a avut o creştere foarte rapidă. Am mai jucat şi cu Borna Coric (n.r. născut în noiembrie 1996, 42 ATP în prezent) în circuit – restul, majoritatea sunt dincolo de 100. Totuşi, la 20 de ani să fii top 100 e ceva!



Bogdan, alături de micul Zverev şi un dialog viu pe reţelele de socializare. Foto: Facebook @Bogdan Borza

  • Alexander "Sascha" Zverev este născut cu 15 zile mai târziu decât Bogdan Borza, şi-a stabilit reperul carierei pe 22 mai 2017 - locul 10 ATP, iar în prezent se află pe poziţia a12-a în ierarhia mondială . Germanul are trei titluri câştigate în 2017 - inclusiv Masters-ul de la Roma, cu victorie în finală în faţa lui Novak Djokovic (6-4, 6-3), şi a fost protagonistul unuia dintre cele mai bune meciuri de la Australian Open - unde i-a ţinut piept lui Rafael Nadal până în setul decisiv (6-4, 3-6, 7-6/5, 3-6, 2-6).
  • În Top 100 ATP mai punctează trei americani de 19 sau 20 de ani - Frances Tiafoe, Jared Donaldson, Ernesto Escobedo, dar şi rusul Andrey Rublev (92 ATP).

Cum îl simţeai pe Sascha Zverev ca jucător, atunci, se vedea că are ceva în plus?
Am jucat de două ori cu el, m-a bătut o dată, l-am bătut o dată, este 1-1. Se vedea, pentru că întotdeauna a avut familia în jurul lui: tatăl lui a jucat tenis, mama lui a jucat tenis, fratele mai mare juca tenis. A muncit foarte mult şi a avut familia lângă el, o combinaţie perfectă aş spune. Şi mai ţin legătura cu el, mai vorbim din când în când.

Dacă îşi atinge potenţialul maxim văzut de Wilson şi IMG, dar şi de oameni importanţi din sportul alb românesc, Bogdan Borza ar putea marca, simbolic, începutul unei noi ere a tenisului masculin românesc, în condiţiile în care, parcă tradiţional, primele rachete din spaţiul carpato-danubiano-pontic s-au bazat pe lovituri de rever executate clasic, cu o singură mână.

"Din păcate, consider că la ora aceasta nu putem vorbi despre o şcoală românească de tenis. Sunt puţine ţările care pot pretinde acest lucru: din Europa – Spania, Cehia… În tenisul modern însă, nu prea se mai foloseşte reverul cu o mână. Jocul a devenit foarte puternic, în viteză, iar la retur şi la mingile înalte ai nevoie de un rever cu două mâini, care te scoate din dificultate mult mai bine decât reverul cu o mână. Fără să vrem, suntem influenţaţi de ceea ce se face în străinătate şi în Top 50, unde majoritatea jucătorilor dau reverul cu două mâini. Noi, antrenorii români, suntem receptivi şi încercăm să facem ce credem că este mai bine. Ne aliniem la cerinţele tenisului mondial care impune acest tip de rever cu două mâini pe care îl vedem acum la această nouă generaţie de jucători, din care face parte şi Bogdan Borza. Este un jucător care promite şi care ar putea ajunge mult mai sus decât o arată acum clasamentul",
Firicel Tomai, antrenorul lui Victor Hănescu şi un tehnician renumit pentru flerul de a identifica valori

14 ani şi marea decizie a carierei: "N-am avut curaj să mă duc singur şi să rămân acolo"

Cam cât au investit părinţii tăi în cariera ta?
Nu pot da o sumă exactă, dar destul de mult. Am primit şi un ajutor important, pentru că atunci când eram mai mic am fost susţinut şi de consiliul judeţean, acum mă sprijină – şi îi mulţumesc pentru asta – Dinu Pescariu. Sper să continuie să o facă, pentru că este un sport destul de costisitor.

Şi ai fost şi la Academia Bolletieri...
Da, o lună şi jumătate. Aveam posibilitatea să rămân acolo, pentru că aveam contract şi cu Wilson, dar mai ales cu IMG – sponsorul academiei. Dar… aveam 14 ani, eram destul de mic şi mi-a fost frică să mă duc. N-am avut curaj să mă duc singur şi să rămân acolo. Poate acum, dacă aş avea din nou 14 ani şi aş mai avea şansa aceea, aş schimba, m-aş duce şi aş rămâne acolo. Atunci nu am văzut aşa lucrurile şi nu pot să dau timpul înapoi (n. zâmbeşte). Era însă o oportunitate care, poate, merita încercată.

Ce ţi-a plăcut acolo, ce ai remarcat că este diferit?
Oamenii sunt foarte profesionişti şi ştiu ce au de făcut. Şi aici, unde mă antrenez acum, la Dinu Pescariu, este o echipă foarte bună şi, evident, toată lumea ştie ce are de făcut. Dar jucătorii sunt diferiţi. Acolo sunt cei mai buni şi mai buni din lume. Sunt serioşi şi muncitori, în timp ce aici - uneori te antrenezi şi cu băieţi care în ziua aia nu au chef să joace… Acolo, parcă fiecare dă sută la sută în fiecare moment. Cel puţin eu aşa am perceput atunci acel loc.

Antrenorul potrivit poate face diferenţa în cariera unui jucător. Este nevoie de un antrenor bun, dar şi potrivit, un antrenor care să aibă încredere în jucător şi în care la rândul lui jucătorul să aibă încredere. Este nevoie de "chimie". "Momentan, nu am un antrenor stabil, care să stea tot timpul cu mine. M-am antrenat şi cu Victor Hănescu, m-am antrenat şi cu Dinu Pascariu, şi cu Daniel Dobre. Aici, la academie, sunt destul de mulţi antrenori. Nu am avut niciodată un antrenor doar al meu şi exact asta încerc să caut pentru viitor, un antrenor care să stea mereu cu mine, care să şi meargă la turnee alături de mine. Cred că de asta am nevoie în acest moment", spune cu maturitate Bogdan Borza.

Cugirul natal l-a lăsat în urmă de şase ani. "Da, de la 14 ani m-am mutat la Bucureşti. Până la un anumit nivel am avut cum să mă antrenez acolo, dar la 14 ani am simţit că am nevoie de o schimbare. Am venit aici, singur, sunt nişte camere chiar în interiorul Academiei Dinu Pescariu şi stau aici. Este viaţa care îmi place. Nu fac altceva – mă trezesc, am antrenament, mă odihnesc după antrenament, apoi iar am antrenament şi pregătire fizică. Încep programul la 8:30, termin seara pe la 6, 6:30, foarte obosit. Foarte rar ies undeva. Uneori îmi place să merg la câte un film, în mall. Altfel, mă relaxez jucându-mă pe consolă – aici exagerez un pic! Iar seara, înainte de culcare, citesc", spune Bogdan.

Ce citeşti?
Ai să râzi, sunt pasionat de politică. Iar ultima carte pe care mi-am cumpărat-o şi pe care o citesc este despre istoria României. Am citit şi cărţi despre tenis, am citit biografia lui Agassi, “Open”, dar, uite, cartea lui Brad Gilbert (n.r. - Winning Ugly) nu mi-a plăcut. Nu mi s-a părut potrivită mie.

Bogdan a terminat liceul anul trecut. Şi povesteşte şi cu mândrie: "Am luat Bac-ul, din fericire! Neavând timp să învăţ foarte mult, nu a fost deloc uşor. Nu mi-am acordat foarte mult timp să învăţ, prioritatea mea rămânea tenisul. Spuneam cu luni înainte un fel de fie ce-o fidacă nu iau Bac-ul, asta e! – dar cu câteva zile înainte de examen au început nişte emoţii colosale. Ajunsesem să tresar – dacă nu iau Bac-ul, Doamne fereşte! Am avut şi noroc. Învăţasem câteva opere la Română – trei! Am făcut meditaţii la Română patru ore! Şi am avut şansa că mi-a căzut la fiecare materie exact ceea ce învăţasem mai bine. La Română mi-a picat romanul interbelic şi am scris despre <<Ion>>", spune Bogdan, care amână decizia de a se înscrie la facultate, pentru a se concentra pe tenis. Asta deşi părinţii îi mai bat din când în când apropouri.


Porţi deschise cu un singur nume: Wilson. Foto: Facebook @Bogdan Borza

"Time of my life": cu Roger Federer în loc de Patrick Swayze. A renunţat pe loc la două turnee pentru aventura vieţii în America

La 16 ani, viaţa era generoasă cu Bogdan Borza. Roz, am spune. Era cu adevărat "Super Sweet Sixteen", ca în programele MTV-ului. Pentru că jucătorul pe care pusese ochii bine de tot Wilson, dar şi IMG, primea o invitaţie unică - să filmeze o reclamă cu Roger Federer. Elveţianul cedase fotoliul de lider mondial, oscila între 2 şi 3 ATP, avea 17 titluri de Mare Şlem în palmares şi urma să îl privească pe puştiul minune din România cum îi trimite mingea peste fileu cu un twinner. Pentru Bogdan rula pe fundal melodia "Time of my life", cu alt actor în rolul principal în loc de Patrick Swayze.

Cum ai ajuns să filmezi acea reclamă pentru Wilson, la Indian Wells, alături de Roger Federer?
Pentru că eram campion european la U14. Cei de la Wilson aveau nevoie de un junior care juca în circuit cu Wilson, pentru acea reclamă. Eu, pe vremea aceea, aveam contract şi pentru haine şi pentru rachete cu ei. Când m-au contactat, mi-au spus că am fost prima opţiune. Am acceptat imediat, mi-am anulat două turnee pe care le aveam planificate în perioada aceea şi am mers 4-5 zile în America. A fost o experienţă foarte plăcută. Am filmat reclamă cu Federer şi am jucat tenis cu Dimitrov, Dolgopolov, Bellucci, Goffin – a fost foarte frumos!

Ce ai învăţat din antrenamentele acelea?
Sunt extrem de concentraţi şi ştiu extrem de bine ce au de făcut. Dar în afara terenului sunt extrem de relaxaţi: râd, glumesc. Cred că asta m-a frapat: diferenţa aceasta uriaşă între cât de concentraţi sunt atunci când intră pe teren, încât îţi dau senzaţia că au un singur drum în faţă, şi cât de lejer şi de natural se comportă când s-a terminat treaba.

Tweener-ul acela a fost in scriptul reclamei?
Da. Am făcut, cred, 20 de repetări şi, fără exagerez, de fiecare dată am dat-o bine! Dar ei tot voiau să mai dau o dată, să mai tragem scena!

Când ai încercat prima dată lovitura asta?
La 11 ani, poate la 12 ani. Îmi şi place această lovitură, şi uneori chiar simt că nu am altă soluţie, când adversarul îmi trimite un lob. Nu este o lovitură pe care să o controleze vreun jucător sută la sută. Nimeni nu poate spune: ştiu sigur că o pot da exact în punctul ăla. Dar, este o lovitură care te poate scoate din multe situaţii. Ştiu, pe de altă parte, că sunt jucători care sută la sută nu îşi pun problema să lovească aşa.


Bogdan, alături de o altă speranţă a tenisului românesc trecută pe la academia de tenis a lui Bolletieri, Jaqueline Cristian. Foto: Facebook @Bogdan Borza

Înapoi în viitor: "Îmi imaginez uneori, stau aşa şi mă gândesc că aş putea juca foarte bine, la un nivel foarte înalt, că pot câştiga turnee importante. Şi sper să şi ajung să fac asta"

Ai un model?
Îmi place foarte mult Dimitrov, dar nu pot spune că este un model pentru mine. În schimb, îmi place foarte mult Conor McGregor, luptătorul de UFC care va avea meci cu Floyd Mayweather. El este modelul meu în viaţă, şi ca sportiv.


Meciul cu McGregor, care l-a readus în ring după anunţata retragere pe americanul Floyd "Money" Mayweather, se va disputa pe 26 august, în Las Vegas (Nevada).

De ce? Ce anume vezi în el?
Are o siguranţă aparte. Este mereu încrezător, tot timpul pozitiv. A avut o poveste interesantă, pe care am citit-o cu interes, despre cum a pornit de jos, n-a avut niciun sprijin şi a muncit enorm ca să ajungă campion mondial în UFC.

Îţi place să te relaxezi privind la alte sporturi, mai mult decât să te uiţi la tenis?
La tenis mă uit la meciurile interesante – în care joacă doi sportivi de top, un Djokovic-Nadal, sau un Djokovic-Federer, sau la meciurile lui Zverev. Pe el îl urmăresc constant. Altfel, nu prea mă uit la tenis. Prefer să citesc, sau să mă joc, sau să mă uit la UFC.

La 20 de ani, care consideri că este partea din joc pe care ai îmbunătăţit-o cel mai mult?
În primul rând – mai am multe de îmbunătăţit! Nu sunt nici pe departe perfect, la niciun capitol. Dar, cred că cel mai semnificativ salt l-am făcut în ceea ce priveşte atitudinea: nu mai sunt la fel de nagativ. Sunt mai pozitiv şi caut mereu să văd partea bună, partea pozitivă. Nu mă descurajez singur, cum o mai făceam.

Arma ta numărul unu?
Forahandul meu de stângaci. Este lovitura pe care o simt cel mai bine şi cu care mă simt cel mai confortabil pe teren.

Obiectiv până la finalul sezonului?
Mi-aş dori până la final de an să fiu undeva 350-400 ATP. Dacă m-ai fi întrebat la începutul anului, aş fi spus 200. Dar am început sezonul prost, am făcut o serie de meciuri slabe şi nu am reuşit să urc în clasament. Cred în acest obiectiv, 350-400 ATP, pentru finalul anului.

Şi peste cinci ani, unde te vezi?
Departe! Îmi imaginez uneori, stau aşa şi mă gândesc că aş putea juca foarte bine, la un nivel foarte înalt, că pot câştiga turnee importante. Şi sper să şi ajung să fac asta: să câştig turnee mari, să fiu printre cei mai buni jucători, pentru că de asta joc tenis! Joci ca să fii cel mai bun şi eu, unul, pentru asta joc!

  • Bogdan Borza este singurul jucător român care a jucat finala prestigiosului turneu Petits As din 2000 încoace. În 1991, Răzvan Sabău câştiga competiţia juniorilor, aceasta fiind cea mai bună performanţă a tenisului românesc masculin în competiţia care a văzut succesele unor juniori deveniţi apoi jucători de prim-plan ai tenisului masculin, de la Ferrero (campion în 1994), la Richard Gasquet (campion în 1999) şi la Rafael Nadal (victorie în 2000).
  • Printre finaliştii de marcă ai turneului Petits As se remarcă Mario Ancic (1998), Andy Murray (2001) şi Borna Coric (2009).

CITEŞTE MIERCURI, pe www.prosport.ro, în episodul al doilea din #20pentru20, povestea unui campion al României la fotbal

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.