INTERVIU | Dezvăluirile Paulei Ungureanu. "Cel mai greu moment? Când îmi doream un copil, iar Dumnezeu mi-a dat o accidentare. Dar a venit şi binele". Cum a devenit mica "Nadia" de sub Tâmpa regina de pe Everestul handbalului, incidentul de la Budapesta şi foarfeca de la 20 de ani

10 mai 2018 7947 afişări Comentează şi tu Handbal
INTERVIU | Dezvăluirile Paulei Ungureanu. "Cel mai greu moment? Când îmi doream un copil, iar Dumnezeu mi-a dat o accidentare. Dar a venit şi binele". Cum a devenit mica "Nadia" de sub Tâmpa regina de pe Everestul handbalului, incidentul de la Budapesta şi foarfeca de la 20 de ani

de Andru Nenciu şi Marius Huţu

Operator video: Romică Croitoru

Nu e loc de artificii tehnice. Punctează prin sinceritate. Dă răspunsuri la fel de rapide cum îşi lansează pe contraatac extremele. E un portar complet, handbalista care ne-a făcut de atâtea ori să-i strigăm numele. E fata cu make-up gothic care îşi hipnotizează adversarele de pe semicerc. Pumnii cu care taie aerul după fiecare paradă au devenit o marcă înregistrată. Ca şi privirea ei. Pătrunzătoare. Dătătoare de speranţă. Generatoare de siguranţă. A trăit pentru sport de când toate fabricile din Braşov aveau încă puls şi puneau umărul la economia României. Urca pe jos până pe Tâmpa cu gândul la Nadia, Silivaş şi Milo şi îi încolţea în minte ideea unui 10. N-a fost să fie. S-a înălţat rapid şi viaţa a dus-o pe o altă punte a suspinelor. Şi ce punte!

Paula Ungureanu (38 de ani / 1,80 m) şi-a scris în telefon că va lua Liga Campionilor, cu CSM Bucureşti, în week-end, la Budapesta. Pentru România, pentru o carieră frumoasă, pentru toţi fanii, pentru familie şi pentru fiul ei. Îi va lua toate maşinuţele de jucărie din duty-free pentru a-i smulge un zâmbet fiului care-i transmite câte un mesaj înaintea fiecărui meci. Pe repede-înainte, la o masă din restaurantul Sare şi Piper din zona Timpuri Noi, Paula ne teleportează prin toate timpurile vieţii ei.

Paula, să ne imaginăm că mai sunt câteva ore până la ora meciului cu Gyor, ce-ţi vine prin minte?
Sincer, nu-mi mai imaginez ceva, pentru că pur şi simplu asta simt, că mai sunt câteva ore. Îmi pun în minte să mă duc acolo şi efectiv să mă bucur de ce va urma. Mai sunt câteva zile, deja se simte tensiunea. Că tot vorbeam de imaginaţie, îmi închipui cum vom fi pe teren, ce vom face şi îmi dresc din inimă să fim împlinite la final. Efectiv că mă bucur de handbal, vreau să profit de fiecare clipă de pe teren.

Ai o experienţă foarte bogată la nivel internaţional, mai există presiune pentru tine?
Există presiune, va exista până când mă voi lăsa. La nivelul acesta trebuie să existe presiune, trebuie să o simţi. Ăsta este farmecul! Pentru că având această presiune există şi adrenalina de care ai nevoie. Prin asta simţi că te bucuri de handbal. Presiune există pe toate planurile. Inclusiv eu, personal, îmi pun o presiune suplimentară.

Ai obţinut o sumedenie de victorii mari, ai obţinut titluri, ai fost prezentă la toate marile performanţe ale echipei naţionale din ultimii 15 ani, dar îţi lipseşte ceva, trofeul Ligii Campionilor...
Într-adevăr, de când m-am apucat de handbal, cu acest gând am plecat la drum. Mi-am dorit şi îmi doresc enorm de mult în continuare să câştig Liga Campionilor. Din păcate, încă nu am câştigat-o, însă mă voi lupta pentru acest trofeu.

”Nu suntem în cea mai bună formă, deci se poate întâmpla orice. Poate facem două meciuri fantastice la Budapesta, dar CSM Bucureşti are un avantaj, pentru că a fost ca într-o plimbare prin parc în campionatul României şi s-a putut concentra doar pe această competiţie. Noi nu am avut această şansă, pentru că suntem încă într-o luptă cu FTC Rail Cargo pentru titlu în liga noastră şi trebuie să ne concentrăm şi asupra acestor jocuri (n.r. în Ungaria titlul se va decide cel mai probabil la golaveraj în acest sezon). Nu am avut timp corespunzător pentru pregătirea acestui Final Four, dar dacă există şi unu la sută şansa de a câştiga trofeul, vom lupta”.

Ambros Martin, antrenor la Gyor şi selecţioner al României

Zeiţa de la Montreal şi Lavinia Miloşovici au exercitat o atracţie magnetică asupra Zeiţei din poarta CSM-ului: "Ne imaginam în faţa blocului că purtăm aceste nume". Femeia care i-a schimbat destinul

Paula, puţină lume ştie că tu, înainte de a juca handbal, ai practicat gimnastică. Cum a survenit această trecere de la gimnastică la handbal. Şi de ce gimnastică?
Am început cu gimnastica pentru că era în vogă. Eram foarte slăbuţă, mama a văzut că sunt o fetiţă talentată şi m-a dus la gimnastică. Dar, cu timpul, am crescut, m-am lungit foarte mult şi m-am oprit, nu mi-am dorit să mai continui. Astfel, uşor-uşor, m-am îndreptat spre handbal. Chiar şi afară, în faţa blocului exersam. Gimnastica românească avea nişte rezultate excepţionale, toată lumea ştia cine este Nadia Comăneci sau Lavinia Miloşovici. Ne imaginam în faţa blocului că purtăm aceste nume, ne vedeam practicând acest sport în sala de gimnastică.

Te ajută mult în carieră ceea ce ai învăţat în gimnastică? Ţi-ai dezvoltat anumite aptitudini?
M-a ajutat foarte mult pentru mobilitate.

La ce vârstă ai ajuns la handbal?
Destul de târziu, la 12 ani şi jumătate. La 13 ani am avut prima legitimare. Când m-am apucat, nu mi-am imaginat vreodată că voi juca pe postul de portar, am început ca şi jucător de câmp. Când se duc la handbal, toţi copiii vor să joace în câmp, nu se văd portari. Cine ştie, poate acum s-a mai schimbat. Destinul a făcut însă să o întâlnesc pe doamna Lena Brebeanu, dânsa m-a văzut şi mi-a spus că ar putea scoate din mine cel mai bun portar.

Şi ai crezut?
Prima reacţie a fost că nu am vrut să mă mai duc la handbal, când am auzit că vrea să mă bage în poartă. Efectiv nu am mai vrut să continui cu handbalul, dar doamna Lena a văzut ceva în mine şi nu şi-a pierdut încrederea, m-a căutat şi a tras de mine să mă întorc.

A fost un moment cheie atunci?
Automat! A venit acasă, a discutat cu părinţii mei. Până la urmă decizia finală tot eu am luat-o şi nu îmi pare rău, pentru că din momentul în care am intrat în poartă mi-am dat seama că îmi place la nebunie.

Paula bea un fresh de portocale. Are un zâmbet luminos şi un stil retro ce-i conferă o aură specială. E atentă la fiecare întrebare şi clipeşte vesel când cursul discuţiei o poartă spre primele momente de pe semicerc. Asemenea altor sportivi, intră în atmosfera meciurilor ascultând muzică. Fata pentru care uneori aplauzele sunt insuficiente ţine ritmul. Cu melodiile la modă. Dar câteva i-au îndulcit sufletul în urmă cu mai bine de un deceniu. Sunt stocate şi acum în memoria telefonului. Sunt hiturile trupei Voltaj. O luăm de la capăt. Alături de "arbitrul" meciului cu Paula, cameramanului ProSport, Romică Croitoru.

"Trebuie să ai o doză de nebunie în tine". Discoteca din vestiar şi unde-şi va încheia cariera

Îţi mai aduci aminte ceva de la debutul tău în Liga Naţională?
Eram încă junioară, am debutat la Rulmentul Braşov. Jucam de fapt pe trei fronturi, Ligă Naţională, Divizie şi la junioare. Dacă stau acum şi dau puţin timpul înapoi, mă întreb cum de ce nu am fost obosită? Nu am simţit nimic şi făceam totul de plăcere, îmi aduc aminte cu drag.

Se spune despre portarii din fotbal, din hochei sau din polo că pentru a fi buni, trebuie să aibă o doză de ”nebunie”. Este valabilă această teorie în handbal?
Eu spun că este valabilă, trebuie să ai o doză de nebunie în tine.

Ai şi superstiţii înainte de meciuri? Dacă da, care ar fi acestea?
Da, dar nu se spune (n.r. râde cu poftă)!

Dar mai asculţi muzică?
Am ascultat foarte multă muzică, încă mai ascult, dar s-au mai schimbat şi timpurile. Continui alături de fete să ascult şi muzică.

Cine decide play-listul în vestiar?
Toate! În general avem melodiile noastre şi le ascultăm înainte de meciuri.

Ai jucat în Austria, Ungaria, Croaţia. Unde te-ai simţit cel mai bine?
Peste tot m-am simţit foarte bine, am întâlnit oameni minunaţi, perfecţionişti şi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat această ocazie şi oportunitate să joc în toată lumea.

Cu siguranţă ai mai avut oferte, probabil că le ai şi acum, te-ar mai tenta vreo experienţă afară?
Dacă mi-aş fi dorit acest lucru, cu siguranţă aş mai fi putut juca afară. Dar îmi doresc să îmi închei cariera în România, unde m-am apucat de handbal.

CSM Bucureşti vs Gyor este prima semifinală din cadrul turneului Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin (sâmbătă, ora 16:15, Digisport şi liveblog pe www.prosport.ro). Reprezentanta României va întâlni o formaţie antrenată de selecţionerul echipei naţionale Ambros Martin. Practic, de când a ajuns în Ungaria în 2012, antrenorul spaniol a reuşit să câştige de trei ori Liga Campionilor, ultima chiar anul trecut. El a pus  Gyor pe o direcţie câştigătoare, după multe finale de cupe europene pierdute de formaţia maghiară. Ultimele două chiar în Liga Campionilor, în 2009 şi 2012.

"Atunci nu m-au înjurat doar pe mine, au înjurat toată echipa"

Cum vezi acest Final Four cu Gyor, Vardar şi Rostov Don?
Va fi un turneu foarte greu, dar şi frumos în acelaşi timp. Vor juca acolo practic cele mai bune patru echipe din lume în acest moment. Cred că va fi cel mai echilibrat de când e în acest format. În momentul în care se va da startul competiţiei, forma de moment şi norocul vor avea o însemnătate mare.

Vei juca într-o sală cu public ostil. Te apasă această atmosferă sau te încarcă pozitiv?
Mă motivează şi mai mult. În momentul în care intru pe teren şi văd arena, îmi dă o satisfacţie enormă, îmi face plăcere. În momentul în care s-a dat drumul jocului, uit şi nu-i mai văd.

Auzi ceva în timpul meciului?
Nu prea aud pentru că sunt foarte focusată pe joc.

Anul trecut, tot la Budapesta, dar cu Ferencvaros, ai avut un moment mai delicat. Toţi fanii adversarei te-au înjurat. Ai auzit ce se întâmpla, te-a motivat suplimentar atitudinea ostilă a publicului?
Atunci nu m-au înjurat doar pe mine, au înjurat toată echipa. Dar în teren nu i-am simţit, nu i-am auzit, din contră, dacă auzi gălăgia mai mare, motivaţia este direct proporţională.

Antrenorul suedez al al formaţiei CSM Bucureşti, Per Johansson, a povestit, pe pagina de Facebook, pe 16 aprilie 2016, prin  ce a trebuit să treacă echipa sa la meciul cu Ferencvaros, de la Budapesta, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, precizând că portarul Paula Ungureanu a fost stropită cu urină. "Isteria a fost totală. Am trăit două meciuri între două echipe est europene, două partide care mi-au adus lacrimi de bucurie în ochi, dar am fost descurajat de această lume bolnavă în care trăim, în care ura se dezvoltă pe zi ce trece. În Ungaria nu se mai ascunde cel mai rău model de xenofobie şi fascismul este acceptat! A fost mai mult decât despre sport! A fost despre două ţări, Ungaria şi România, care se urăsc, o ură care a fost înfricoşător de reală. Portarul nostru, Paula, a primit un litru de urină în cap, zece monede şi trei brichete, iar 5.000 de nazişti ultras i-au transmis: du-te acasă animalo, ţiganco!", a scris Johansson, pe pagina sa de facebook.

Paradele de la 7 metri şi studiul îndelungat pentru a anticipa aruncările adversarelor

Paula, o aruncare de la 7 metri se apără sau se ratează?
Din punctul meu de vedere se apără. Încerc să fiu doar eu cu mingea şi nu vreau să mă gândesc ce adversară am în faţă.

Eşti o persoană care se exteriorizează foarte mult după fiecare reuşită. Iei prim-planul camerelor de luat vederi, dar în acelaşi timp parcă transmiţi şi o energie pozitivă colegelor tale. Ce simţi imediat după ce ai avut o intervenţie providenţială, ai repus echipa pe un contraatac sau chiar ai şi marcat un gol, pentru că ţi se mai întâmplă să şi înscrii?
Mă simt foarte bine, sunt foarte bucuroasă că am putut să apăr acea minge. Automat îmi dau mie încredere, dar şi echipei.

Azi mai e vorba doar de instict sau şi de foarte mult studiu?
Instinctul în primul rând şi studiul... automat.

Cam câte ore aloci studiului unui adversar?
Noi, portarii, avem şedinţe separate cu antrenorul de portari şi le studiem foarte mult pe adversare, pentru că indiferent de jucătoare, în momentul unui meci cu presiune, ele dezvoltă un automatism. Şi în funcţie de acest automatism, încercăm să ne facem şi noi tactica de joc.

Amorim, Groot, Gorbicz, care este mai surprinzătoare?
Oftedal, toate (n.r. zîmbeşte). Sunt jucătoare foarte bune, jucătoare experimentate şi nu poţi să spui doar un nume.

"Acum ştiu pentru ce muncesc, pentru ce mă zbat. E un sentiment unic". Cu ce-şi umple Paula bagajele când se întoarce din străinătate

A fost vreun moment în carieră în care ai vrut să te laşi?
Au existat şi cred că pentru orice jucător în momentul unei accidentări îţi vine să spui: ”Gata, mă las!”.

Care a fost cea mai grea accidentare pe care ai suferit-o?
Din punct de vedere mental a fost cea din 2010 (n.r. la Campionatul European din Danemarca). Efectiv îmi doream foarte mult un copil şi Dumnezeu mi-a dat o accidentare. A fost foarte frustrant, pe moment am fost foarte supărată. Dar aşa le aranjează bunul Dumnezeu, întotdeauna dintr-o situaţie neplăcută iese un bine. Iar pentru mine a venit cel mai mare bine pe care mi-l putea da, copilaşul meu.

Cum ţi-a schimbat viaţa apariţia lui Paul (n.r. băieţelul de 6 ani al portarului CSM Bucureşti)?
Total. Acum ştiu pentru ce muncesc, pentru ce mă zbat, este un sentiment unic. El abia acum începe să conştientizeze ce înseamnă când pierde mama un meci. Dar înainte de meci, tot timpul îmi trimite pupici şi îmi spune ”Te iubesc, mama!”. Iar după meci, ”Bravo, mama!”.

Ce cadou îi aduci întotdeauna de afară?
Maşinuţe. Nu contează mărimea pentru el, dar să fie maşinuţă.

Cine are emoţii mai mari la meciuri, mama ta sau soţul tău?
Cred că toată familia, soţ, mamă, surori, fraţi, toată lumea are nişte emoţii enorme. Se întâmplă să mai pierzi, să câştigi un meci greu, iar ei sunt cei mai marcaţi.

În timpul meciurilor, ai ochi şi pentru ei în tribune?
Soţul şi Paul au un loc fix al lor, iar când simt nevoia să mă încarc, simt că ceva nu merge, mă uit la ei. Mă întrebai de superstiţii, asta este una dintre ele. Efectiv mă uit la ei şi îmi iau acea energie de care am nevoie.

Deci funcţionează?
Tot timpul!

171 de selecţii a adunat Paula Ungureanu în naţionala României

Soţul tău, Marian, a fost şi el portar, la fotbal. Din acest punct de vedere, este şi un critic pentru tine?
Critic, nu. Întotdeauna m-a susţinut din toate punctele de vedere şi a încercat să nu se bage peste munca mea.

Multă lume te percepe ca fiind una dintre cele mai valoroase jucătoare ale României după 1990. Dar multă lume nu o ştie pe Paula Ungureanu din viaţa de zi cu zi. Ce faci în acele momente în care nu joci handbal, nu te antrenezi, nu eşti în cantonamente? De unde te alimentezi cu energie ca să o iei din nou de la capăt? Mergi într-un concediu, mergi la un teatru, mergi cu băiatul în parc?
Spre exemplu, eu sunt o jucătoare foarte norocoasă. Întotdeauna am ştiu să fac diferenţa între a fi jucătoare de handbal şi viaţa extrasportivă. Mulţumesc bunului Dumnezeu, am parte de o familie minunată din toate punctele de vedere. Când merg acasă, mă încarc în familie, uit de handbal, vreau să fiu mamă şi soţie. Simplu!

"Dar momentul, când vine şi îţi aruncă pe la freză, mă deranjează. Dacă vii şi îţi ceri scuze, e Ok. Dar dacă văd că vii şi o dai intenţionat şi nu-ţi ceri scuze, mă transform"

Există vrero jucătoare în lume alături de care ai vrut să joci, să îţi fie coechipieră?
Cred că am jucat cu toate jucătoarele cu care mi-am dorit.

La un concurs de aruncări la 7 metri împotriva naşei tale, Valentina Ardean Elisei, câte ţi-ar marca?
Nu m-am gândit la lucrul acesta şi am fost şi adversare, din păcate. În momentul în care intru în teren, sincer nu mă gândesc câte goluri îmi va marca mie Alice sau câte mingi îi voi apăra eu ei.

Ce le transmiteţi fanilor înainte de Final Four?
Să fie alături de noi, le mulţumim din inimă pentru tot ce au făcut şi vor face în continuare pentru noi, sunt sigur că ne vor susţine necondiţionat.

În fotbal, portarii nu se simt prea bine când iau un gol printre picioare. La voi cum este în handbal, cu efectul?
Nu suport când cineva îmi aruncă cu efect. În handbalul modern, aruncările au devenit din ce în ce mai tehnice, sunt multe aruncări cu efect.

Atunci când o jucătoare aruncă să-i ”facă freza” portarului, îşi doreşte lucrul acesta?
Îşi doreşte. Cum noi le studiem pe ele este valabilă şi reciproca. Ştiu şi ele punctele noastre slabe. Nu-mi imaginez că un jucător vine şi îmi dă direct în cap pentru că aşa a vrut, înseamnă că nu e fair-play. Dar momentul, când vine şi îţi aruncă pe la freză, mă deranjează. Dacă vii şi îţi ceri scuze, e OK. Dar dacă văd că vii şi o dai intenţionat şi nu-ţi ceri scuze, mă transform.

Care e lovitura mai dureroasă, una primită în faţă sau una în stern?
Ambele sunt dureroase, iar sentimentul nu e deloc plăcut.

"Tata, Dumnezeu să-l ierte, a fost cel mai surprins, şocat. ”Ooo, ce ai făcut tati? Cine te-a căprit?”"

Mai în glumă mai în serios, se spune că un portar nu oboseşte niciodată. A fost vreun meci în care te-ai simţit epuizată la finalul acestuia?
Crede-mă că după fiecare meci din Liga Campionilor sau cum a fost în trecut la naţională mă simt epuizată.

Pe final, mi-aduc aminte că am citit cândva că ai avut părul lung până la 20 de ani. Ce te-a determinat să renunţi la el?
Îmi tot dădeam cu coada peste faţă (râde). Aşa am simţit.

Ce ţi-au spus părinţii când te-ai dus acasă cu noul look?
Tata, Dumnezeu să-l ierte, a fost cel mai surprins, a fost şocat. Mi-a zis: ”Ooo, ce-ai făcut, tati? Cine te-a căprit?”

Dialogul se încheie şi Paula fuge spre un nou antrenament. Desigur, aşa cum îşi derulează cariera, sub deviza totul sau nimic. Salută şcolăreşte şi păşeşte apăsat spre cel mai important drum din 2018. În feeria de culori şi lumini din sala din Budapesta va da o nouă reprezentaţie. Cu o apărare ermetică şi multă inspiraţie, Paula Ungureanu poate fi jucătoarea capabilă să transforme confruntările în victorii. Şi, de acolo, de Sus, s-ar rostogoli, după ani, din nou întrebarea: "Ooo, ce-ai făcut, tati?"
 

 

 

 

 

 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.